SVIATOHIRSK, Ucraina - Zidurile albe, acoperișurile colorate și strălucitoarele cupole aurii se întrevăd printre coroanele copacilor de pe panta abruptă care mărginește Siverski Doneț, un râu din Donbas, regiune din sud-estul Ucrainei măcinată de aproape zece ani de război.

Imaginea Mănăstirii Sfinților Munți este la fel de înălțătoare acum ca pe vremuri, înainte de declanșarea luptelor din Donbas, în 2014, și înainte ca Rusia să lanseze invazia pe scară largă a Ucrainei, anul trecut. Funinginea neagră și nenumăratele urme de schije nu lasă nicio îndoială: războiul care se desfășoară în Ucraina nu a ocolit acest important lăcaș creștin ortodox, cunoscut și sub numele de Lavra Sviatohirsk.

Nu a ocolit nici orașul aflat de cealaltă parte a râului. Sviatohirsk, care atrăgea cândva mii de pelerini și turiști, este acum ruinat și pe jumătate pustiit.

Cu toate acestea, pentru arhimandritul Feofan, călugăr și trezorier al mănăstirii, criticat adesea de autoritățile de la Kiev pentru presupusele sale legături cu separatiștii susținuți de Rusia din Donbas, „orice război vine întotdeauna dintr-o pricină”.

Acest război, a spus el pentru RFE/RL - subliniind că vorbea în nume personal, nu în cel al mănăstirii -s-a declanșat „pentru a drege o națiune”.

În Sviatohirsk și în multe alte locuri din Ucraina, efectul a fost opus - moarte și distrugere - iar perspectiva unei redresări reale pare îndepărtată.

De fapt, călugării Lavrei Sviatohirsk - și toți cei care aparțin de ceea ce până de curând se numea Biserica Ortodoxă Ucraineană (UOC) a Patriarhiei Moscovei, de care aparține mănăstirea - se află într-o poziție fragilă, ca urmare a agresiunii Rusiei, incapabili să se distanțeze convingător de Biserica Ortodoxă Rusă, care sprijină războiul.

La începutul invaziei, mitropolitul Onufri, capul UOC a făcut apel la președintele rus Vladimir Putin să oprească războiul, numind-o „o repetare a păcatului lui Cain”. Făcându-se ecou al acestei declarații, Feofan spune acum că „nu se aștepta la invazie”, adăugând că el consideră războiul „fratricid” „o nebunie”.

„Noi și păcatele noastre suntem de vină pentru acest război”, a declarat Feofan pentru RFE/RL într-o lungă conversație la sfârșitul lunii trecute. El susținea că o „diviziune artificială” care a fost promovată de ani de zile între etnicii ucraineni și rușii din Donbas, pe care i-a numit „un singur popor”, a dus la „procesul teribil” prin care trec acum.

O astfel de formulare amestecă sugestia că invazia este greșită din punct de vedere moral cu ecourile propagandei lui Putin în încercarea sa de a justifica invazia: că ucrainenii și rușii sunt totuna și că războiul este rezultatul eforturilor Occidentului și ale actualului guvern de la Kiev de a-i înverșuna pe unii împotriva celorlalți și de a se folosi de Ucraina pentru a supune Rusia.

„Adăpost sigur” sub foc

Un lucru este adevărat: încercările prin care a trecut mănăstirea au fost cu-adevărat groaznice.

La începutul lunii iunie a anului trecut, la mai puțin de patru luni de la invazia la scară largă, trupele ruse s-au apropiat de Sviatohirsk și au forțat armata ucraineană să se retragă pe malul de sud al râului Siverski Doneț.

Trupele care se retrăgeau au aruncat în aer podul de peste râu, iar mănăstirea a fost prinsă la mijloc, cele două părți războindu-se patru luni consecutiv - până când forțele ucrainene au recucerit zona după o contraofensivă-fulger desfășurată în anumite părți ale regiunilor Donețk și Harkov în septembrie anul trecut.

