Linkuri accesibilitate

Explozii la Crevedia | Fiul primarului din Caracal deține depozitul care a explodat


Incendiul care a urmat exploziilor de la stația GPL din Crevedia din seara zilei de 26 august 2023.
Incendiul care a urmat exploziilor de la stația GPL din Crevedia din seara zilei de 26 august 2023.

Depozitul de la Crevedia în care au explodat sâmbătă seară mai multe cisterne aparţine firmei SC Flagas, deținută de Ionuț Doldurea, fiul primarului din Caracal. Asociat la firmă este Ionuț Cosmin Stîngă, *care apare pe internet ca membru al echipei de fotbal a Rompetrol.

*Precizare: Rompetrol precizeaza că Ionuț Cosmin Stîngă nu este în prezent angajat al companiei, ci a fost doar jucător în echipa de fotbal a Rompetrol, în calitate de invitat - regulamentul Ligii Companiilor permite includerea în echipe a sportivilor invitați. Nu ar fi jucat, totuși, în nicio partidă.

Imediat după producerea primelor explozii, primarul din Crevedia, Florin Petre, a declarat la PROTV că activitatea stației GPL a fost suspendată de ISU, încă din 2020. Au rămas, însă, cisterne parcate în curtea fostei stații GPL, transformată în depozit.

În imaginile păstrate de Google , se vede că pe DN1A, în Crevedia, la nr. 225, a început să funcționeze o stație GPL, în 2012. Pe firmă scria Flaglas.

În 2018, aceeași stație era Rompetrol Gas, iar din 2020, pe Google apare ca depozit, fără firmă.

În 2012, la Crevedia funcționa o stație GPL. Numele firmei apare pe totemul de la intrare.
În 2012, la Crevedia funcționa o stație GPL. Numele firmei apare pe totemul de la intrare.

SC Flagas SRL, rețetă de succes în afaceri

SC Flagas SRL a ajuns în proprietatea familiei Duldurea în 2006. Acționarul italian, al cărui mandatar era Ion Doldurea, transferă toate acțiune companiei fiului lui Ion Duldurea, Ionuț Doldurea.

În 2008, Ionuț Duldurea modifică domeniul de activitate al firmei în comerț cu amănuntul în magazine nespecializate. În 2016, în firmă intră Cosmin Ionuț Stîngă, iar acționariatul rămâne același până astăzi.

În 10 ani, între 2009 și 2022, cifra de afaceri a firmei a crescut de aproape 500 ori. De la 1,2 milioane la 593 de milioane de lei. Iar profitul net a ajuns, anul trecut, la 32 de milioane de lei.

Firma are și zeci de contracte publice, inclusiv cu *primăria Crevedia, care a cumpărat de la aceasta GPL, în 2021 și 2022.

*Erată: Primăria Crevedia nu a avut contracte cu firma SC Flagas SRL. Contractele la care s-a făcut referire au fost încheiate de Primăria Cervenia din Teleorman.

Terenul pe care funcționează depozitul de GPL care a sărit în aer a fost achiziționat în 2010, după cum reiese din extrasul de carte funciară.

Firma SC Flagas SRL deține terenul și clădirile pe care funcționa depozitul de GPL din Crevedia.
Firma SC Flagas SRL deține terenul și clădirile pe care funcționa depozitul de GPL din Crevedia.

Cine e Ionuț Duldurea

Acționar cu 51% în firma Flagas SRL, Ionuț Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, PSD. De altfel, și el a făcut politică. A fost consilier local între 2008 și 2012, la Caracal, după ce a candidat pe listele de la PNG-CD.

În ultima declarație de avere depusă, cea din 2011, reiese că era angajat, împreună cu soția, la BTT SA, și că au primit donație o casă de peste 200mp în Corbeanca.

Ionuț Doldurea a fost angajat la BTT SA. La fel și soția sa.
Ionuț Doldurea a fost angajat la BTT SA. La fel și soția sa.

Ion Duldurea este un primar avut. În ultima declarație de avere depusă, figurează 8 terenuri, 11 apartamente cumpărate în Caracal în același an, 2019, două case și mai multe spații comerciale. A strâns obiecte de artă de 80.000 de euro și are în conturi aproape 700.000 de euro. A fost și el acționar într-o firmă, Rombulgas, care are activitatea suspendată din 2015. Este și pensionar, cu o pensie anuala de 65000 de lei și încasează alte zeci de mii de lei din chirii. Este președinte al PSD Caracal.

Europa Liberă l-a contactat pe primarul din Caracal. A citit mesajele dar nu a răspuns.

Primarul din Crevedia nu știa nimic de acest depozit

Primarul din Crevedia, Florin Petre, spune că nu știe nimic de situația juridică a Flagas și nici ce activitătea desfășura.

„Când am venit eu la primărie, această locaţie avea suspendată activitatea de cei de la ISU, nu mai avea voie să vândă carburanţi la cetăţeni. Dar venea cisterna, încărcau, ştiu ei ce făceau. Cei de la ISU au fost de 2-3 ori în control, dar mai multe informaţii nu deţin. Nu mai aveau voie să vândă la butelii la cetăţeni, dar cisternele încărcau acolo”, a declarat Petre Florin la ProTv.

Primarul Florin Petre a fost ales pe listele PSD.

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG