Parlamentul are un rol esențial într-o democrație, fiind una dintre cele trei puteri fundamentale ale statului, alături de puterea executivă și cea judecătorească.
Așa sună sec o posibilă definiție a rolului Parlamentului. O alta rezidă chiar din Constituție și e mai aproape de esența democrației - „organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a țării”.
Pe 1 decembrie, românii la alegerile parlamentare de anul acesta și trebuie să-și aleagă atât senatorii, cât și deputații care îi vor reprezenta.
În cursa pentru un fotoliu de parlamentar în cele 42 de circumscripții intră anul acesta peste 10.000 de persoane.
Cei mai mulți candidați pentru Senat și Camera Deputaților - 639 - vin de la Partidul Social Democrat (PSD). 636 de persoane candidează din partea partidului SOS România, 630 din partea Partidului Național Liberal (PNL).
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) are 621 de candidați, Forța Dreptei – 619, iar Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) – 596. Alți 589 de candidați vin din partea Uniunii Salvați România (USR).
În total, au depus candidaturi 31 de formaţiuni politice, la Senat și 50 la Camera Deputaților.
În Camera Deputaților vor fi 329 de aleși. În Senat - 136.
De ce sunt două tipuri de parlamentari?
Pentru că aceasta a fost decizia Adunării Constituante a României de după Revoluția din decembrie 1989, care a stipulat în Constituția din 1991, adoptată prin referendum, că sistemul parlamentar va fi bicameral - Camera Deputaților și Senat.
De ce era nevoie de un parlament bicameral? România a împrumutat din experiența altor țări cu democrații consolidate - SUA, Marea Britanie. Dar și din tradiția istorică antecomunistă.
Primul Parlament al României a fost învestit în 1862, în urma unirii din 1859 a Principatelor Române (Moldova și Țara Românească) sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul a inaugurat primul parlament al României în București, care avea inițial o structură bicamerală, formată din Adunarea Deputaților și Senat.
Parlamentul a funcționat în această formulă până la instaurarea comunismului și proclamarea Republicii Populare Române, în 1946, când cele două camere au fost desființate.
În acel an, Regele Mihai I a abdicat iar România a devenit un stat comunist, adoptând un regim de tip partid unic. Parlamentul bicameral a fost înlocuit cu Marea Adunare Națională, o structură legislativă unică, sub controlul Partidului Comunist.
După 1990, Parlamentul a revenit la formula inițială, iar principala sarcină a Camerei Deputaților (camera inferioară a Parlamentului) este de a iniția legi.
Senatul – sau camera superioară a Parlamentului – are, de obicei, un rol mai pronunțat de revizuire și moderare a legislației propuse de camera inferioară.
Alegeri parlamentare, campania electorală
Românii sunt chemați, o dată la patru ani, să-și aleagă reprezentații în Parlamentul României. Votul se dă pe liste ale partidelor, în fiecare județ și în București.
Camera Deputaților – camera inferioară a Parlamentului – are o reprezentare mai mare a populației - un deputat la 73.000 de locuitori. Total: 329 de deputați.
Numărul senatorilor e mai mic - 136 - iar norma de reprezentare este de un senator la 168.000 de locuitori.
În România, pragul electoral pentru intrarea în Parlament este stabilit prin lege:
- Pentru partide politice - cel puțin 5% din voturile valabil exprimate la nivel național;
- Pentru alianțe politice - 8% pentru alianțele formate din două partide, 9% pentru alianțele formate din trei partide, 10% pentru alianțele formate din patru sau mai multe partide;
- Pentru candidați independenți - un candidat independent trebuie să obțină un număr de voturi egal cu coeficientul electoral din circumscripția în care candidează (adică numărul total de voturi împărțit la numărul de mandate din acea circumscripție).
Mandatele rămase neocupate în urma alegerilor (voturi primite de partidele și alianțele politice care nu trec pragul electoral) sunt redistribuite la partidele care au reușit să intre în Parlament. Calculele se fac în funcție de așa numitul coeficient electoral - numărul total de voturi valabil exprimate într-o circumscripție, împărțit la numărul de mandate atribuite acelei circumscripții.
- Atribuirea mandatelor de bază: În prima etapă, mandatele se alocă în circumscripții (județe și municipiul București) pe baza coeficientului electoral. Fiecare partid care a trecut pragul electoral obține un număr de mandate proporțional cu voturile primite.
- Redistribuirea la nivel național: După atribuirea mandatelor în circumscripții, există de obicei mandate rămase nealocate. Aceste mandate sunt redistribuite la nivel național între partidele și alianțele care au trecut pragul electoral. Redistribuirea se face printr-un sistem proporțional care ia în considerare voturile obținute de fiecare partid la nivel național, pentru a asigura reprezentarea proporțională.
- Algoritmul de redistribuire: În redistribuire se utilizează o formulă matematică care generează un set de „cote” fiecărui partid. Mandatele rămase se alocă pe baza acestor cote - partidele care au cele mai mari valori ale cotelor obțin cele mai multe mandate - până la epuizarea locurilor.
- Alocarea mandatelor rămase: Mandatele redistribuite sunt atribuite candidaților de pe listele partidelor respective în funcție de ordinea de pe listă și de circumscripția unde aceștia au candidat, pentru a menține echilibrul regional al reprezentării.
Campania electorală pentru alegerile parlamentare a început pe 1 noiembrie, la miezul nopții, și se va sfârși pe 30 noiembrie. Calendarul, aici:
Ce rol are Parlamentul?
Principalul rol al Parlamentului este de autoritate legiuitoare a țării.
În articolul 75, Constituția României definește situațiile în care Camera Deputaților este prima cameră sesizată (care ia în discuție un proiect de lege). În toate celelalte cazuri, Senatul preia această sarcină. Ca o lege să fie adoptată, are nevoie de votul ambelor camere.
Și tot Constituția României stabilește, la articolul 65, când se întrunesc cele două camere în ședință comună. Altfel, parlamentarii dezbat în ședințe separate ale celor două camere.
Când se întrunesc în ședință comună, parlamentarii au altă sarcină decât dezbaterea și adoptarea noilor acte legislative.
Parlamentul numește șefii de servicii secrete, judecătorii Curții Constituționale, Avocatul Poporului, conducerile televiziunii publice și radioului, votează Guvernul și programul de guvernare.
Și dacă tot validează Guvernul, tot Parlamentul îi poate demite pe miniștri prin mecanismul de moțiune simplă. În cazul Executivului, e vorba de moțiune de cenzură.
Parlamentul are și atribuții internaționale: ratifică tratate internaționale și poate adopta decizii referitoare la politica externă a țării, având un rol important în relațiile cu alte state și organizații internaționale.
Ce face la București parlamentarul ales de tine?
Parlamentarii sunt aleși direct, o dată la patru ani, în județe, București și diaspora. Odată validate candidaturile, deputații și senatorii depun jurământul și trec la treabă.
Parlamentul lucrează în două sesiuni (februarie - iunie și septembrie - decembrie), dar și în sesiuni extraordinare, în celelalte luni, atunci când prezența lor e solicitată de șefii celor două camere.
O săptămână de lucru în Senat începe cu ședința de plen de luni după-amiază. Marțea, în mod normal, este activitate în comisii. Miercurea sunt și comisii, și plen (plen – dimineață, comisii – după aceea). Vinerea și sâmbăta sunt oficial zile dedicate lucrului în teritoriu.
Parlamentarii au birouri de în judetul în care au fost aleși (unii se limiteazã la un singur birou, altii au chiar patru), explică funkycitizen.ro programul de lucru al Parlamentului.
La începutul legislaturii, fiecare Cameră își alege câte un președinte, precum și un birou permanent. Fiecare Cameră are, de asemenea, comisii permanente - pe domenii - sau poate institui comisii de anchetă sau speciale.
