Aproximativ 300.000 de persoane, printre care şi preşedinta Ungariei, Novak Katalin, participă la marele pelerinaj de Rusaliile Catolice, de la Şumuleu Ciuc. La festivități participă și Ministrul român al Sportului, Eduard Novak.
Grupurile de pelerini au început să se îndrepte încă de la primele ore ale dimineţii spre locul procesiunii, potrivit Agerpres.
La pelerinajul de la Şumuleu Ciuc vin catolici din întreaga lume, în majoritate de limbă maghiară. Anul acesta, organizatorii anunță că vor fi prezenți pelerini din Europa, Australia sau SUA, dar mai ales din Ungaria.
Peste două mii de persoane din Ungaria au venit la Miercurea-Ciuc cu trenuri de pelerinaj. Mulţi pelerini vin pe jos, unii de la sute de kilometri. Alţii au ajuns călare, pelerinajul ecvestru fiind o tradiție a evenimentului.
Ministrul român al Sportului, Eduard Novak, a ajuns la Șumuleu Ciuc cu bicicleta, după mai mult de 9 ore de pedalat. El a spus pe pagina lui de Facebook că a făcut acest efort pentru viitorul sportului și pentru sportivii paralimpici.
Printre pelerinii din acest an se va afla şi preşedinta Ungariei, Novak Katalin, dar și fostul preşedinte al țării, Ader Janos.
Potrivit regulilor instituite de Ordinul Franciscanilor, niciun om politic nu poate ține discursuri.
Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a spus că se aşteaptă ca la pelerinaj să participe peste 300.000 de persoane.
Evenimentul a debutat încă de vineri seara, 26 mai, când a fost oficiată o liturghie de deschidere a pelerinajului în biserica franciscană din Miercurea Ciuc.
Liturghia festivă de Rusalii începe la ora 12,30 şi va fi oficiată de monseniorul Gergely Kovács, arhiepiscop al arhidiecezei romano-catolice de Alba Iulia.