Au fost primele cuvinte rostite de un dascăl de 20 de ani, aflat la început de carieră, în prima zi de școală, în fața unei clase pline de elevi și de părinți.
După care a zâmbit.
Totuși, până să poată spună asta cu voce tare, drumul nu a fost tocmai ușor.
Povestea de mai jos aparține Mihaelei Zătreanu – una dintre primele beneficiare ale locurilor speciale pentru elevii de etnie romă din sistemul educațional. Acestea au fost introduse în sistemul de învățământ în anii ’90, în primă fază, în trei licee pedagogice din țară: București, Bacău și Târgu Mureș. Scopul acestor locuri era să formeze viitoarele generații de învățători romi.
Mihaela nu a aflat din prima de aceste locuri și a trebuit să renunțe la un an de școală, din dorința de a reuși în viață. S-a mutat la București, la 15 ani, la 300 de kilometri de casă, renunțând la comunitatea de care era puternic legată.
Toate acestea au meritat, crede Mihaela, care a format o generație de elevi în spiritul afirmării și promovării egalității, și care a contribuit, mai apoi, la dezvoltarea educației în rândul comunității rome.
Când ești singura elevă din comunitate care merge la liceu, frica de eșec e mare
În 1990, anul care a urmat Revoluției, Mihaela Zătreanu era elevă în clasa a VIII-a la școala din comuna ei natală, Maglavit/județul Dolj, aflat la aproape optzeci de kilometri de Craiova. Făcea parte dintr-o comunitate tradițională de romi și nu avea speranțe prea mari că va putea face liceul, poate și o facultate, iar la final să aibă o profesie.
La acea vreme, tatăl ei se ocupa de muncile câmpului și deseori, pentru că nu avea cu cine să o lase sau avea nevoie de ajutor, Mihaela era lângă el, prezentă.
„Nu a fost cea mai mare bucurie a mea să merg la câmp”, recunoaște astăzi Mihaela, care și-a dat seama în acel moment că educația putea fi singura ei salvare. Adevărul este că și tatăl ei, un rom ambițios, după cum îl descrie, își dorea un viitor mai bun pentru fata lui.
Dacă majoritatea copiilor etnici romi de vârsta ei se lăsau de școală în clasa a VII-a și începeau să muncească alături de părinți, Mihaela a fost excepția - era o elevă bună, lucru remarcat și de profesori, fapt care a declanșat în interiorul ei o dorință puternică de a merge mai departe.
În topul preferințelor ei se aflau liceele pedagogice și cele sanitare, dar nu a avut curajul să candideze pe un asemenea loc. „Fiind singura din comunitatea mea care mergea la liceu, mi-a fost teamă de eșec. Și ca să mă asigur că intru undeva, m-am dus la Economic, în Craiova”.
Între timp, în școlile normale (fostele licee pedagogice) din București, Bacău și Târgu Mureș apăruseră primele locuri distincte pentru elevii de etnie romă, care, la finalul studiilor, aveau să devină învățători. Mihaela nu a aflat de ele, pentru că nu avea acces la informație, așa că în toamnă s-a mutat la Craiova și a mers la Liceul Economic.
În Maglavit, satul din care a plecat, toată lumea știa că Mihaela este de etnie romă și nu încerca să ascundă lucrul acesta, chiar dacă unii colegi o discriminau. În schimb, la Craiova, tânăra a ținut ascunsă apartenența ei la etnie, simțind de la bun început că atât colegii ei, cât și profesorii aveau anumite atitudini rasiste.
„Mi-a fost foarte, foarte teamă să spun lucrul ăsta, inclusiv în camera de cămin unde locuiam. Îmi era frică să dorm noaptea și eventual să visez și să vorbesc în limba romani în somn”.
„Uneori mă întrebau colegele de cameră «auzi, dar tu ești cam brunețică, nu cumva ești țig*ncă?»”.
Cele două evenimente care au motivat-o să facă schimbarea
Mihaela era nemulțumită de liceul pe care îl urma și, prin urmare, își dorea să se reprofileze. Gândurile s-au amplificat atunci când diriginta a intrat cu un ziar în clasă și a citit o știre, care vorbea despre locurile distincte pentru romi din fostele licee pedagogice.
