Linkuri accesibilitate

Scrisoare a medicilor români din Franța pentru susținerea doctorițelor de la Spitalul Pantelimon, arestate pentru omor cu premeditare


Poliția și parchetul au întocmit dosarul de la Spitalul Pantelimon după ce 17 persoane au murit în decurs de 4 zile la Secția de terapie intensivă.
Poliția și parchetul au întocmit dosarul de la Spitalul Pantelimon după ce 17 persoane au murit în decurs de 4 zile la Secția de terapie intensivă.

Peste 80 de medici români de terapie intensivă care lucrează în Franţa susțin că, în România, este necesară o legislație pentru îngrijirile pacienților în fază terminală și iau apărarea celor două doctorițe arestate pentru moartea unui pacient de 54 de ani. 

Medicii francezi susțin că situația pacientului era „una fără ieşire”, iar deznodământul ar fi fost decesul .

„Continuarea tratamentului agresiv nu face decât să prelungească suferinţa bolnavului”, arată medicii. Ei mai scriu că legislația franceză protejează atât pacientul, cât şi echipa medicală.

„Intervin în spaţiul public, din păcate, persoane care nu par să aibă acel minim de pregătire profesională în ceea ce priveşte înţelegerea funcţionării unei unităţi de Terapie Intensivă şi a particularităţilor acestui serviciu, ale patologiilor caracteristice şi care totuşi se pronunţă asupra competenţelor şi deciziilor luate de aceşti medici, colegii noştri”, se arată în scrisoarea trimisă presei române.

Potrivit medicilor semnatari, cheia înţelegerii a ceea ce s-a petrecut la Spitalul „Sfântul Pantelimon” nu se găseşte în doza de noradrenalin, ci în a realiza că situația în care se aflau cele două doctorițe reprezenta un impas terapeutic.

„Este un fel de «şah mat» în medicină, când orice ai face nu mai există o soluţie bună”, mai susțin semnatarii.

Ei adaugă că, în Franţa în particular şi în Europa în general, spre deosebire de România, această situaţie legată de sfârşitul vieţii în secţiile de reanimare este riguros reglementată şi face parte din conceptul de „limitare terapeutică”; practica se aplică pacienţilor în stare terminală, consideraţi fără perspective de supravieţuire.

Medicii spun că, în Franța, insistența de a administra tratament fără nicio speranță are denumirea de „îndârjire terapeutică” („obstination déraisonnable” sau „acharnement thérapeutique”, legea Leonetti din 2005) şi este sancţionată prin lege ca o practică medicală neadaptată situaţiei, care aduce atingere demnităţii pacientului respectiv.

„În Franţa, încadrarea legală a practicilor de limitarea a îngrijirilor medicale vizează atât drepturile pacientului, cât şi protejarea juridică a echipei medicale confruntată cu această situaţie. Echipa medicală are datoria de a acţiona strict în interesul pacientului, chiar dacă aceasta poate să însemne câteodată limitarea îngrijirilor medicale la pacienţii care sunt consideraţi în fază terminală, fără un proiect terapeutic rezonabil. Aceste legi au început să fie elaborate în Franţa încă de acum 20 de ani şi continuă să evolueze”, susţin ei.

Aceştia subliniază că este necesară definirea unui cadru legal bine detaliat şi în România, întrucât fără acesta exagerările şi excesele în ambele sensuri sunt posibile. Şi pacienţii trebuie protejaţi, dar şi echipele medicale au nevoie de o protecţie legală în faţa acestor cazuri dificile.

Doi medici au fost arestați pentru omor calificat cu premeditare pentru moartea, în aprilie acest an, la secția de terapie intensivă a spitalului bucureștean Sf. Pantelimon, a unui pacient de 54 de ani.

Dosarul a fost instrumentat după ce o doctoriță de la spital și-a acuzat colegii de moartea a 17 pacienţi, în secţia ATI a aceluiași spital, într-un interval de patru zile, prin scăderea dozei de noradrenalină.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
  • 16x9 Image

    Oana Despa

    A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 - România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.

XS
SM
MD
LG