Răzvan Nedu are 26 de ani și este cățărător nevăzător, căpitanul lotului național de Paraclimbing și vicecampion mondial de Paraclimbing. Este antrenor de escaladă la Clubul Sportiv Climb Again.
În liceu a început să dorească să facă sport. Cei de la Clubul Climb Again au făcut o caravană mobilă și au mers cu un panou de cățărat prin diverse școli de nevăzători din țară, iar el s-a cățărat atunci pentru prima dată.
Audio: vrei să asculți acest podcast la căști?
Oamenii, aceste „obstacole umblătoare”
Pe stradă, te încurcă o grămadă de lucruri, mărturisește Răzvan, inclusiv oamenii, „obstacole umblătoare”.
„La metrou, de exemplu, pățesc de multe ori să mă lovesc cu oameni și ei să zică: ce faci, nu vezi? Și eu să le zic: nu, iar apoi se uită la baston și zic: stai că ăsta chiar nu vede.”
La 18 ani a plecat pentru prima oară de acasă singur, prin București, doar el și bastonul alb, pentru nevăzători, pe care și l-a cumpărat.
„Mi-am cumpărat bastonul și le-am închis alor mei telefonul și am venit acasă singur. Și asta nu e neapărat o experiență care e recomandată. Cel mai probabil foarte mulți se vor lovi, accidenta sau se vor rătăci. Am venit apoi cu un taxi acasă și m-am pierd în fața casei, dar am reușit într-un final. Mama a fost panicată. Tata a zis: uite că s-a descurcat, e bine, e întreg. Acela a fost începutul.”
Între timp, părinții s-au obișnuit cu firea descurcăreață a lui Răzvan. Este conștient că lipsa vederii cu care s-a născut e o dizabilitate și că îl împiedică să facă diverse lucruri, dar încearcă să se bucure de viață așa cum e.
Acum, îi învață și pe alții să meargă singuri cu bastonul. Știe foarte bine cât de greu și supărător poate deveni să mergi mereu cu însoțitor.
„Percepția oamenilor e de a vorbi cu acea persoană, nu cu mine. Dacă te duci undeva și întâlnești un funcționar al statului, majoritatea vor vorbi cu însoțitorul, chit că pe mine mă interesează.”
Viața ca persoană cu dizabilități este grea nu doar în România, ci oriunde. Nu există undeva unde să zici că va fi ușor, crede Răzvan.
„Rămân două variante: te închizi într-o bulă în care să fii protejat, condus, luat, purtat de către alții sau încerci să cauți tu să o descoperi. Asumă-ți că vei eșua. Nimeni nu s-a născut învățat, nimeni nu știe că va reuși până când nu încearcă.”
Fericirea - A trăi bucuria lucrurilor simple
Pe social media, căutăm să ne mințim pe noi înșine, spune Răzvan.
„Încercăm să facem asta pentru că îi vedem și pe alții că fac asta. Ni se pare că ei sunt foarte fericiți și credem că și noi ar trebui să fim la fel. Fericirea e mai ușor de găsit atunci când tu nu-ți propui să ai o grămadă de lucruri, când tu nu cauți să ai nu știu ce vilă, nu știu ce mașină. Altfel, da, va fi greu să fii fericit.”
Cum se simte lumea de pe Mont Blanc, de pe Elbrus sau de pe Aconcagua?
„Pe munte, mă simt liber. Trăiesc prezentul. Sunt fericit cu ce se întâmplă atunci, în acea clipă.”
Mărturisește că uneori simte că viața e grea.
„Am mai pățit uneori să fiu înconjurat de oameni și să mă simt singur. Întreb ce număr e autobuzul și nimeni nu răspunde. Să urc? Dar, cine știe unde mă duce? Nu răspunde nimeni. Bat în geamul șoferului, șoferul pleacă.”
De ce crede că se întâmplă asta?
„Pentru că noi, oamenii, uneori ne grăbim. În lunile de iarnă, cu frig, ploaie, toată lumea se grăbește. În lunile alea intră mai mulți oameni în mine, pentru că eu nu-i văd să-i ocolesc, ei nu se uită la mine sau așteaptă ca eu să mă dau la o parte și nu văd bastonul și atunci ne ciocnim. Lunile în care e frig, lumea se grăbește mai mult pentru că noi căutăm confortul.”
În luna august, la Campionatul Mondial de Paraclimbing, își dorește foarte mult să-și apere titlul de vicecampion, iar apoi să ajungă la olimpiadă.
„Escalada a devenit sport olimpic și va deveni și paralimpic și mi-aș dori să ajung și să reprezint România.”
Spune că vrea să vadă cât mai multe persoane care merg pe stradă cu bastonul alb.
„Mi s-ar părea foarte tare să ajung să mă lovesc de persoane care nu văd și chiar să fie acea glumă: ce faci, mă, nu vezi? Și eu să zic: nu. Și el să zică: bă, nici io. Asta mi s-ar părea foarte tare”, mărturisește râzând.