Planurile ei au prins contur după ce, într-o vacanță, s-a întors la Maglavit și s-a întâlnit cu un fost profesor de la școala din sat. „M-a oprit pe stradă și mi-a spus «tu erai foarte bună la școală, du-te să te faci învățătoare, că eu cred că ar fi bine pentru tine».
„Nu eram conștientă de lucrul acesta, nici familia mea… îmi era destul de complicat să cred că eu, ca rom, care nici n-am existat în perioada comunistă, mă numeam «etcetera», și neavând niciun model în comunitate care să fi urmat liceu sau facultate, pot dintr-o dată să ajung învățătoare.”
Știrea din ziar și întâlnirea cu profesorul au făcut-o pe Mihaela să riște și a îndrăznit să viseze că poate, până la urmă, nu avea nimic de pierdut. Astfel, în vara anului 1991, eleva a reluat întreaga materie din clasa a VIII-a și s-a prezentat la examenul de admitere de la București. În cel mai rău scenariu, aceasta nu ar fi fost acceptată la fostul liceu pedagogic și s-ar fi întors în Craiova.
Dar a reușit Mihaela Zătreanu. După ce a trecut prin mai multe probe – de română, matematică, desen, muzică, educație fizică – și cea specială, de limba romani, tânăra a fost admisă pe unul dintre locurile pentru romi.
Avea 15 ani la vremea respectivă, iar părinții au avut de luat o decizie complicată și au acceptat cu greu plecarea fetei, mai ales că distanța până la București era mult mai mare.
„A fost, să zic așa, o experiență într-un fel traumatizantă pentru familie, dar și pentru mine, puțin. Mi-am luat viața în propriile mâini. Era destul de devreme, la 15 ani. Nici măcar în zilele noastre nu prea fac copiii acest lucru”.
„Aveam senzația că a fi rom și a vorbi limba romani este un avantaj”
Ajunsă în Capitală, în toamnă, întreaga viață a Mihaelei s-a schimbat. Învăța la un liceu nou, avea colegi noi și locuia într-un oraș cu totul nou, care o fascina. „Mă acaparaseră cu totul orașul, viața modernă, mai multe resurse, mai multe posibilități de a te remarca, de a face lucruri...”.
Astfel, legătura strânsă pe care o avea cu comunitatea ei din Maglavit a început să se rupă încet, dar a găsit, în schimb, noi oameni care să facă parte din viața ei și cu care să împărtășească valori comune.
Unul dintre ei a fost profesorul de limba romani Gheorghe Sarău, pe care l-a cunoscut chiar la admitere și care i-a devenit mentor, iar mai târziu un bun prieten. Chiar dacă nu aparține comunității rome, profesorul Sarău a știut cum să formeze o conexiune cu elevii săi, oferindu-le credință în sine și în propriile puteri.
„M-a primit extraordinar de frumos. Acel om mi-a transmis o energie fantastică. Era pentru prima dată în viața mea când aveam senzația că a fi rom și a vorbi limba romani este un avantaj.”
„M-a pus să-i cânt ceva, mi-a pus diferite întrebări și aproape că vorbeam la fel, astfel încât ne înțelegeam foarte bine. Am fost surprinsă să văd un nerom vorbind limba romani, dar surprinsă în mod plăcut. Și mi-a dat foarte, foarte mult curaj.”
Amintirile din anii petrecuți la liceul pedagogic sunt încă proaspete în mintea Mihaelei. Mărturisește că a fost un liceu în care și-a pus încrederea și care i-a marcat parcursul în viață. În plus, după terminarea lui, avea siguranța că va avea un loc de muncă. Ideea că după cei cinci ani va deveni cadru didactic îi dădea un sentiment de mândrie, simțea că va inspira respect – asta a motivat-o să meargă mai departe.
Față de Craiova, în București, tânăra a regăsit un alt mediu, din care făceau parte elevi din diferite etnii, cum ar fi bulgari sau greci, în care profesorii erau atenți la nevoile fiecărui elev în parte și în care, cel mai important, nu s-a simțit discriminată nicio clipă.
