Linkuri accesibilitate

Dosar penal după ce inspectori ANPC au fost agresați de angajații unor restaurante din satul de vacanță din Mamaia


Președintele ANPC, Horia Constantinescu, afirmă că inspectorii instituției au fost agresați în satul de vacanță în timp ce făceau controale.
Președintele ANPC, Horia Constantinescu, afirmă că inspectorii instituției au fost agresați în satul de vacanță în timp ce făceau controale.

ANPC a descoperit că în acele unităţi se gătea pe trotuar, alimentele nu erau păstrate la temperatura corectă, reprezentând un pericol pentru sănătatea publică. Șeful ANPC, Horia Constantinescu, spune că inspectorii autorității au fost înjurați și s-a aruncat în ei cu mâncare.

„La data de 4 august a.c., în jurul orei 21.00, poliţişti (...) au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în Satul de Vacanţă din municipiul Constanţa, are loc un conflict. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că angajatul unei instituţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi efectuat un control la operatorii economici din Satul de Vacanţă. Cu această ocazie, mai multe persoane ar fi efectuat acte de scandal”, a transmis IPJ Constanţa, citat de news.ro.

Șeful ANPC, Horia Constantinescu, spune că inspectorii au descoperit nereguli periculoase pentru sănătate.

„În continuare acolo se gătește pe trotuar. (..) Deci se poate găti clătita direct pe plită, direct pe trotuar, se poate păstra mâncarea la temperatura ambientală, cu toate că, de cele mai multe ori, carnea, şi mai ales cea de porc, păstrată în condiţii improprii, reprezintă o bombă toxică”, a declarat șeful ANPC.

Toate tarabele verificate de ANPC aveau mari probleme de siguranță alimentară, susține instituția. Alimente perisabile care trebuie păstrate la temperaturi între 0 și 4 grade Celsius aveau temperaturi de 26 de grade, pentru că erau ținute în soare.

Horia Constantinescu susține că echipele de control au fost agresate de angajații restaurantelor la care s-au găsit nereguli.

„Spiritele s-au inflamat în momentul în care angajaţii unora dintre locaţiile oprite temporar(...) s-au amestecat prin mulţime şi au început să ne înjure, să arunce cu mâncare în noi şi în felul ăsta au angrenat şi opinia publică în tot ceea ce a urmat”, a declarat șeful ANPC.

Preşedintele ANPC a menţionat că inspectorii au verificat opt unităţi care vindeau alimente, iar unele au fost închise temporar.

Controalele ANPC au loc în cadrul Comandamentul Litoral 2023, inițiat de autoritate, care își propune să limiteze mai ales pericolele provenite din vânzarea alimentelor perisabile pe plaje și faleze.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG