Linkuri accesibilitate

SmartJob | Urania Cremene, expertă în parenting: Copiii se droghează pentru că simt un gol. Nu există corecție fără conectare


SmartJob | Urania Cremene: Copiii se droghează pentru că simt un gol. Nu există corecție fără conectare
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:51:38 0:00

SmartJob | Urania Cremene: Copiii se droghează pentru că simt un gol. Nu există corecție fără conectare

Urania Cremene, expertă în parenting, vorbește la SmartJob despre presiunea pe care o punem în mod nejustificat pe copii, despre notele și temele copiilor, dar și despre responsabilitatea adulților: „Părinții hrănesc fix ce nu le place copiilor și asta duce la mediocritate.”

Urania Cremene are o experiență de 25 de ani ca trainer și public speaker. Ea spune pentru Europa Liberă că felul în care copilul trece prin primii ani de școală depinde foarte mult de ceea ce părinții fac acasă cu el, de așteptările lor, de obiectivele pe care le au în privința copilului.

„Există această convingere că învățare egal educație formală. Adică școală. Copiii ne întreabă: dar tu de ce nu înveți, mama, tata? Eu am învățat destul, uite ce diplome am. Și trimitem copiilor aceste mesaje: că școala înseamnă învățare și că, de îndată ce termini școala, ai terminat învățarea”, susține Urania.

Dacă nu le place la școală, și sunt șanse mari să nu le placă din varii motive, completează ea, ajung să nu le mai placă învățarea: „Învățarea este cu totul altceva. Învățăm din toate experiențele noastre, în fiecare zi, din fiecare carte, din fiecare film, din fiecare interacțiune putem învăța.”

Presiunea pe care părinții o pun pe copii

Experta în parenting consideră că un părinte, dacă este atent la propriul copil, știe ce are acel copil și ce nu are, care-i este harul și în ce domeniu anume.

„Să hrănim exact ceea ce ne spun ei că ar trebui hrănit, însă noi facem taman pe dos. Dacă un copil nu se pricepe la anumite materii, acolo punem cea mai mare presiune, nu unde îi place lui, copilului, nu unde are talent. Și asta duce, încet - încet, la mediocritate.”

Ascultă aici varianta audio a acestui podcast:

SmartJob | Urania Cremene: Copiii se droghează pentru că simt un gol. Nu există corecție fără conectare
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:52:41 0:00

Dacă un copil își hrănește zonele lui de abilitate, primește foarte multă energie, se hrănește motivația internă, pentru că acolo se simte competent și stima lui de sine crește, spune Urania Cremene, iar această energie îi poate da tonus și pentru lucrurile pe care le stăpânește mai puțin.

Ce îi poți spune copilului atunci când ia o notă mică? „Prima întrebare ar fi, când copilul vine cu 6, cum te simți cu nota asta? Îmi povestești un pic ce s-a întâmplat, cum ai ajuns la ea? Ai avut un test? Și ce s-a întâmplat la testul respectiv? Și ce îți propui să faci mai departe? Adică vrei să-ți îmbunătățești nota, crezi că acesta e nivelul tău?”.

De aici mai departe plecăm cu un plan împreună cu copilul și vedem cum îl putem ajuta sau cum putem interveni, dar, asta înseamnă detașare față de nota respectivă, susține Urania.

Cum faci să nu ajungi cu temele făcute de copil seara târziu sau făcute de părinți? Responsabilitatea părintelui nu este să facă teme, ci să creeze contextul în care temele sunt făcute, să ajute copilul la planificarea lor, la prioritizarea lor, consideră aceasta.

„Ce ajută foarte mult copilul este să îi împărțim temele pe calupuri de timp. Adică, vii de la școală, ai o oră să faci ce vrei tu, poți să te joci pe calculator, poți să ieși afară, poți să te întâlnești cu prietenii, poți să faci ce vrei tu, te relaxezi, faci duș, mănânci, după care faci jumătate de oră teme, mai faci o pauză, te relaxezi, faci ce vrei tu și mai ai o oră de teme sau jumătate de oră de teme”, spune Urania Cremene.

Testarea antidrog: „E stupidă de-a dreptul”

Ucrania Cremene susține că testarea antidrog e stupidă de-a dreptul, pentru că pleci de la premiza că cineva este vinovat.

„Vânătoarea de vinovați sau de bolnavi închipuiți este ceva cumplit. E ca și cum am fi noi testați în fiecare zi, când ajungem la serviciu, cu privire la alcoolul pe care l-am băut aseară, zahărul, țigările pe care le-am fumat, câte ore am dormit. Nu putem face așa ceva și nu copiilor noștri”, spune Urania.

Problema nu e în testarea antidrog, mai spune aceasta: „Am pune total carul înaintea bolilor. Drogurile sunt o problemă a vidului. Nimeni nu face asta din bucurie. E distragere de atenție, astupare de vid. Asta fac și ecranul și zahărul și sportul în exces și munca în exces și drogurile de orice fel.”

Ea propune să ne uităm la ce putem face pentru acești copii pentru a se simți văzuți, valorizați, respectați, ajutați, competenți, responsabili, adică să investim în psihologi, în educație.

„Dacă tu, ca părinte, nu înțelegi că nu există corecție fără conectare, înseamnă că nu înțelegi că problema e la tine. Ce avem noi de făcut, toți adulții din viața copiilor, este să ne acordăm la energia lor, exact așa cum cauți un post de radio. Noi nu mai suntem pe canal cu ei și ei încearcă să-și satisfacă nevoia de conectare în grupul de prieteni, astupând dureri sau dorind să fie ca ceilalți. Și fac ce fac ceilalți.”

De ce fac copiii noștri ce fac ceilalți? „Pentru că noi i-am comparat continuu cu ceilalți și cel mai tare doare să nu fii iubit necondiționat de părinții tăi.”

Podcastul Europa Liberă SmartJob este pe Spotify, Apple Podcast și Google Podcast.

  • 16x9 Image

    Adriana Nedelea

    Adriana Nedelea este jurnalistă și trainer dicție. Lucrează în presă de aproape 18 ani. Numai în televiziune are o experiență de peste 12 ani, în redacțiile Digi24 și Realitatea TV. În prezent, colaborează cu Europa Liberă România pentru realizarea de interviuri pe teme de actualitate. 

    A absolvit masterul Terapia logopedică în procesele de comunicare, Facultatea de Psihologie, Universitatea București. Este licențiată în Jurnalism și Științele Comunicării.

XS
SM
MD
LG