Pe parcursul desfășurării luptelor, sute de refugiați din Sviatohirsk și din satele din apropiere au mers la mănăstire să se adăpostească de artilerie și de amenințarea ocupației ruse.

Printre refugiați se numără călugărițele dintr-o mănăstire distrusă din Bohorodicine, un sat din apropiere, venite la mănăstire în luna mai împreună cu ceilalți localnici într-un convoi protejat de trupele ucrainene.

Obișnuită să primească pelerini în găzduire, Lavra Sviatohirsk a reușit să adăpostească și să hrănească sute de oameni în mijlocul confruntărilor militare. Făcând aluzie la presiunile Kievului și la ineficiența autorităților locale ucrainene, Feofan spune că mănăstirea „și-a asumat rolul statului, care nu a reușit să-și ajute cetățenii”.

Anatoli, un fierar care a lucrat zeci de ani pentru călugări, a declarat pentru RFE/RL în timpul cinei din trapeza mănăstirii că „nenumărați oameni care au pierdut totul au găsit un refugiu salvator în mănăstire” și că „poți înțelege acest loc sfânt doar trăind aici.”

Clădirea și proprietățile mănăstirii au fost grav afectate de înverșunatele confruntări armate care au avut loc în zonă. Potrivit rapoartelor armatei ucrainene, încă din 12 martie, anul trecut, o bombă rusească a lovit mănăstirea.

Pe 4 mai, bombardamentele rusești au avariat un dormitor, rănind cel puțin șapte persoane. Pe 30 mai și 1 iunie, artileria a ucis trei călugări și o călugăriță și a rănit cel puțin alți trei călugări.

Au fost avariate sau distruse și mai multe clădiri învecinate aparținând mănăstirii, printre care și biserica de lemn Schitul Tuturor Sfinților, cea mai mare biserică de lemn din Ucraina.

Confruntate cu pericolul constant, peste 50 de persoane care stăteau în mănăstire au decis să plece într-un loc mai sigur, potrivit lui Volodimir Rîbalkin, un veteran de război din Donbas, care a participat și anul trecut la luptele care au eliberat teritoriul ocupat de ruși în zonă. Acum conduce administrația civilo-militară Sviatohirsk.

Cei care au rămas în Lavră trăiau într-un „vid informațional”, fără conexiuni la internet sau la telefon mobil, a declarat Rîbalkin pentru RFE/RL. „Ei credeau că întreaga regiune Donețk era deja sub control rusesc și nu le venea să creadă că tramvaiele circulă în Kramatorskul învecinat”.

Împreună cu membrii unității locale de apărare teritorială, Rîbalkin a înregistrat mesaje video de la rudele oamenilor care locuiau la mănăstire, îndemnându-i să meargă pe teritoriul controlat de Ucraina. Soldații se strecurau în Lavră, le arătau oamenilor videoclipurile și scoteau pe oricine era dispus să plece.

La sfârșitul lunii iulie, la aproximativ 10 luni după eliberarea orașului Sviatohirsk, în mănăstire încă se mai aflau aproximativ 100 de oameni din zonă, inclusiv 24 de copii. Unii și-au pierdut casele, iar unii lucrau pentru mănăstire și continuă să o facă.

Brutalitatea ocupației

În afara mănăstirii, nu mai găsești decât o mână de localnici într-o zonă acum devastată, căreia i se spunea odinioară „Elveția Donbasului” pentru pajiștile sale liniștite și pădurile întinse de stejari. În trecut, peisajul atrăgea vizitatorii care căutau un loc de reculegere în afara orașelor industriale precum Donețk și Lugansk.

Potrivit autorităților locale, doar 950 dintre cei 5.000 de locuitori ai orașului de dinainte de invazie au rămas în Sviatohirsk și, la nivelul întregului district, 2.600 din cei peste nouă mii localnici. Aproape toate hotelurile, stațiunile balneare și centrele de recreere care prosperau înainte de invazie sunt în faliment acum.

