În vara lui 2022 am hotărât să nu mai aștept după „Casa Verde” și am instalat din bani proprii un sistem fotovoltaic pe casa mamei. Casă care iarna se încălzește cu o centrala electrică și are un consum lunar de 2-3.000kWh.
Am făcut un calcul simplu: un sistem de 8kW urma să se amortizeze în maxim patru ani, la costurile de la momentul respectiv.
Chiar mai repede, dacă energia se scumpește sau nu mai este compensată.
Așa că am contactat o firmă și, în două săptămâni, panourile erau pe casă.
Mi-a luat, însă, mai bine opt luni să devin prosumator cu acte în regulă; adică din octombrie 2022, până în mai 2023.
În această perioadă, aproape două luni m-am uitat la panouri cum râd în soare argintii, nelegate la rețeaua de electricitate. Nu aveam încă un contor inteligent dual (măsoară și energia produsă și energia consumată), care se instalează după ce obții certificatul de racordare de la un distribuitor.
În celelalte șase luni am fost doar mândră de cât produc, că deja puteam urmări în softul instalat în telefon bilanțul zilnic. Facturile de plată de la furnizorul de energie veneau lunar. Nu și contractul de furnizare, al doilea act pe drumul spre statutul de prosumator.
De ce a durat atât de mult?
Pentru că după semnarea contractului de către ambele părți (eu și CEZ), furnizorul a mai vrut o serie de acte. Chiar dacă de ani buni sunt clientul firmei și, teoretic, avea deja toate acele acte.
Compensarea cantitativă, pentru sisteme fotovoltaice mai mici de 200kW
Într-un final am primit contractul de prosumator, cu compensare cantitativă și care a intrat în vigoare în 5 mai 2023.
Ce spune legea
„În situaţia în care cantitatea de energie electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică de prosumator este mai mare decât energia electrică consumată de acesta din reţeaua electrică, în perioada de facturare, furnizorul de energie electrică reportează cantitatea de energie electrică pentru perioada următoare de facturare, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) din Metodologie, această cantitate fiind evidenţiată în mod distinct în factură.
Furnizorul de energie electrică returnează, în mod automat, cantitatea de energie electrică reportată, în perioadele următoare de facturare în care cantitatea de energie electrică consumată de prosumator din reţeaua electrică este mai mare decât cantitatea de energie electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică de acesta, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3) din Metodologie.După 24 de luni de la data emiterii facturii pentru cantitatea de energie electrică reportată şi neutilizată se realizează o compensare financiară.”
Sursa - comunicat ANRE, pentru Europa Liberă.
Să traducem ce spune legea.
La finalul fiecărei luni, furnizorul de electricitate compensează din energia produsă energia consumată, iar restul îl preia și-l reportează în contul prosumatorului.
În cazul în care energia nu a fost utilizată în totalitate, în 24 de luni, va fi plătită prosumatorului de către furnizor. Termenul de 24 de luni se aplică la fiecare dintre facturile emise, iar regularizarea lor se face lună de lună, după expirarea celor doi ani.
Cum a calculat CEZ factura mea din prima lună ca prosumator?
În iunie 2023 am primit prima factură de prosumator, aferentă perioadei 1-31 mai 2023. Aveam de plată 149,28 de lei.
Recunosc că nu mă așteptam să mai plătesc ceva, mai ales că producția fusese cu mult mai mare decât consumul.
Mai exact, consumasem 327 kWh și produsesem 914kWh.
De ce am mai avut totuși ceva de plată?
Primul motiv este ziua în care a intrat în vigoare a contractului. Adică 5 mai, iar perioada de facturare începe pe 1 mai. Pentru cele 5 zile din mai în care nu am avut calitatea de prosumator, nu se compensează consumul.
Al doilea motiv este că pentru energia consumată și compensată din producție, se plătesc taxele legale - TVA, tarif de transport, etc.
Concret, în prima lună facturată am avut:
- Producție de energie din sistemul fotovoltaic - 914kWh
- Consum din rețea ca prosumator - 285kWh
- Consum din rețea între 1 și 5 mai - 69kWh
- Cost total al facturii - 343,09 lei
- Valoare finală de plată - 149,28 de lei
Producția consumată direct de la panouri, în timp real, nu apare în factură și nu implică niciun cost suplimentar.
Factura finală emisă de CEZ, cea de 343,09 lei, este calculată ca și cum toată energia electrică consumată ar fi fost cumpărată în totalitate din rețea. Adică prețul per kWh aplicat include toate taxele și tarifele stabilite legal (TVA, certificate verzi, taxă transport etc.).
- 327kWh x 1.05(preț mediu cu taxe) = 343,09 lei - factura finală
Din cei 327 kWh pe care i-am consumat în luna mai, doar 285kwh, adică cei consumați între 5-31 mai, s-au compensat din producția de 914kWh.
- 285kWh x 0,68003(preț fără taxe) = 193,81 lei
Cu alte cuvinte, din factura de 343,09 lei mi s-au compensat 193,81 de lei.
Și am rămas cu 149,28 de lei de plată, din care:
- 77 de lei, taxele și tarifele aferente energiei compensate din producția proprie
- 72,28 de lei, prețul celor 69 kWh consumați înainte de 5 mai.
În plus, am acumulat în cont valoarea energiei în plus, adică producția totală din care am scăzut ce s-a compensat:
- 629kWh energie reportată.
Prețul la care CEZ îmi cumpără energia este de 0,68003 lei, valoarea unui kWh energie activă, fără nicio taxă aplicată. Energia produsă în luna mai și reportată valorează 427,74 de lei.
Ce se va întâmpla la iarnă, când voi consuma mai mult decât produc
Teoretic, în toate lunile de vară, sistemul meu fotovoltaic va produce mult mai mult decât consumul. În iunie producția a fost și mai mare, de peste 1.100kWh așa că la 1 iulie aveam deja aproape 1.700kWh reportați la furnizor.
„În lunile în care consumul este mai mare decât producția, furnizorul de energie electrică returnează, în mod automat, cantitatea de energie electrică reportată, parțial sau total, până la utilizarea integrală a cantităţii de energie electrică reportată prevăzută în factura emisă, în ordinea în care aceasta a fost livrată în reţeaua electrică.
În plus, acesta evidențiază distinct, lunar, cantitatea de energie electrică returnată, într-o anexă la factura de energie electrică”, mi-a explicat în răspunsul la solicitare furnizorul meu de electricitate, CEZ SA.
Cu alte cuvinte, dacă de exemplu în octombrie voi consuma cu 600 kWh mai mult decât am produs, cei 600 kWh vor fi compensați din factura din mai, prima în care am reportat energie.
Dacă nivelul de taxe care se aplică ar rămâne la aceeași valoare, pentru energia compensată din producția proprie aș mai avea, totuși, de plată.
- taxe și tarife aplicate la cei 600kWh compensați - 162 de lei.
Pe factura verde care vine lunar, împreună cu facturile de prosumator, consum și totală, se menționează lunar ce cantitate de energie a fost returnată și cât este totalul de energie reportată.
Pe fiecare factură verde furnizorul calculează și cât de mult contează pentru mediu, energia verde produsă de sistemul meu fotovoltaic.
În luna mai am salvat 17 copaci.