Linkuri accesibilitate

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, câștigă dreptul de a contesta un ordin de extrădare în SUA


Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange. 19 mai 2017.
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange. 19 mai 2017.

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a câștigat la Londra dreptul de contesta un ordin de extrădare în SUA, pe care justiția din Marea Britanie l-a emis în 2022. Assange e acuzat în SUA de spionaj, după ce a publicat sute de mii de documente clasificate americane.

Apelul ar urma să decidă dacă Julian Assange va primi protecție pentru libertatea de exprimare ca cetățean străin în sistemul juridic american, transmite Agence France Presse (AFP).

Avocații săi au susținut în fața judecătorilor de la Înalta Curte a Marii Britanii că guvernul SUA nu a oferit suficiente garanții că libertatea de exprimare a fondatorului WikiLeaks va fi respectată conform Constituției SUA dacă va fi extrădat de Marea Britanie.

Julian Assange, în vârstă de 52 de ani, a fost pus sub acuzare pentru 17 acuzații de spionaj după ce, în urmă cu 15 ani, a publicat sute de mii de documente americane clasificate.

Expertul australian în calculatoare și-a petrecut ultimii cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate, după ce s-a refugiat în Ambasada Ecuadorului din Londra timp de șapte ani.

Julian Assange nu a fost prezent la tribunal pentru a audia decizia din motive de sănătate, a spus avocatul său.

Procurorii americani susțin că Assange a încurajat-o și a ajutat-o pe analista de informații a armatei americane, Chelsea Manning, să fure documente diplomatice și fișiere militare pe care WikiLeaks le-a publicat.

Avocații lui Assange au susținut că acesta a acționat ca un jurnalist care a expus infracțiunile armatei americane din Irak și Afganistan. Trimiterea sa în SUA, au spus ei, l-ar expune unei urmăriri penale motivate politic iar Assange nu ar beneficia de un act de justiție corect.

Guvernul american spune că acțiunile lui Assange le-au depășit cu mult pe cele ale unui jurnalist care adună informații. Potrivit oficialilor SUA, acțiunile lui Assange echivalează cu solicitarea ilegală, furtul și publicarea fără discriminare a unor documente clasificate.

Judecătorii britanici au considerat că, dacă va fi lipsit de protecția Constituției SUA, care garantează libertatea de exprimare și libertatea presei, extrădarea sa ar putea încălca Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care protejează libertatea de exprimare și libertatea presei.

Avocații lui Assange spun că acesta s-ar putea confrunta în SUA cu o pedeapsă cumulată de 175 de ani de închisoare, dacă va fi condamnat.

Familia și susținătorii lui Assange spun că sănătatea sa fizică și mentală a avut de suferit semnificativ în cei aproape 15 ani de bătălii legale, care includ șapte ani petrecuți în interiorul ambasadei Ecuadorului din Londra. Julian Assange a petrecut ultimii cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate.

În urma hotărârii de oprire temporară a extrădării lui Assange în SUA, premierul australian Anthony Albanese a cerut din nou încetarea urmăririi lui Assange, spunând că „încarcerarea sa continuă” nu servește nimănui.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG