Vineri dimineață, reprezentanții Spitalului Universitar și Policlinicii F.D. Roosevelt, unde a fost internat premierul timp de mai bine de două săptămâni, au transmis un comunicat oficial în care anunță externarea: „Prim-ministrul este deja în îngrijire medicală la domiciliu”.
„Aș dori să-i mulțumesc sincer, pentru că a fost un pacient disciplinat, echipei spitalului pentru o treabă excelentă, tuturor forțelor de securitate, pentru abordarea lor profesională, și tuturor oamenilor pentru energia pozitivă puternică pe care ne-au trimis-o”, a declarat Miriam Lapuníková, directoarea spitalului.
Directoarea spitalului din Banska Bystrica a precizat că premierul va fi tratat la domiciliu la cererea sa.
Premierul slovac Robert Fico a fost victima unei tentative de asasinat în urmă cu aproximativ două săptămâni. Atunci, un bărbat l-a împușcat cu mai multe focuri de armă, după o reuniune a guvernului în orașul Handlova, situat în centrul Slovaciei.
În urma atacului, Fico (59 de ani) a fost dus la spital în stare gravă și a avut nevoie de două operații complicate.
Atacatorul, Juraj Cintula (71 de ani), a fost reținut pe loc și acuzat de tentativă de omor cu premeditare. El a pledat vinovat în fața instanței care a decis arestarea lui preventivă.
Cintula a tras cinci focuri de armă asupra lui Fico şi l-a nimerit de mai multe ori.
Atentatul asupra premierului slovac s-a produs într-o perioadă de polarizare politică adâncă în societatea slovacă. Robert Fico este cunoscut pentru poziția sa pro-rusă, pentru atacurile asupra presei, a ONG-urilor și a procurorilor.
Societatea slovacă este îngrijorată de tendințelor autoritariste ale lui Fico, care și-a consolidat puterea prin diverse mecanisme nedemocratice.
Specialiștii spun că atmosfera tensionată și discursurile agresive ale politicienilor creează mediul propice pentru apariția violențelor precum tentativa de asasinat.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.