În 13 septembrie 1993 Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) și Israelul semnează la Oslo o declarație de principii, care consacră recunoașterea mutuală.
Practic, OEP primește recunoașterea autonomiei palestiniene în schimbul renunțării la atacuri teroriste, promise solemn de Yasser Arafat, liderul OEP și, din 1996, președinte al Autorității Palestiniene – autoritate politică controlată de Fatah, partid moșit printre alții de URSS.
Autoritatea Palestiniană exercita inițial controlul în teritoriul Cisiordaniei și al Fâșiei Gaza, cu excepția unor colonii israeliene fondate după anul 1967 și parțial desființate în 2005. Cele mai importante așezăminte sunt Ramala, capitala administrativă a statului, Hebron, Ierihon, Betleem, încărcate de o bogată istorie biblică.
Alegerile din 2006 au schimbat echilibrul de forțe dintre partidele Hamas și Fatah: Hamas a câștigat alegerile din Gaza și a preluat puterea.
În 2012, după negocieri îndelungate, Organizația Națiunilor Unite (ONU) recunoaște statalitatea Palestinei printr-o rezoluție votată de Adunarea generală ONU din 29 noiembrie cu 138 de voturi pentru, 9 împotrivă și 41 de abțineri. Palestina primește statutul de „observator nemembru al ONU”.
Președintele actual al statului Palestinei este Mahmud Abbas, fondator al partidului Fatah, ales în 2005 președinte al Autorității Palestiniene.
Ceaușescu se voia mediator
România este una dintre cele 96 de țări ONU care recunosc statul palestinian, însă printre puținele din Uniunea Europeană. Dintre statele UE o mai recunosc Polonia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Malta, Cipru și Suedia.
Relația României cu Palestina își are originile în perioada comunistă, atunci când statele din blocul sovietic au ales să se poziționeze împotriva aliatului americanilor din regiune, Israelul.
Dictatorul Nicolae Ceaușescu a vrut și mai mult de atât.
În anii '70 politica României comuniste față de conflictele din Orientul Mijlociu s-a schimbat. Relațiile, în special cele comerciale, cu diverse state arabe s-au intensificat, iar Ceaușescu s-a dorit mediator în problema israeliano-palestiniană.
În aprilie 1972 are loc prima întâlnire a lui Ceaușescu față în față cu Yasser Arafat, președintele Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP) la Cairo, unde Ceaușescu și-a afirmat susținerea pentru un stat independent palestinian.
Politica pro-arabă lansată de Ceaușescu se potrivea cu susținerea mișcării palestiniene. România comunistă n-a ezitat să condamne Israelul la incidente armate inițiate de acesta.
Ca o consecință firească, în mai 1972, România a recunoscut oficial Organizația pentru Eliberarea Palestinei ca reprezentant unic și legitim al poporului palestinian, iar în martie 1974 a fost deschisă Reprezentanța Permanentă a OEP la București, practic un oficiu diplomatic.
„Recunoașterea statului palestinian de către statele est-europene s-a făcut in contextul unei proximități ideologice – statele arabe, sponsori ai mișcării de eliberare palestiniene, erau de factura neo-marxistă, deci statele comuniste sprijineau principalul adversar, Israelul fiind un aliat al SUA, pentru a avea o prezență în regiune”, spune pentru Europa Liberă analistul de politică externă Ștefan Popescu.
Acesta mai arată că sprijinul față de Palestina se făcea și în numele anti-colonialismului, iar URSS și statele satelite asimilau mișcarea de eliberare palestiniană cu mișcările anti-colonialiste din Africa si Asia.
„România nu a făcut excepție de la această regulă, recunoscând Statul Palestina la 16 noiembrie 1988, dar, din motive ce țineau de strategia de politică externă de la acea vreme, căuta să mențină relații bune și cu Israelul”.
Dintre statele azi membre în Uniunea Europeană, au mai recunoscut statul palestinian Polonia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Malta, Cipru și Suedia. Statele din blocul est-european au parafat documentele în epoca comunistă.
Suedia a abordat diferit de Occident recunoașterea Palestinei ca stat în 2014, din rațiuni interne: numărul mare de cetățeni suedezi cu origini arabo-musulmane, a adăugat comentatorul.
În 1989 se stabilește o ambasadă a Palestinei la București
Palestina rămâne pe lista statelor cu recunoaștere limitată, care nu beneficiază de recunoaștere diplomatică globală completă. După Declarația de Independență a Palestinei din 1988, a fost recunoscută ca stat de 96 state membre ONU, de Sfântul Scaun, Organizația Conferinței Islamice și de Liga Arabă. Israel nu recunoaște Statul Palestina.
