Negocierile vin la scurt timp după ce sâmbătă armata israeliană a declarat că a recuperat cadavrul unui fermier în vârstă de 47 de ani care a fost ținut ostatic în Gaza.
Autoritățile israeliene bănuiesc că acesta ar fi fost ucis în ianuarie de către militanții Jihadului Islamic. Este vorba de una din grupările care au intrat în 7 octombrie în sudul Israelului și au ucis peste 1.200 de persoane, luând 250 de ostatici, transmite Associated Press.
Fermierul de 47 de ani a fost răpit dintr-o localitate de graniță, Nir Oz, una din comunitățile cele mai afectate de atacul Hamas din 7 cotombrie. Cadavrul său a fost recuperat din orașul Khan Younis din sudul Fâșiei Gaza.
Descoperirea reînnoiește presiunea asupra Israelului pentru încheierea unui acord de eliberare a ostaticilor deținuți de Hamas în Gaza, în condițiile în care cel puțin 36 de ostatici au fost declarați morți până acum, jumătate din ostaticii deținuți la începutul războiului fiind eliberați, notează AP.
Sora bărbatului găsit sâmbătă a spus, potrivit agenției de presă, că dacă Israel ar fi fost încheiat un acord la timp, acesta nu ar mai fi murit, însă guvernul israelian ar fi condus de considerente politice.
Opiniile israelienilor cu privire la politica guvernului Netanyahu sunt împărțite, recent având loc cel mai amplu protest anti-guvernamental de la începutul războiului.
Totodată, uciderea a 7 lucrători umanitari ai organizației caritabile World Central Kitchen în timpul unor raiduri israeliene a stârnit reacții vehemente la nivel internațional, inclusiv din partea președintelui SUA, Joe Biden.
Israelul a anunțat vineri că a aprobat deschiderea a două noi rute umanitare, după ce președintele american Joe Biden l-a avertizat pe premierul Beniamin Netanyahu că va condiționa sprijinul SUA de măsuri concrete de protecție a civililor și lucrătorilor umanitari.
Până în martie, aproximativ 190 de angajați și voluntari ai unor organizații umanitare au murit în conflict, potrivit Organizației Națiunilor Unite.
Responsabilului acțiunilor umanitare al ONU, Martin Griffiths avertizat în continuare cu privire la „perspectiva imediată a unei foamete provocate de om” și a menționat că escaladarea în continuare a ostilităților în Fâșia Gaza este inadminisibilă.
Zeci de mii de persoane au murit și peste 1 milion au fost strămutate dintr-o parte în alta a Fâșiei Gaza de la începutul războiului.
Duminică, la Cairo, este programată o nouă rundă de negocieri de încetare a focului, la care Hamas a anunțat că va participa, urmând să își susțină solicitările formulate la mijlocul lunii martie, înainte de adoptarea unei rezoluții ONU, în 25 martie, cu privire la încetarea focului, notează The Guardian.
Solicitările Hamas vizează încetarea permanentă a focului, retragerea trupelor israeliene din Gaza, reîntoarcerea celor strămutați și un schimb „serios” de prizonieri palestinieni din Israel pentru ostatici deținuți de gruparea militantă în Fâșia Gaza, notează publicația.
La întâlnirea de la Cairo președintele SUA Joe Biden l-a delegat pe președintele CIA, Bill Burns, urmând să participe și ministrul de externe din Qatar, șeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, dar și o delegație israeliană, potrivit televiziunii egiptene de stat Al Qahera.
Totuși, Israelul nu este decis dacă va participa sau nu la discuții, conform unui oficial israelian, citat de The Guardian, care și-ar fi manifestat preocuparea că întâlnirea va fi “mai mult teatru politic decât un progres real.”
Potrivit Associated Press, Hamas insită să leget o încetare treptată a războiului - și nu doar o încetare temporară a focului - de eliberarea de ostatici. Astfel ar urma să fie de acord să elibereze 40 de ostatici israelieni ca parte a unei acord inițial de încetare a focului de șase săptămâni, înțelegerea urmând să includă și eliberarea de prizonieri palestiniei din închisorile israeliene.