Linkuri accesibilitate

Vladimir Putin merge în Arabia Saudită şi în Emiratele Arabe Unite. Apoi se întâlnește la Moscova cu președintele Iranului


Președintele Rusiei, Vladimir Putin, merge miercuri în Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Joi, îl primește la Moscova pe președintele Iranului, Ebrahim Raisi.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, merge miercuri în Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Joi, îl primește la Moscova pe președintele Iranului, Ebrahim Raisi.

Vladimir Putin merge miercuri în EAU şi Arabia Saudită. Joi, președintele rus îl primește la Moscova pe omologul iranian Ebrahim Raisi. Întâlnirile cu liderii din Orientul Mijlociu sunt eforturi ale Rusiei de a găsi noi aliați în contextul izolării internaționale, scrie AFP.

Călătoriile internaționale ale lui Vladimir Putin s-au limitat semnificativ după ce Rusia a invadat Ucraina, iar Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele său, acuzându-l de deportarea copiilor ucraineni.

„Președintele Putin va merge mâine (miercuri, 6 decembrie n.r.) într-o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Liderul rus ar urma să discute relațiile bilaterale, conflictul dintre Israel și Hamas și politica internațională.

Dmitri Peskov a mai spus că Vladimir Putin va discuta despre piețele petroliere în timpul vizitei, după ce Rusia, unul dintre cei 10 parteneri ai Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), a anunțat că se va alătura politicii de organizației de reducere a producției.

În afară de chestiunile energetice, Putin doreşte să cultive relaţiile cu statele din Golf ca parte a eforturilor sale de a construi alianţe globale cu ţări non-occidentale.

Președintele rus vrea să demonstreze eşecul SUA și al aliaților de a izola Rusia din cauza războiului pe care l-a declanșat în Ucraina, notează DPA.

Vizita președintelui Rusiei are loc într-o perioadă în care Emiratele Arabe Unite găzduiesc summitul ONU privind clima COP28. Kremlinul nu a specificat dacă Putin va participa la evenimente conexe, transmite AFP.

Din cauza riscului de a fi reținut și predat CPI, președintele Vladimir Putin nu a participat la numeroase reuniuni internaționale la nivel înalt în străinătate.

Președintele rus a sărit peste summitul BRICS din Africa de Sud din august, nu a mers la summitul G20 în persoană din septembrie, el participând totuși la o reuniune virtuală a G20 în noiembrie.

Din martie, Putin este căutat de CPI și se așteaptă ca statele membre să respecte mandatul dacă liderul rus intră în țara lor.

Nici Emiratele Arabe Unite, nici Arabia Saudită nu au semnat tratatul fondator al CPI, ceea ce înseamnă că nu sunt obligate să-l aresteze.

Putin a vizitat China în octombrie, după ce câteva zile mai devreme, el călătorise în Kârgâzstan.

După călătoria lui Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, Vladimir Putin îl va primi la Moscova pe președintele iranian Ebrahim Raisi. Observatorii văd în această întâlnire o consolidare a legăturilor economice și militare cu Teheranul, vizat la rândul său de sancțiuni internaționale.

Țările occidentale au acuzat Teheranul că sprijină ofensiva Rusiei în Ucraina, furnizându-i cantități importante de drone și alte arme.

Vladimir Putin a mai vizitat Iranul în iulie anul trecut, iar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a călătorit la Teheran în octombrie.

Agenția oficială iraniană de știri IRNA, preluată de AFP, transmite că vizita președintelui iranian la Moscova are loc la invitația lui Vladimir Putin.

„Problemele bilaterale, inclusiv interacțiunile economice, precum și discuțiile despre problemele regionale și internaționale, în special situația din Gaza, vor fi prioritare pe agenda călătoriei de o zi”, a scris IRNA.

Discuțiile Ruso-iraniene vin pe fondul criticilor Moscovei la adresa SUA, care nu ar fi reușit să rezolve conflictul de lungă durată dintre Israel și Hamas. Rusia s-a poziționat ca un potențial mediator, menținând legături atât cu Israelul, cât și cu Hamas.

Moscova s-a folosit de legăturile sale cu Hamas pentru a elibera mai mulți ostatici ruși, separat de acordul de armistițiu dintre Israel și Hamas.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG