Linkuri accesibilitate

Președintele Bulgariei a promulgat legea care interzice „promovarea” LGBT în școli


Un protestatar din Sofia ține un panou pe care scrie, în limba bulgară: „Viața mea este un fapt, nu propagandă”.
Un protestatar din Sofia ține un panou pe care scrie, în limba bulgară: „Viața mea este un fapt, nu propagandă”.

Președintele bulgar Rumen Radev a promulgat un amendament legislativ adoptat recent de parlament care interzice „promovarea” LGBT în școli, în ciuda opoziției unei părți a societății civile din Bulgaria.

Legea, care interzice „propaganda, promovarea sau incitarea” în sistemul educațional a „ideilor și opiniilor legate de orientarea sexuală netradițională și/sau identitatea de gen, alta decât cea biologică”, va intra în vigoare de pe 16 august.

Sute de academicieni bulgari l-au îndemnat pe președintele Rumen Radev, într-o scrisoare deschisă, să se opună amendamentului. Schimbările urmăresc să abordeze „o problemă care nu există” în sistemul școlar din Bulgaria, se spune în scrisoare, și ar „normaliza atacurile politice” asupra comunității LGBT.

De asemenea, comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului, Michael O'Flaherty, i-a cerut lui Radev să nu promulge legea. El a adăugat că este „profund îngrijorat” de această interdicție.

Radev nu a comentat apelurile, dar serviciul său de presă a spus că „și-a exprimat părerea față de schimbări” prin promulgarea legii.

Mai mulți protestatari s-au adunat pe 7 și 8 august în capitala Bulgariei, Sofia, pentru a protesta față de modificarea legislativă.

Amendamentul a fost propus de partidul de extremă-dreapta prorus Renașterea și a fost adoptat cu 159 de voturi pentru, 20 împotrivă și 10 abțineri.

Parlamentarii au votat, de asemenea, un alt amendament la legea educației, care definește „orientarea sexuală netradițională” ca fiind „diferită de noțiunile general acceptate și stabilite...[de] atracție între persoane de sex opus”.

Și acest amendament a trecut, dar cu o majoritate mai mică.

Susținătorii amendamentelor au spus că acestea reflectă spiritul constituției Bulgariei, care stipulează căsătoria doar între un bărbat și o femeie și se bazează pe valorile creștine ortodoxe.

Biserica Ortodoxă Bulgară a salutat amendamentele într-o declarație publicată pe 8 august. Dar multe organzații pentru drepturile copiilor au criticat această mișcare, numind-o „un atac” la drepturile copiilor.

„Susținătorii legii, partidul Renaștere și toți cei care au votat în favoarea legii susțin că aceasta este pentru a proteja tinerii”, a declarat grupul de advocacy LGBT ILGA-Europe într-un comunicat.

„Cu toate acestea, adevărul este că acesta este un atac la adresa drepturilor copiilor, în special a copiilor LGBTI”, se mai spune în declarație.

Grupurile LGBT naționale și internaționale au spus că formularea modificărilor legale bulgare seamănă cu legile privind „propaganda LGBT” din Rusia și Ungaria, care au fost criticate pentru încălcarea libertății de exprimare și promovarea discriminării și abuzului împotriva persoanelor LGBT.

Cercetătorii și organizațiile pentru drepturile omului plasează în mod obișnuit Bulgaria pe ultimele locuri din Europa în ceea ce privește drepturile LGBT.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

XS
SM
MD
LG