Adrian Stanciu este consultant în domeniul strategiei organizaționale și al leadership-ului, cu sute de programe de training pentru companii din diverse domenii, specializat în cultură organizațională, management și schimbare. Este antreprenor, decan asociat și profesor invitat la Bucharest International School of Management.
Care sunt principalele greșeli pe care le fac organizațiile și managerii? Nu văd binele și nu ridică binele, spune Adrian Stanciu, iar asta se întâmplă în companiile conduse cu multă presiune și control.
Aceste organizații sunt preocupate foarte mult de eliminarea erorilor, nu știu să gestioneze conflictele, explică acesta: „Se creează culturi în care oamenii devin mai degrabă pasivi, lipsiți de responsabilitate, așteaptă de la alții să le spună ce au de făcut. N-au nicio motivație să încerce ceva riscant, pentru că riscul e penalizat, iar ei nu mai au inițiativă.”
Cu peste 30 de ani de experiență în business, în zeci de organizații, ca fondator, inițiator și consultant, Adrian Stanciu vorbește despre sine cu sinceritate: „Sunt un leneș cronic. Am vrut să mă pensionez la 50 de ani. Am aflat la un moment dat în viața mea că oamenii perfecți nu sunt plăcuți, nu sunt credibili. Atunci am decis să-mi asum imperfecțiunile. Sunt ce sunt.”
De curând a lansat „Alternative”, o carte în care scrie despre valori, societate, mentalități, lideri, job-uri și cum ne raportăm la ele, credințe false, împlinire personală și profesională.
Face și o pledoarie pentru viața antreprenorială: „Viitorul e deja aici. E nevoie să ne educăm copiii să fie pe cont propriu, să se adapteze, să învețe mereu, să aibă puterea de a fi sistemul, nu de a se supune lui. Să fie antreprenori.”
Crede că noi, cu toții, ar trebui să fim pregătiți să ne mai schimbăm opiniile și să ne punem credințele la îndoială, pentru că așa ajungem să creștem, să învățăm.
Cât credit dă, când vine vorba de reușită și succes, elementelor de hazard, de context? „Datorez mare parte întâlnirilor întâmplătoare. Mi-am construit viața în jurul acestora. Există o componentă foarte mare de hazard în tot ce facem. Nu-i nicio rușine că ai avut noroc în viață. Să fie primit!”.
A pune limită între muncă și viață, o idee toxică
Adrian Stanciu vorbește despre o idee larg acceptată în societate și periculoasă, crede el, aceea că trebuie să punem limită între muncă și viață, ca și cum ar fi două lucruri total diferite. Nu suntem împliniți la job, spune el, dar evităm să căutăm altul, nu găsim un sens în ceea ce facem, deși sensul muncii e unul dintre ingredientele pentru o viață împlinită.
„Dacă pleci de la premisa că munca-i muncă, viața-i viață, înseamnă că munca nu e viață, e o corvoadă, e sclavie. Mental, ți-ai pus în paranteze cea mai mare parte din existența ta. Să accepți ideea că petreci timpul ăla degeaba, că timpul ăla e inutil în viața ta și că viața ta începe după ce munca se termină e toxic.”
Mărturisește că foarte mulți oameni l-au criticat, spunându-i că sunt munci la care e greu să-ți găsești un sens: „Dar, tu n-ai nimic de făcut ca să-ți placă munca pe care o faci? Adică, asta e întotdeauna datoria și responsabilitatea altcuiva? Cred că nimeni nu e răspunzător pentru viața ta în afară de tine însuți. Și atunci cred că prima ta responsabilitate e să găsești tu valoare în munca pe care o faci.”
„Transformă munca în viață, folosește-ți calitățile, află la ce ești priceput! Noi putem decide ce atitudine să avem față de muncă. Sensul muncii ne poate face fericiți, căci așa căpătăm valoare, facem ceva care contează”, spune consultantul de business.
Adrian Stanciu explică și unde greșim, din punctul lui de vedere, în educația copiilor: de mici le transmitem că progresul vine numai din frustrare, din criză, din greu, iar ce va fi alimentat de amenințare nu va fi îndreptat spre progres, ci spre dispariția amenințării, care în timp va produce anxietate, scăderea stimei de sine: „Lipsa de încredere pe care unii copii o au e tocmai pentru că părinții i-au motivat amenințându-le starea de confort și, de fapt, ajung să nu mai reușească.”
Nu e o idee bună să ai relații care sunt bazate pe pedeapsă și recompensă, pentru că înlocuiesc o relație de tip moral, în care vorbim despre bine și rău, susține acesta: „Copiii vor ajunge să facă un anumit lucru nu de dragul lui sau că le dă un sens sau că le place, ci ca să înlăture acea amenințare. Vor avea mereu nevoie de frustrări pentru a întreține mișcarea, acțiunea.”
Cum ar trebui să ne educăm copiii? „Să fie sistemul, nu să se supună lui. Trebuie să-i educăm să fie autonomi, să poată lua propriile decizii. Sigur că trebuie să aibă limite, pe care însă trebuie să le înțeleagă, dar să nu fie impuse cu pedepse și recompense. Să-i echipăm cu discernământ și gândire critică, să înțeleagă de ce-ul din spatele lucrurilor.”
Scopul unui bun manager: munca de a nu face nimic
Adrian Stanciu are și un sfat pentru manageri, să nu facă nimic. Dar, ca să poți să nu faci nimic, îți trebuie două lucruri mari: „Îți trebuie un sistem funcțional, adică munca să fie organizată într-un fel coerent, și să fie populată de oameni buni, care știu să opereze în acel sistem. Principalul tău rol e de a forma oameni și de a gestiona schimbări.”
Ce se întâmplă atunci când un perfecționist devine manager? „Trăim într-o cultură a oamenilor perfecți. Perfecționiștii devin manageri pentru că ei, ca indivizi și contributori individuali, tind să fie oameni mișto, adică te poți baza pe ei. Sunt foarte serioși, sunt hotărâți, dar afirmația care-i definește e că nu sunt niciodată mulțumiți de ei.”
Problema este că ei duc acest mental în echipa pe care o conduc, spune Stanciu: „Când ai un manager care nu e niciodată mulțumit de tine, e un sentiment îngrozitor. Una dintre credințele false ale perfecționiștilor e că binele-i normal și-atunci ei nu zic nimic când faci bine. Ești invizibil pentru ei. Dacă ignori munca cuiva, are același efect ca și cum i-o distrugi în față. Devii vizibil doar când faci ceva greșit.”
Ceea ce trebuie să faci ca manager este să vânezi binele, susține Adrian Stanciu: „Perfecționiștii vânează răul, pentru că ăla trebuie îndepărtat. În mintea acestui tip de conducere este că, dacă dintr-o activitate scoți răul, ce rămâne e binele și nu e adevărat. Ce rămâne e mediocritatea. Binele, ca să existe, trebuie întărit și susținut.”
A deține mereu controlul, ca manager, produce rezultate pe termen scurt, apoi oamenii devin incapabili să se descurce singuri. Într-o echipă, dacă o conduci bine, se creează un fel de motivație comună, spune acesta: „Împreună ne ies niște lucruri, împreună avem niște realizări, îi văd pe ceilalți care reușesc lucruri și vreau și eu să reușesc. Adică, starea asta este contagioasă. De fapt, într-o astfel de echipă, zona de confort este să reușești lucruri.”
Cum arată viitorul pentru Adrian Stanciu? „Sunt un pic anxios în legătură cu viitorul nostru social. Mi se pare că modelele de interacțiune pe care le-au adus tehnologiile noi au făcut mult mai mult rău decât bine. Nu știu cum se poate schimba chestia asta. Ne-au tribalizat grav, adică au polarizat societatea. E foarte mult tribalism și pentru mine asta e amenințător. Ne întoarcem un pic la natura primordială, tribală a societății umane, care era ultra-violentă.”
