Iar dacă ar fi să-și aleagă un lider, spiridușilor români le-ar fi ușor. De departe, cel mai potrivit, ca suflet și ca înfățișare, e Cristian Dumitru, fost inginer, actual pensionar.

E șeful jucăriilor: l-au pasionat dintotdeauna, din copilărie. Apoi, l-au ajutat cei doi frați și a întemeiat Muzeul Jucăriilor. Cei trei au strâns peste 15.000 de exponate – patru mii dintre ele sunt acum la dispoziția publicului, într-o aripă a Muzeului Național de Istorie din București.

Președinte al Asociației „Muzeul Jucăriilor”, Cristian Dumitru le prezintă curioșilor istoria obiectelor și povești despre ce însemna, altădată, industria jucăriilor.

Universul tuturor copilăriilor

În sala principală, în care e concentrată colecția, liniștea durează puțin. Bâzâitul a zeci de guri mici anunță un nou grup de vizitatori: de această dată, un grup de copii de la o grădiniță din Corbeanca, localitate la 20 de km de București.

„Uaau! Uite, ce de păpuși!”, spune un băiețel și se repede spre un raft, să le admire.

Prietenii lui se împrăștie în toate direcțiile, lipesc năsucuri de vitrine pe care scrie „Nave spațiale”, „Automobile”, „Jocuri (obiecte de uz casnic)”. Nu știu să citească, știu însă limbajul universal al mirării la tot ceea ce li se pare deosebit.

Se miră continuu și se așază inclusiv pe jos, pentru a nu rata nimic.

Cristian Dumitru e tot o lumină și luminează și mai tare când le vorbește, iar vesta portocalie și barba căruntă îl fac să pară desprins dintr-un film Disney. Recunoaște că, pentru noua generație, obișnuită cu dispozitive electronice, e altceva. Și îi îndeamnă să revină cu părinții sau bunicii.

Universul copilăriei versus austeritatea comunistă

Mii de vizitatori trec zilnic prin fața celor peste 100 de vitrine din Muzeul Jucăriilor. O zecime dintre exponate sunt dinaintea perioadei comuniste, restul sunt din „Epoca de Aur”.

„Asta se vrea această idee de Muzeu al Jucăriilor. O poveste a copilăriei românești, a lucrurilor care au înveselit copiii din 1900 până prin anii '80, în România”, spune pentru Europa Liberă Cristian Dumitru, președintele Asociației „Muzeul Jucăriilor.

Își amintește că, înainte de 1990, copilăria normală nu era una sub semnul abundenței. În primul rând erau alte obiceiuri: nu primeai des jucării, ca în ziua de azi.

„Cel mult îți lua o mingiuță de rumeguș, legată cu elastic și un fluieraș, dacă ieșeai în parc. În schimb, jucăriile erau... trebuia să le meriți: să muncești, să fii cuminte pentru ele”, expune principalele condiții. Cel puțin așa îți spuneau părinții, ca să acopere faptul că jucăriile, de fapt, ori nu se găseau, ori erau extrem de scumpe.

Pentru generația actuală pare a semăna cu un film de groază, dar cei mai mulți dintre părinții, bunicii sau străbunicii lor primeau cadouri de două ori pe an.

„Erau jucării pe care le aducea celebrul Moș Gerilă (varianta comunistă al lui moș Crăciun, n.r.) și atunci trebuia să fii cuminte tot anul. Cel mult de ziua ta mai primeai o jucărie și un tortuleț, care, de fapt, erau patru amandine lipite”, rememorează președintele Asociației „Muzeul Jucăriilor”.

Armata de tinichea și pluș a perioadei comuniste

Până în 1990, Romania avea opt fabrici care produceau jocuri sau jucării:

• Întreprinderea 9 Mai din Lugoj făcea stropitori, jucării cu cheiţă şi carusele;
• Cooperativa Tehno-Metalica Bucureşti producea jucării mecanice, biciclete, triciclete şi trenuleţe;
• Fabrica de Mase plastice MAP Oradea turna jucării din plastic;
• Cooperativa Arta Lemnului - figurine, trenuleţe şi jocuri din lemn;
• Fabrica Steaua Roșie din Râșnov, jocul de Domino;
• Agatex Timişoara - trenuleţe, tamburine şi alte jucării din metal.
• Metaloglobus din Bucureşti (înființată în 1923) jucării din metal, pe arcuri, jucării din pluş, telefoane, mini maşini de cusut şi pistoale.
• Arădeanca producea sute de modele de păpuşi.

Doar 20 la sută din ce era produs în cele opt fabrici, însă, era pentru copiii din România - restul, spune muzeulpublicității.ro, - 80% din producţie, era exportat. „Jucării de export. Doar Metaloglobus producea anual 4-5 milioane de produse destinate celor mici.

Pentru unele, cum e cazul autobuzului de jucărie ONT, părinții dădeau și un sfert din salariu.

„Era atât de scumpă încât părinții o scoteau din vitrină, te jucai câteva minute apoi o luau și o închideau la loc, în vitrină, de teamă să n-o strici”, spune președintele Asociației „Muzeul Jucăriilor”.

Arădeanca, păpușa pentru URSS

Cea mai mare fabrică din perioada comunistă era Arădeanca: avea 1.200 de angajați.

„Se lucra pentru blocul comunist, nu era problemă cu comenzile, nu era problemă cu livrările. Se lucra în trei schimburi și se încărcau vagoane de păpuși și se trimiteau în Rusia”, spune pentru Europa Liberă Octavian Fînaţă, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Arădeanca SA.

După succesul Nadiei Comăneci la Olimpiada de la Montreal, din 1976, conducerea fabricii a decis să scoată o jucărie dedicată campioanei olimpice.

Fără comenzi din fostul bloc comunist, fosta Arădeanca a dat faliment. În prezent îi continuă munca firma „Păpușa Arădeanca”, cu 20 de angajați.

Din cauza costurilor, conducerea nu intenționează să mai producă păpuși personalizate.

După 1990, piața jucăriilor s-a democratizat și ea – fabricile locale nu au putut face față competiției cu produsele importate. Crăciunul a devenit majoritar „made in China”.

„La noi s-au adus foarte multe jucării chinezești de foarte proastă calitate dar foarte, foarte ieftine, care au invadat pur și simplu piața și, chiar dacă au încercat să se adapteze, fabricile românești n-au rezistat decât câțiva ani după Revoluție”, explică Cristian Dumitru, președintele Asociației „Muzeul Jucăriilor”.

Compania „Păpușa Arădeanca” este din 2013 pe piață. Produce anual peste 30.000 de păpuși. Totul merge doar pe piața românească.

„Avantajul față de importatori este că ei nu mai aduc păpuși de dimensiuni mai mari și noi avem păpuși de la 25 de cm până la un metru. Or, tocmai aceste păpuși de 50, de 60, de 80 de cm, de un metru se vând cel mai bine”, explică Octavian Fînaţă, administratorul firmei Păpușa Arădeancă, secretul relansării.

Rețeta succesului se scrie pe lemn

Vitalie Bumbu, administrator Bumbu Toys, nu este doar un munte de om ci și un munte de emoție când vorbește despre afacerea pe care a pornit-o la Bran în urmă cu cinci ani. De la trei angajați a ajuns, în prezent, la 29.

„Când vin copiii, le spun că e fabrica lui moș Crăciun aici”, zice Vitalie Bumbu, în timp ce arată echipei Europei Libere hala de producție și atelierul în care jucăriile prind culoare.

Economist de profesie, a condus timp de 12 ani o firmă de restaurări în Olanda. Aici i-a venit și ideea să se mute la Bran, în jud. Brașov, și să facă jucării din lemn.

„Am dat de un brand nemțesc renumit și pe acea vreme, și acum, și am văzut ce prețuri au, asta mi-a venit în cap, prima dată: că și eu pot să fac așa ceva, mai ales că lucram acolo cu lemnul, renovam clădiri monumentale, elementele de lemn, și aveam deja treabă cu tâmplăria”, rememorează administratorul momentul în care a luat ființă Bumbu Toys.

Cinci ani mai târziu, știe ce înseamnă premiile internaționale și cum este să faci 1 milion de lei pe an profit la o cifră de afaceri de aproape 3 milioane. 95% din ceea ce face merge la export.