Organizarea internă a parlamentarilor e în grupuri, aceleași cu partidele pe care le reprezintă sau minoritățile naționale.
Cum se naște o lege
Cine poate depune la Parlament inițiative legislative? Ne lămurește tot Constituția:
Art. 74 – Iniţiativa legislativă
(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
(2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către camera competentă să îl adopte, ca primă cameră sesizată.
(4) Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.
(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi camerei competente să le adopte, ca primă cameră sesizată.
Președintele României - Deși președintele nu poate avea direct o inițiativă legislativă, el poate solicita Parlamentului să dezbată anumite probleme de interes național sau să organizeze referendumuri pe teme majore, influențând astfel procesul legislativ.
Proiectul de lege inițiat de unul dintre actorii menționați de Constituție ajunge în camera din Parlament potrivită cu obiectul actului legislativ. De aici, ajunge pentru dezbatere la comisii și, foarte important, i se aduc amendamente - modificări ale textului inițial sau adăugiri etc.
Odată ieșit de la comisii, proiectul de lege merge în plenul camerei sesizate pentru vot. După ce primește aprobare uneia dintre camere, e obligatoriu ca legea să ajungă la vot și în cealaltă cameră.
Când proiectul a obținut majoritatea voturilor în ambele camere ale Parlamentului, legea e trimsă președintelui, pentru promulgare. Ce înseamnă majoritatea voturilor depinde de tipul de lege.
Excepție face cazul în care actul normativ e atacat la Curtea Constituțională. Adică trebuie verificat dacă intră sau nu în contradicție cu legea supremă.
Cine poate ataca o lege la Curtea Constituțională? Presedintele, Guvernul, Înalta Curte de Casație si Justiție, unul dintre președinții celor două camere ale Parlamentului, Avocatului Poporului sau minimum 50 de deputati, respectiv 25 de senatori.
Dacă și acest pas e trecut cu brio, legea ajunge pe masa președintelui pentru promulgare. Care, conform aceleiași Constituții, are dreptul de a trimite legea înapoi la Parlament, pentru revizuire, dar doar o singură dată. Și se reia procesul legislativ.
Ultimul pas, după promulgare, înseamnă publicarea în Monitorul Oficial. De regulă, legea intră în vigoare la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial, dacă nu este specificată o altă dată în textul ei. Există însă și legi care pot prevedea o dată de intrare în vigoare diferită, mai îndepărtată (de exemplu, o lună sau un an de la publicare), pentru a permite instituțiilor și cetățenilor să se adapteze la noile reglementări.
Care sunt cheltuielile unui parlamentar?
Parlamentarii primesc patru tipuri de venituri în timpul mandatului:
1. Indemnizația - salariul de parlamentar;
2. Diurna - sumă alocată zilnic pentru parlamentarii care nu sunt din București, pentru fiecare zi în care sunt la Parlament. Valoarea diurnei este de 2% din indemnizatia lunară brută prevazută pentru deputat sau senator;
3. Bani pentru cazare, transport, telefonie;
4. Sume forfetare - necesare pentru activitatea birourilor parlamentare din teritoriu (chirie, salarii angajați etc).
În plus, parlamentarii au și alte beneficii, dintre care unele nemateriale, sintetizare de Funky Citizens:
- Concediu cu plată până la 8 zile/sesiune.
- Gratuitate nelimitată la transport cu trenul, pe durata mandatului.
- Imunitate parlamentară, conform art. 72 din Constituție. Adică nu pot fi trași la răspundere pentru voturile sau opiniile exprimate în activitatea politică. Pot fi urmăriți penal / trimiși în judecată numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte, după încuviințarea Camerei din care fac parte.