„Fiind minorități, profesorii ne respectau pe toți. Erau foarte atenți la cât de sensibili eram. Erau foarte dedicați, foarte atenți cu noi, cu toți. Erau talentați.”
O dată pe săptămână, Mihaela Zătreanu și colegii ei etnici mergeau la ora de limba romani, predată de Gheorghe Sarău, unde se simțea în largul ei și unde, spune ea, și-a recăpătat puterea și încrederea în sine, pe care o pierduse în anii anteriori. A fost momentul în care a învățat să se afirme.
„Era ca un fel de terapie pentru mine. Până la momentul acela, orice contact în afara familiei presupunea o anumită discriminare, o anumită respingere din partea celorlalți tineri, dar aici, în clasa asta din Liceul Pedagogic, simțeam că este locul meu, că pot să fiu în acel loc și să mă manifest în modul în care eu simt, pentru că va fi apreciat și nu detestat, ca fiind «o atitudine ț*gănească»”.
Etnia Mihaelei nu mai era un secret, ceea ce i-a plăcut. Restul elevilor din liceu știau cine este și erau interesați să o cunoască. „Simțeam un anumit respect din partea celor cu care comunicam”.
Învățătoare la 20 de ani: „«Ne pare rău, dar noi o să ne mutăm din clasa dumneavoastră»”
După absolvire, Mihaela Zătreanu a obținut diploma de învățător, însă, până să ajungă în fața elevilor, au trecut câteva luni. Ca să poată profesa în București, tânăra avea nevoie de un domiciliu în Capitală.
Până a făcut rost de o mutație, perioada de repartizare a profesorilor în școli se terminase, iar Mihaela rămăsese pe dinafară. După mai multe vizite la Ministerul Educației și la Inspectoratul Școlar, a obținut un post. La Școala 136 din Ferentari.
„Aceste școli din Ferentari, să spun drept, erau evitate de către elevii neromi sau învățătoarele nerome care terminaseră Liceul Pedagogic, drept pentru care acolo mai era un loc liber”.
Încă din prima zi, când elevii îi țineau pe părinți cu o mână, iar în cealaltă aveau flori pentru învățătoare, Mihaela și-a făcut remarcată prezența.
„Mi-am dat seama că o mare parte a elevilor și a părinților sunt romi, așa că am spus: «Bună ziua, eu sunt învățătoarea dumneavoastră, mă numesc Mihaela Zătreanu și sunt de etnie romă». După, am început să zâmbesc.”
Avea 20 de ani.
„O mare parte a părinților au început să bată din palme, dar câțiva s-au schimbat puțin la față”.
După o oră introductivă cu noii elevi, în care Mihaela a povestit și s-a cunoscut cu ei, un părinte care nu era rom s-a întors în clasă, însoțit de copilul său.
„«Ne pare rău, dar noi o să ne mutăm din clasa dumneavoastră». Copilul nu știa acest lucru și a plecat foarte trist, cu fața căzută. Până la urmă, era decizia părintelui. Când l-a scos din clasă, a început copilul să plângă foarte violent și în momentul acela zic: «Ok, este alegerea dumneavoastră, sigur că nu vă pot opri, vă înțeleg».”
După 15 minute, Mihaela Zătreanu aude o bătaie în ușă și îl vede pe copil, cu fața plină de lacrimi, însoțit de tatăl care își schimbase decizia.
„L-am luat în brațe pe copil și i-am spus: «Ești binevenit la mine în clasă. Lăsați-l aici!».”
După acest incident, Mihaela Zătreanu nu a mai avut niciun incident negativ cu părintele respectiv sau cu vreun alt părinte. A reușit să construiască o clasă în care copiii erau prieteni între ei, indiferent de etnie, fără să se discrimineze reciproc.
Prima oră de limba romani
Păstrând legătura cu profesorul Gheorghe Sarău și cunoscând bine limba romani, acesta i-a sugerat învățătoarei să predea la clasă limba ei maternă. Încântată de propunere, Mihaela s-a dus la directorul școlii: „Terminați cu prostiile astea, nu se poate, nu vrea nimeni acest lucru și nu îi văd sensul”, s-a răstit acesta.