„Suntem foarte mulțumiți de evoluția firmei, având în vedere că și vânzările au crescut. Impactul jucăriilor noastre a fost unul care a depășit așteptările, să fim sinceri. Am ajuns să fim împreună, pe același raft, cu cele mai tari branduri din lume”, spune Bumbu și mândria se strecoară cum poate și ea, lângă emoție.

Capitala jocurilor pentru toate vârstele

Dacă în Bran se scrie rețeta succesului pe lemn, la 60 de km depărtare, în Sfântu Gheorghe, se scrie pe carton colorat.

D Toys SA produce aici, anual, peste 500.000 de jocuri pentru toate vârstele. Înființată în 2001, compania a crescut de la 8 la peste 100 de angajați. Și, ca în orice poveste de succes, nu dă semne că ar fi atins punctul maxim.

„Crește în continuare, pentru că în ultimii ani ne-am axat foarte mult pe online, mai ales după situația cu pandemia, ceea ce cred că ne-a ajutat foarte mult să ajungem mult mai aproape de oameni și de familii și de copii”, spune Annamaria Pataki, manager de proiect la D-Toys SA.

Compania are nu mai puțin de trei hale în care proiectează, produce și depozitează miile de cutii confecționate zilnic. O treime din ceea ce fac merge la export în peste 20 de țări din trei continente.

Paradoxal, în țara în care se vorbește de nivelul slab al educației, jocurile care provoacă inteligența au cea mai mare căutare.

„Jocurile STEM și jocurile educative cred sunt cele mai bine vândute. Jocurile STEM sunt niște jocuri experimentale făcute pentru copii, pentru copiii mai mărișori”, spune Pataki.

Zâmbește cu tot corpul când vorbește de produsele destinate celor mari.

„Avem foarte, foarte multe puzzle-uri pentru adulți și ne mândrim cu o colecție de puzzle-uri fine art care sunt create de noi, de colegii noștri sau sunt creații desenate exclusiv pentru noi”, explică Pataki.

Scrisori către moș Crăciun

Ce i-ar cere lui Moș Crăciun spiridușii din România? Ce-i cer și mulți copii: frățiori.

„Suntem destul de puțini jucători de piață. Creatorii de jocuri... poate ar fi bine să fim mai mulți”, își spune dorința managerul de proiect de la D-Toys SA și zâmbește.

În timp ce oamenii din noua industrie se pregătesc să încheie o zi de muncă, și la Muzeul Jucăriilor e vremea despărțirii.

„Vă mulțumim că ați venit pe la noi și vă mai așteptăm, copii. Da?”, le spune, la plecare, Cristian Dumitru, spiridușul șef.

„Cu o ciocolată caldă!”, cere o fetiță, în timp ce-și așează fularul la gât și-și ia un coleg de mână. Încolonați, copii bâzâie înapoi spre case, unde le vor spune părinților și bunicilor ce-au înțeles și ce le-a plăcut din copilăria lor.

Jucătorii din import vs. producătorii locali

Principalul vânzător de jucării din România este Jumbo EC.R SRL, cu o cifră de afaceri de 995 milioane de lei (1.249 angajați și 326 milioane lei profit), urmat de Noriel (Intertoy Zone SRL), companie cu acţionariat majoritar turcesc, cu afaceri de 198 de milioane de lei, 625 de angajați și un profit de 2 milioane.

A treia poziție e ocupată de Brick Depot SRL – distribuitorul Lego pe piaţa locală (o cifră de afaceri de 49 de milioane de lei, 77 de angajați și un profit de 600.000 lei).

Dintre producătorii locali, cel mai mare este Airquee SRL din Sfântu Gheorghe, companie cu acţionariat majoritar britanic, care produce sisteme gonflabile. A avut anul trecut o cifră de afaceri de 35 milioane lei, 237 de angajați și un profit de 600.000 lei.

A doua poziție o ocupă producătorul de trenulețe electrice Modelleisenbahn SRL Arad. Cu o cifră de afaceri de 23 milioane de lei anul trecut, compania a avut 226 de angajați și aproape un milion de lei profit.

Cu 14 milioane lei și 1,1 milioane lei profit, D-Toys SA Sfântu Gheorghe ocupă a patra poziție, după Viessmann Transilvania SRL Tg. Mureș (17 de milioane de lei, cifră de afaceri, 101 angajați și 2 milioane de lei profit).