Rîbalkin este vizibil iritat când aude spunându-se că Lavra a protejat oamenii în absența sprijinului statului. El spune că cei care au rămas în mănăstire au făcut-o pentru că „au fost aproape de ea înainte și au ascultat povețele călugărilor”.

„Lavra ar vrea să fie stat în stat, dar noi suntem la conducere aici”, a spus el pentru RFE/RL.

De la sfârșitul ocupației ruse, administrația civilo-militară și voluntarii le-au oferit locuitorilor mese gratuite și ajutor umanitar. Autoritățile au deschis o baie publică și o spălătorie în orașul care nu are apă curentă. Unele afaceri s-au redeschis, iar Rîbalkin spune că, în curând, își vor începe activitatea o bancă și o benzinărie.

Străzile din Sviatohirsk au fost, în mare parte, curățate de moloz și cioburi de sticlă, dar pădurile din jurul său sunt, în continuare, minate.

Această redresare șovăitoare are ca fundal amenințător luptele acerbe de pe linia frontului, la doar 30 de kilometri distanță, unde forțele ruse au făcut eforturi pentru a câștiga teren în apropierea orașelor Liman, la sud-est, și Kupiansk, mai departe, la nord. Soldații ucraineni intră și ies din orașul pe jumătate distrus, uneori rămânând pentru scurt timp pentru a repara vehicule sau pentru a face cumpărături.

Și chiar dacă Sviatohirsk revine încet la viață, este deocamdată doar o umbră a fostului oraș și probabil că așa va rămâne multă vreme. Cei mai mulți localnici au plecat anul trecut, mulți dintre ei în Rusia sau pe teritoriul ocupat de ruși din Ucraina - inclusiv fostul primar, Volodimir Bandura, care fusese membru al partidului pro-rus de opoziție Platforma Pentru Viață, acum interzis. .

Olha Kartașova, care coordonează activitatea centrului de ajutor umanitar din Sviatohirsk, a declarat pentru RFE/RL că unii rezidenți „au întâmpinat forțele ruse de ocupație ca pe niște eliberatori”, dar că mulți alții pur și simplu le-au acceptat prezența doar pentru că nu aveau ce face, temându-se pentru viețile, casele și bunurile lor.

Kartașova a spus că ea și fiica ei au fost forțate de soldații ruși care le-au interogat să se dezbrace și că ginerele ei a fost tratat foarte dur în timpul audierii. Familia a petrecut aproape fiecare noapte a ocupației ascunzându-se într-o pivniță. Casa lor a fost bombardată de două ori - când armata rusă a ocupat Sviatohirskul și când ucrainenii l-au recucerit.

Potrivit lui Rîbalkin, forțele ruse s-au simțit permanent în pericol, orașul fiind ținta artileriei ucrainene, iar dronele ucrainene monitorizându-le constant mișcările.

„Soldații ruși purtau uneori haine civile și își ascundeau armele în saci”, a spus el.

Neputând consolida controlul, rușii nu au reușit să stabilească o administrație în Sviatohirsk, așa că rezidenții rămași au fost lăsați la mila soldaților și au trebuit să se bazeze pe ei pentru hrană și alte lucruri esențiale.

După ce Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a efectuat așa-numitele „măsuri de stabilizare” în urma retragerii ruse din toamna anului trecut, procurorul județului a deschis o serie de anchete pentru cei bănuiți de colaboraționism, separatism și jaf.

SBU a mai raportat că a identificat o „camera de tortură” într-un centru recreațional din apropierea Lavrei Sviatohirsk, unde armata rusă „reținea cu forța locuitorii care susțineau suveranitatea ucraineană”.

Locuitorii peste care a trecut ocupația rusă vorbesc despre brutalitatea și haosul ocupației.

Doctorița pensionară Tamara Evdokimova, în vârstă de 82 de ani, cultivă cartofi, roșii, castraveți, ceapă, struguri și alte fructe și legume în mica ei grădină, ignorând turela ruginită a tancului abandonat în curtea ei - o amintire a încercării eșuate a forțelor ruse de a trece râul Siverski Doneț.