- La final de februarie 2021, parlamentarii au votat abrogarea pensiilor speciale pentru ei înșiși. Există însă 870 de foști parlamentari care încă primesc pensii speciale
Cât costă efectiv aleșii? Informațiile financiare sunt transparente pe paginile de internet ale celor două camere.
Să analizăm, de exemplu, luna mai 2024, în plină sesiune parlamentară.
Camera Deputaților
- Total indemnizații (valoare netă) - 3,6 milioane de lei. Cea mai mare indemnizație, valoare netă, în luna mai a primit-o Dan Barna - 13.019 lei, iar cea mai mică Norbert Apjok - 10.185 lei.
- Diurne - 635.535 lei - pentru deplasări la lucrările Parlamentului, 54.288 - pentru deplasări în teritoriu.
- Cazarea deputaților - 1.259.211 lei.
- Transport deputați - 835.480 lei.
- Telefoane deputați - 13.679 lei.
- Cheltuieli cu personalul de la birourile parlamentare - 3,6 milioane lei.
- Cheltuieli cu bunuri și servicii la birourile parlamentare - 7,6 milioane lei.
- Deplasări în străinătate - 152.000 de lei.
Senat
- Total indemnizații (valoare netă) - 1,5 milioane de lei. Cea mai mare indemnizație, valoare netă, în luna mai a primit-o Nicolae Ciucă - 13.993 lei, iar cea mai mică Adrian Oros - 10.404 lei.
- Diurne - 103.878 lei - pentru deplasări la lucrările Parlamentului, 14.877 lei - pentru deplasări în teritoriu.
- Cazarea senatorilor - 504.728 lei.
- Transport senatori - 137.101 lei.
- Telefoane senatori - 2.467 lei.
- Cheltuieli cu personalul de la birourile parlamentare - 900.000 lei.
- Cheltuieli cu bunuri și servicii la birourile parlamentare - 2,8 milioane lei.
- Deplasări în străinătate - 123.500 de lei.
Cine a făcut legile în România post comunistă?
După Revoluția din decembrie 1989, România a fost condusă de Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), un organ provizoriu format din foști disidenți ai regimului comunist și din persoane din rândul manifestanților. CFSN era condus de Ion Iliescu, care a devenit figura centrală a conducerii provizorii. Consiliul a fost format pentru a asigura o tranziție de la regimul comunist la un sistem democratic și pentru a organiza alegerile libere.
CFSN a luat decizii precum abolirea structurilor de putere comuniste, interzicerea Partidului Comunist Român și demararea reformelor democratice. În februarie 1990, CFSN s-a transformat în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), care avea rolul unui parlament provizoriu, cu reprezentanți ai diferitelor partide nou-înființate.
CPUN a fost activ până la alegerile din 20 mai 1990, cunoscute ca „Duminica Orbului,” când Ion Iliescu a fost ales președinte, iar România a intrat în prima sa perioadă democratică post-comunistă, cu un guvern ales democratic și cu primul Parlament votat de cetățeni, de după 45 de ani de comunism.
Printre primii parlamentari aleși au lideri ai fostelor partide istorice, supraviețuitori ai prigoanei și închisorilor comuniste - Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Nicolae Ionescu-Galbeni, Ionel Săndulescu, foști membri ai diasporei - Ion Rațiu, Radu Câmpeanu, și simboluri ale rezistenței anticomuniste - Doina Cornea, Ana Blandiana. Li s-au alăturat figurile marcante ale Revoluției - Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu.
Efervescența politică de după comunism a făcut ca la primele alegeri libere, din 1990, nu mai puțin de 71 de partide să depună liste de candidați pentru Camera Deputaților și 59 pentru Senat, după cum scrie Cristian Preda, într-un studiu despre politica din România post comunism.
De la an la an, structurile politice s-au închegat în jurul unor poli, iar numărul formațiunilor politice a scăzut constant la fiecare rundă de alegeri. Și au apărut noi lideri - Adrian Năstase, Traian Băsescu, Mona Muscă, Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleșcanu, Valer Dorneanu.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.