„I-am răspuns: «Ba da, poate are sens, domnule director, eu aș vrea să încerc cu părinții. Când o să am următoarea ședință, aș vrea să introduc acest lucru în discuția cu ei».”
Lucru care s-a și întâmplat – părinții și elevii au aflat de intenția Mihaelei, care a bucurat cel puțin jumătate de clasă și, cântându-le cântece și spunându-le poezii, le-a arătat cum s-ar desfășura o oră de limba romani, la clasa I. Inclusiv copiii români au fost entuziasmați de idee, așa că a urmat o nouă discuție cu directorul.
„Nu se poate, doamnă, v-am mai spus-o, dar nu vreți să înțelegeți!”
Susținută de profesorul Sarău și de Inspectorat, Mihaela Zătreanu a reușit să introducă, după multe dialoguri și scrisori, ora de limba romani la clasa ei. A fost o oră diferită, o oră cu cântece și dansuri, cu poezii și fără prejudecăți.
Pentru a le întări apartenența etnică și a-i ajuta să aibă mai multă încredere în sine, Mihaela Zătreanu îi ducea pe elevi la diferite evenimente, cum ar fi la Palatul Copiilor, unde participau la diverse spectacole.
Drumul de după facultate duce la Berlin
La scurtă vreme după ce a terminat de predat, învățătoarea Mihaela Zătreanu s-a gândit la studiile superioare și a început Facultatea de Filosofie și Jurnalism. În paralel, a început să scrie materiale educaționale, cărți de limba romani - a fost una dintre primele învățătoare care au făcut asta.
După un an de facultate, Mihaela a realizat că nu este mulțumită de parcursul ei profesional și a început să studieze limba romani, în nou-deschisa secție de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din București, unde l-a înâlnit pe profesorul ei din liceu, Gheorghe Sarău.
„Ața m-a atras înapoi către domeniul meu, unde mă simțeam confortabil. Am vrut să continui să studiez limba romani și să explorez diferitele dialecte și, de asemenea, să am acces la alte limbi străine. Mi-am îmbunătățit engleza și cunoștințele și am continuat practic pe aceeași linie.”
În timpul facultății, Mihaela Zătreanu a lansat primul abecedar pentru limba romani, după care a editat manuale pentru clasele a II-a și a III-a. Parcursul ei profesional a evoluat treptat. A intrat într-o rețea de ONG-uri care se ocupă de educația copiilor romi și a ajuns la o colaborare cu Consiliul Europei.
După terminarea facultății a continuat să facă ce a început în facultate: să scrie materiale educaționale pentru limba romani. Apoi a lucrat cu Gheorghe Sarău în Ministerul Educației, ca inspector pentru copiii romi.
Mihaela spune că a fost interesată să exploreze mai mult și mai mult – așa a ajuns director la Centrul Național de Cultură a Romilor - Romano Kher - timp de cinci ani, perioadă urmată de un an la Consiliul Europei, în Strasbourg. A lucrat și cu alte organizații - Consiliul Europei și Comisia Europeană, unde avea sarcina de a a coordona proiecte europene.
Acum, Mihaela Zătreanu locuiește de cinci ani la Berlin, împreună cu fiul ei, fiind membru fondator al Institutului European pentru Arte și Cultură, instituție prin intermediul căreia a reușit să dezvolte noi manuale pentru limba romani, de această dată pentru adulți. În același timp, este consultant educațional pentru o fundație care ajută familiile de romi din România și Bulgaria.
În timpul liber ajută cu sfaturi despre educație comunitatea romă din Germania.
La final, Mihaela Zătreanu spune că locurile speciale dedicate minorității naționale a romilor i-au fost de folos și că datorită lor a reușit să experimenteze și să-și asume identitatea. Fără ele, adaugă ea, parcursul ei în viață ar fi putut fi altul. Unul care nu i-ar fi plăcut și care nu ar fi împlinit-o.