În luptele de anul trecut, și-a văzut casa arzând în timp ce se ascundea de munițiile cu dispersie și obuzele de artilerie care explodau de jur împrejur. Ea a declarat pentru RFE/RL că un tânăr soldat rus a bătut-o și i-a spart dinții. Fiul ei, călugăr, locuiește în Rusia, dar ea și-a propus să rămână locului, „acolo unde am trăit toată viața și mi-am îngropat soțul”.

„Este timpul să mor”, a spus ea. „Nu mai vreau să trăiesc în casa asta de nebuni”.

„Clanul Donețk” și „lumea rusă”

După retragerea rușilor, călugării lavrei Sviatohirsk s-au trezit și ei într-o situație care pare a fi o fundătură.

Biserica Ortodoxă Ucraineană (UOC) a dominat mult timp creștinismul ortodox în Ucraina, în timp ce confesiunile rivale legate mai degrabă de Kiev decât de Moscova s-au luptat să supraviețuiască. Totuși, acest lucru s-a schimbat treptat, iar în 2019 Biserica Ortodoxă a Ucrainei (OCU) a fost recunoscută ca independentă de către șeful spiritual al tuturor creștinilor ortodocși: patriarhul ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului.

Acum, în timp ce Ucraina însăși luptă pentru a-și păstra independența, UOC pierde enoriași și se confruntă cu critici intense. Autoritățile ucrainene acuză biserica că menține legături cu serviciile de securitate ruse, că promovează narațiuni pro-ruse și că colaborează cu forțele de ocupație din părțile Ucrainei stăpânite de Rusia.

De la sfârșitul anului trecut, SBU a efectuat percheziții în numeroase lăcașuri de cult UOC, ca parte a unei operațiuni de „contrainformații”, iar cea mai proeminentă mănăstire din Kiev a fost locul unui conflict tensionat. SBU nu a spus public dacă a percheziţionat Lavra Sviatohirsk.

Într-un decret emis la 28 decembrie 2022, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anulat cetățenia starețului și conducătorul spiritual al lavrei Sviatohirsk, mitropolitul Arseni, și a altor 12 reprezentanți ai UOC.

Arseni a fost la mănăstire în timpul unei vizite la sfârșitul lunii iulie, potrivit lui Feofan, dar a refuzat să vorbească cu RFE/RL. El a repetat de multe ori propaganda Rusiei din ultimul deceniu, acuzând Ucraina că a alimentat războiul din Donbas. De asemenea, a susținut referendumurile impuse de Rusia în Crimeea și în alte regiuni ucrainene, proces electoral considerat de mai toată comunitatea internațională drept falsificat și ilegitim.

În 2014, forțele anti-Kiev conduse de fostul ofițer rus al Serviciului Federal de Securitate (FSB) Igor Ghirkin, o figură-cheie în preluarea Crimeei de către Rusia și în primele etape ale războiului din Donbas, au primit binecuvântarea și sprijinul unora dintre călugării Mănăstirii Sfinții Munți.

Mai târziu, Ghirkin a spus că „garda lui personală” la acea vreme era formată „din fiii spirituali, călugării, ieromonahii lavrei Sviatohirsk” și că una dintre brigăzile sale era „comandată de un novice al Lavrei Sviatohirsk”.

Feofan a declarat pentru RFE/RL că „nu știe nimic despre asta” și a afirmat că Ghirkin nu a fost în Lavră în 2014, contrazicând relatările de presă ale separatiștilor susținuți de Rusia. În același timp, el a afirmat că ambele părți „sunt răspunzătoare pentru escaladarea din 2014” și „Ucraina este cea care a început să bombardeze Sloviansk” - locul unora dintre primele lupte din războiul care a izbucnit în acel an - „cu artilerie grea”.

Tetiana Derkaci, jurnalistă ucraineană pe probleme religioase și autoarea cărții Biserica rusă în războiul hibrid împotriva Ucrainei, a descris Lavra Sviatohirsk drept „cel mai proeminent centru al ideologiei lumii ruse din Donbas” - o referire la sentimentele expansioniste ale naționaliștilor ruși care pledează pentru ocuparea unor părți din țări străine populate de vorbitori de limbă rusă.

Lavra Sviatohirsk este, de asemenea, împovărată de legăturile sale cu personalități politice prietenoase cu Moscova, cum ar fi fostul președinte Viktor Ianukovici, care și-a abandonat mandatul și a fugit în Rusia în 2014, sub presiunea mișcării de protest Euromaidan, declanșate ca răspuns la dovezile corupției oficiale și la decizia lui de a abandona planurile pentru un acord de strângere a legăturilor cu Uniunea Europeană.

Ianukovici a fost un oaspete frecvent al mănăstirii, i-a atribuit mai multe proprietăți publice și a susținut-o financiar. El a primit sprijinul lavrei în timpul alegerilor prezidențiale din 2004, drept-credincioșii rugându-se pentru „sclavul lui Dumnezeu, Viktor”.

Derkaci spune că Lavra Sviatohirsk este „biserica natală” a așa-numitului „clan Donețk”, un grup odinioară atotputernic, care îi includea pe Ianukovici și pe prim-ministrul său, Mikola Azarov.

Mănăstirea a primit statutul de Lavră - un pas care îi ridică simbolic semnificația spirituală și culturală la nivelul Mănăstirii Peșterilor din Kiev și al mănăstirii Pociaiv din vestul Ucrainei - după ce Ianukovici a negociat-o cu patriarhul Kirill, șeful Bisericii ortodoxe ruse.

„Război hibrid”

Potrivit lui Derkaci, invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia nu a schimbat prea mult sentimentele în Lavra Sviatohirsk - în ciuda faptului că și-a schimbat retorica oficială. În mai 2022, UOC a rupt public de Biserica Ortodoxă Rusă, adoptând amendamente la statutele sale care i-au acordat nominal „autonomie și independență”. Dar criticii spun că aceste schimbări nu au modificat statutul canonic al bisericii și sunt pur simbolice.

Călugării din Sviatohirsk îl pomenesc pe patriarhul Kirill în timpul unor slujbe, în ciuda sprijinului vocal acordat de acesta lui Putin și invaziei. Kirill, un aliat proeminent al președintelui rus Vladimir Putin, a spus că soldații ruși care mor în luptă fac „un sacrificiu care curăță toate păcatele acelei persoane”.

Călugării lavrei, spune Feofan, „nu țin cont de patriarhul Kiril” și a susținut că numele acestuia este menționat „conform convenției” în rugăciuni, deoarece „OCU este acum independentă de Biserica Ortodoxă Rusă, dar nu este autocefală”.

De-a lungul conversației, el a mai susținut, de asemenea, câteva idei caracteristice retoricii UOC, spunând că „avorturile în Ucraina ucid mai mulți oameni decât războiul în curs” și că restricțiile pandemiei de Covid-19 „au îndepărtat oamenii de Dumnezeu și, astfel, au facilitat războiul”.

Făcându-se ecoul unei teze a propagandistului rus de televiziune de stat Vladimir Soloviov, Feofan a numit OCU, rivala bisericii sale, o „biserică turcească formată din fugari din biserica canonică” - o referire la faptul că patriarhul ecumenic Bartolomeu are sediul la Istanbul.

Derkaci spune că, deși UOC condamnă invazia în declarații oficiale, răspândește propaganda pro-rusă la nivel local și se luptă să-și mențină unitatea într-un moment în care unele dintre parohiile sale sunt sub ocupație rusă și sunt integrate activ Bisericii Ortodoxe Ruse în vreme ce altele se află pe teritoriul deținut de guvernul ucrainean.

„Biserica Ortodoxă Ucraineană a fost o parte integrantă a războiului hibrid dus de Rusia împotriva Ucrainei din 2014, așa că acum – când suferă ea însăși din pricina acestui război – nu poate decât să aștepte vremuri mai bune”, conchide ea.