Linkuri accesibilitate

Explozia unei mine marine în stațiunea Costineşti, la Marea Neagră. MApN: Nu au fost identificate mine marine în derivă


Reprezentanti ai ISU și MAI intervin în apropierea Hotelului Forum din Costinești, unde a avut loc o explozie, 14 august 2023.
Reprezentanti ai ISU și MAI intervin în apropierea Hotelului Forum din Costinești, unde a avut loc o explozie, 14 august 2023.

Autorităţile din județul Constanţa au intervenit după ce o explozie a fost raportată luni dimineață în stațiunea Costineşti, la Marea Neagră. O mină marină ar fi explodat în zona digului din faţa Hotelului Forum. Forțele Navale au anunțat luni seară că nu au găsit alte mine aflate în derivă.

Explozia s-a produs în zona digului din faţa Hotelului Forum din Costineşti, la peste un kilometru distanță de Plaja Tineretului, spre sud.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea a anunțat în primă fază că nu sunt victime. Ulterior, un tânăr ar fi reclamat probleme de auz în urma exploziei, însă a refuzat spitalizarea după consultație.

Ar fi vorba despre o mină marină care a explodat, conform primelor datele furnizate de oficiali, iar la fața locului a intervenit o echipă de scafandri specializați în distrugerea de dispozitive explozive.

Purtătoarea de cuvânt a ISU Dobrogea, Ana-Maria Stoica, a confirmat că echipele de intervenție au găsit urmele unei explozii în dig.

„În jurul orei 9:00, am fost solicitaţi prin apel la 112 să intervenim în staţiunea Costineşti, acolo unde a avut loc o explozie în dig. Ajunşi la faţa locului, colegii au delimitat zona şi au constatat faptul că este vorba de o explozie în dig”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

O a doua mină a fost semnalată în derivă în aceeași zonă și a fost cătată timp de câteva ore, potrivit Forțelor Navale.

Ministerul Apărării Naţionale a precizat luni dimineață, printr-un comunicat, că o echipă de scafandri specializați a început să verifica zona unde a fost semnalată prezența minei.

La misiune au participat puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, un elicopter IAR Puma Naval și un avion de patrulare al Statelor Unite ale Americii.

Luni seară, Statul Major al Forțelor Navale a comunicat că „nu au fost identificate mine marine aflate în derivă”, în urma verificărilor din zona maritimă dintre orașele Constanța și Mangalia.

„Misiunile de monitorizare a raionului maritim aflat în responsabilitatea Forțelor Navale Române vor continua”, se precizează în comunicat.

Martorii spun că au auzit o explozie puternică

Nicolae Serafim, coordonatorul echipei de salvamari din Costinești, a spus că se numără printre cei care au auzit explozia. El se afla în apropiere de digul respectiv.

„Inițial am crezut că a explodat o butelie de gaz, a fost o bubuitură puternică. Am văzut cum au sărit stânci, au crăpat pietre, au sărit pe mal, că a fost lângă mal”, a declarat Nicolae Serafim pentru Libertatea.

El a mai spus că a văzut un bărbat care „se văita de urechi”. „Spunea că din cauza șocului și a zgomotului puternic îl dor urechile și eu am sunat la 112”, a menționat salvamarul.

De asemenea, un turist a povestit la Digi24 că se afla la o distanță de aproximativ 200 de metri de locul exploziei.

El a comparat explozia cu zgomotul produs de un tun de pe o fregată, așa cum a văzut la festivitățile de Ziua Marinei. De altfel, primarul Constanței, Vergil Chițac, a declarat la Digi24 că evenimentul programat pe 15 august se va desfășura conform planurilor.

Nu sunt primele probleme puse de minele marine în apele teritoriale ale României, de la invazia Rusiei în Ucraina, în 24 februarie 2022. De la începutul războiului, scafandrii români au distrus şase mine marine care au pus în pericol siguranţa circulaţiei în spaţiul maritim aflat sub jurisdicţia României.

Iar specialiștii avertizează că valurile puternice și vântul ar putea aduce și alte dispozitive asemănătoare în apele românești.

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, Corneliu Pavel, a declarat la Digi24 că „vântul suflă cu putere, marea este agitată și există acest pericol, al aducerii minelor marine. Nu vreau să intrăm în detalii pentru a nu induce panica”.

„Cel puțin de două zile și în următoarele trei-patru zile prognoza meteo e să spunem favorabilă pentru a purta aceste mine către litoralul românesc. Avem vânt destul de puternic și constant din direcția Nord-Est, exact dinspre Crimeea spre litoralul românesc”, a declarat Florin Timofte, director al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa, pentru Euronews.

Reprezentanți ai SUA și Marii Britanii declarau luna trecută că, potrivit informațiilor pe care le au, Rusia a amplasat mine maritime suplimentare în apropierea porturilor ucrainene, după ce s-a retras din acordul cerealelor.

XS
SM
MD
LG