Linkuri accesibilitate

Noua lege iraniană a hijabului, percepută ca „act de răzbunare” împotriva femeilor


După protestele din 2022, din ce în ce mai multe femei din Iran au început să refuze să poarte hijabul obligatoriu.
După protestele din 2022, din ce în ce mai multe femei din Iran au început să refuze să poarte hijabul obligatoriu.

Închisoare de lungă durată, amenzi mari și interdicții de călătorie.

Acestea sunt câteva dintre pedepsele cu care se confruntă femeile care încalcă noua lege iraniană privind portul hijabului – vălul islamic care acoperă de obicei capul, părul femeii, dar nu și fața.

Aprobată pe 30 noiembrie, „legea privind hijabul și castitatea” a stârnit deja revolte în Republica Islamică, unde a fost criticată chiar și de clerici de rang înalt.

Legea cu 74 de articole cere cetățenilor să raporteze poliției presupusele încălcări și penalizează companiile, dar și șoferii de taxi, de exemplu, care refuză să informeze organele legii despre asemenea delicte.

„Nici măcar nu se poate numi lege”, spune pentru Radio Farda (serviciul în limba persană al RFE/RL) Nasrin Sotoudeh, o activistă importantă și avocată pentru drepturile omului din Iran.

Legile sunt menite să protejeze cetățenii, afirmă ea, dar noua legislație „le diminuează femeilor securitatea, pe stradă".

Un număr tot mai mare de femei iraniene refuză să poarte eșarfa obligatorie pe cap - o componentă cheie a sistemului islamic de valori și norme.

Iran's 'Ambassadors Of Kindness' Enforce Hijab In New Head Scarf Crackdown
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:33 0:00

Hijabul a fost în centrul protestelor fără precedent izbucnite în Iran în 2022, după moartea în arest a tinerei Mahsa Amini, reținută pentru că ar fi încălcat legea vălului islamic.

La proteste, femeile și fetele și-au scos, iar unele și-au ars eșarfele de pe cap.

Autoritățile au reprimat brutal manifestațiile, ucigând sute de persoane și arestând mai multe mii.

Sotoudeh spune că mulți iranieni doresc ca cei responsabili pentru decese să fie „pedepsiți”. În loc să facă asta, a spus ea, deputații au adoptat o lege ca un „act de răzbunare împotriva femeilor și bărbaților”.

Ea a avertizat că criticii „vor lua măsuri” dacă legea nu este abrogată, sugerând că ar putea fi planificate noi proteste.

Sotoudeh a stat la închisoare de mai multe ori pentru activismul său și pentru că a preluat cazuri juridice sensibile, inclusiv de femei reținute pentru protestaseră pașnic împotriva hijabului obligatoriu.

Lege „de neaplicat”

În ultimii ani, autoritățile iraniene au înăsprit regulile referitoare la portul hijabului.

S-au reintrodus „patrulele” așa-numitei poliții a moralității, după ce fuseseră suspendate în urma protestelor din 2022.

Bărbații de la intrarea în metroul din Teheran verifică respectarea legislației hijabului.
Bărbații de la intrarea în metroul din Teheran verifică respectarea legislației hijabului.

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) a înființat, de asemenea, o nouă unitate în Teheran pentru aplicarea legislației hijabului. Membrii acesteia sunt numiți „Ambasadorii bunătății”.

În noiembrie, sediul din Teheran al structurii de stat pentru promovarea virtuții și prevenirea viciilor a anunțat crearea unei „clinici” pentru a oferi „tratament științific și psihologic” femeilor care refuză să respecte codul vestimentar islamic.

În replică, unii psihologi iranieni au tras un semnal de alarmă cu privire la consecințele „etichetării oamenilor sănătoși drept bolnavi”.

Într-o declarație comună emisă pe 1 decembrie, Sotoudeh și Sedigheh Vasmaghi, activistă pentru drepturile omului, poetă și specialistă în islamism, au calificat noua lege privind hijabul drept „rușinoasă” și „medievală”.

Noua legislație s-a dovedit atât de controversată încât însuși președintele Masoud Pezeshkian a recunoscut în direct la televiziune, pe 2 decembrie, că „nu poate fi ușor pusă în aplicare". El a pus sub semnul întrebării noile sancțiuni pentru persoanele condamnate pentru încălcarea legii hijabului.

Chiar și mai mulți clerici de rang înalt au avertizat împotriva noii legi.

„Nu numai că o mare parte din această lege nu poate fi pusă în aplicare... dar ea își va contrazice scopul și îi va face pe tineri să urască învățăturile religioase", a scris ayatollahul Mostafa Mohaqeq Damad într-o scrisoare deschisă adresată clericilor de rang înalt, pe 2 decembrie.

Într-o declarație comună din 4 decembrie, trei asociații proeminente care reprezintă industria de divertisment iraniană au afirmat că orice lege care transformă țara „într-o mare închisoare” este „lipsită de sens” și au îndemnat autoritățile să o abroge.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

XS
SM
MD
LG