Oficial, în ianuarie 1989 reprezentanța a fost transformată în ambasadă a statului Palestina în România, după recunoașterea ca stat în 1988. România are un oficiu de reprezentare diplomatică la Ramala.
Relațiile diplomatice ale Românei cu Palestina s-au menținut constant după anul 2000. La nivel de șef de stat au avut loc șapte vizite, iar la nivel de șef de guvern trei întruniri, la nivel de miniștri de externe treisprezece contacte, iar la nivel de parlamente patru vizite reciproce.
Cea mai recentă vizită a fost în vara anului 2022 când președintele Palestinei, Mahmud Abbas, a făcut o vizită oficială la București. Cu acea ocazie, președintele Iohannis a confirmat „legăturile istorice și umane” dintre cele două state, a reconfirmat ajutorul României în domeniile educației, combaterii terorismului, cât și pentru realizarea păcii „prin rezolvarea justă și durabilă a conflictului israeliano-palestinian prin negocieri directe”.
Relații oscilante
România a avut o politică oscilantă față de conflictul israeliano-palestinian, deși apartenența la UE și la NATO o obligă să se alinieze.
„Inerția diplomatică”, așa cum o numește Ștefan Popescu, face ca la București să persiste ambasade moștenite din vremea comunismului, cum este de exemplu ambasada Coreei de Nord, în condițiile unor relații aproape inexistente.
Deși nu pretinde un rol de mediator cum se voia pe vremea lui Ceaușescu, România caută adecvarea la linia parteneriatelor și organizațiilor internaționale din care face parte, incluzând cei 75 de relații diplomatice cu statul Israel. Parteneriatul strategic cu SUA exercită o influență certă.
Recunoașterea din trecut a Palestinei este „o rămășiță a trecutului, statele din Europa de Est, inclusiv Rusia, luând distanță față de Palestina, mizând pe o relație puternică cu Israelul. Dovada este poziția României de a vota împotriva admiterii Palestinei la UNESCO, la 1 noiembrie 2011, care înseamnă, de fapt, o revenire asupra deciziei din 1988”, subliniază Ștefan Popescu.
În 2017, când Donald Trump a anunțat mutarea ambasadei SUA la Ierusalim, în contextul discuțiilor contradictorii ale mutării capitalei Israelului de la Tel Aviv la Ierusalim, România a sărit prea repede sub guvernarea Dăncilă cu anunțul că România va muta și ea ambasada.
Sub Joe Biden, SUA a schimbat discursul, în special pentru a ameliora relațiile cu cu statele arabe. La întâlnirea cu președintele Palestinei din iulie 2022, Biden a vorbit despre proiectul „două state pentru două popoare” coexistând în pace și securitate.
„România trebuie să se poziționeze alături de Israel, un stat democratic într-o mare de dictaturi, aflat în luptă de durată cu o organizație teroristă genocidară”, a declarat Andrei Schwartz, analist de politică externă, pentru Europa Liberă.
Zilele acestea, parlamentul român a adoptat o declarație în care își exprimă solidaritatea cu Israel și condamnă ferm atacurile teroriste ale grupării Hamas împotriva populației civile.
Accentul declarației cade pe „dreptul suveran al Statului Israel la autoapărare pentru eliminarea pericolului terorist”, în acord cu partenerii occidentali.
Românii din Palestina
Sunt peste 2.000 de români pe teritoriul Palestinei, din categoria femeilor căsătorite cu palestinieni și copii din căsătorii mixte. Comunității românești i se adaugă palestinienii care au studiat în România. Încă din anii '70, numeroși tineri palestinieni au învățat în universitățile din România, cu precădere în facultăți de medicină și politehnică.
Ca ocupație, absolvenții din România, organizați din 2017 în Asociația Absolvenților de Facultăți și Institute din România, sunt medici, farmaciști, ingineri în construcții și în specializarea petrol și gaze.
Din datele Oficiului de Reprezentare al României la Ramala, comunitatea româno-palestiniană din West Bank, Fâșia Gaza și Ierusalimul de Est cuprinde 600 de cetățeni români cu documente de identitate românești, 1.400 de cetățeni palestinieni absolvenți de studii universitare în România și aproximativ 100 de cetățeni palestinieni din familii mixte.
