Principalele evenimente, pe scurt:
Biroul Electoral Central (BEC) a respins candidatura lui Călin Georgescu la noile alegeri prezidențiale (4 mai) deoarece - explică instituția într-un comunicat - a ținut cont de aspectele fundamentale „deja tranșate” de Curtea Constituțională, prin decizia din 6 decembrie 2024, atunci când a anulat alegerile prezidențiale.
„Este inadmisibil ca, la reluarea procesului electoral, să se considere că aceeaşi persoană îndeplineşte condiţiile pentru a accede la funcţia de Preşedinte al României”, spune BEC, făcând referire la Călin Georgescu.
De asemenea, BEC a invocat și decizia CCR de respingere a candidaturii Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale din 2024.
În plus, BEC spune că cei care vor să devină președinți trebuie respecte Constituţia şi să apere democraţia, încă de la momentul depunerii candidaturii.
Susținătorii politicianului pro-rus, strânși deja în fața BEC de câteva ore, au început să protesteze față de decizia de invalidare a candidaturii.
Protestul a devenit violent, iar o parte dintre manifestanți au aruncat cu petarde și cu bucăți din caldarâm, iar jandarmii au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe aceștia.
O mașină de televiziune a fost răsturnată de protestatari. Poliția Capitalei a deschis dosar penal pentru distrugere.
Actualizare 23:45 - Dosar penal pentru distrugere în cazul mașinii Digi24 care a fost răsturnată la protest
Poliția Capitalei a anunțat duminică seară că a a deschis un dosar penal în care este cercetată infracțiunea de distrugere, după ce „anumiți protestatari au avariat o mașină a unui trust TV”.
„Reprezentanții Poliției Capitalei au luat legătura cu jurnaliștii trustului TV, pe care i-au îndrumat către sediul Poliției, pentru îndeplinirea acestui act procedural”, a transmis instituția într-un comunicat.
Poliția Capitalei a menționat că va analiza imaginile și urmează să fie dispuse măsurile legale în funcție de fiecare situație în parte: „Cei care comit acte de violență sau alte fapte antisociale vor fi identificați și trași la răspundere”.
Actualizare 23:30 - Numărul protestatarilor a crescut rapid într-un interval de circa 10-15 minute
Un element important din timpul manifestației, observat de jurnalistul Europa Liberă Cezar Amariei, este că numărul manifestanților s-a dublat într-un interval de circa 10-15 minute.
După ora 22:00, cei circa 700-800 de oameni scandau în fața Biroului Electoral Central, însă acolo au ajuns în scurt timp scurt protestatari cu o recuzită asemănătoare galeriilor de fotbal: oameni cu fețe acoperite, cu tobe și portavoce. Scandările lor erau organizate.
La scurt timp, au început să fie aruncate petarde, după care jandarmii au răspuns cu gaze lacrimogene. Ulterior au început să fie aruncate înspre forțele de ordine și alte obiecte, precum bucăți din mobilier stradal și caldarâm.
Un grup de câțiva manifestați au răsturnat mașina televiziunii Digi24 și au încercat să o incendieze, timp în care din jur se auzeau scandări împotriva jurnaliștilor.
La un interval de circa 10-15 minute în zonă se simțeau gaze lacrimogene, iar mulți dintre protestatari au fost alungați din zona sediului Biroului Electoral Central (BEC). În timpul acestei busculade, manifestanții agasau clienții teraselor din Centrul Vechi.
Actualizare 23:15 - George Simion îndeamnă la violențe extreme. Ministrul Justiției: fiecare dintre noi își asumă responsabilitatea pentru discursul public
Președintele AUR, George Simion a lansat, după anunțul respingerii candidaturii lui Călin Georgescu, un apel la violențe extreme la adresa membrilor BEC.
„La cât de furioasă e lumea, nu-mi mai pot asuma nimic. Cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică pentru ce-au făcut”, a spus George Simion într-un mesaj video transmis pe social media.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, spune pentru Europa Liberă că nu va comenta declarațiile unor oameni politici. „România este un stat de drept în care fiecare dintre noi își asumă responsabilitatea pentru discursul public, având obligația de a respecta legea și bunele moravuri, a exprima puncte de vedere fără a incita la acțiuni violente împotriva instituțiilor și autorităților publică sau a cetățenilor.”
Actualizare Luni, 10 martie, George Simion a revenit asupra declarațiilor sale și a afirmat că, similar cu o declarație a fostului președinte Traian Băsescu, și declarația lui este „o metaforă”.
„Eu cred că autorii loviturii de stat trebuie pedepsiți exemplar. (...)
Trebuie jupuiți de privilegii, trebuie jupuiți de pensii speciale, trebuie jupuiți și înlăturați de la conducerea statului pașnic și democratic. Și de aceea apelul nostru și de acum înainte este pentru manifestații pașnice și democratice și pentru a ne cere dreptul nostru de a rămâne o țară democratică”, ma spus președintele AUR.
În campania electorală pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2004, Traian Băsescu promitea intensificarea luptei anticorupție și împotriva grupurilor de interese potrivnice statului român.
În acest context el a spus atunci „Băieți, ne vedem la țepe în Piața Victoriei după 28 noiembrie”.
Actualizare 23:10 - Mașina postului de televiziune Digi24 a fost răsturnată de susținătorii lui Călin Georgescu
Actualizare 23:00 - Jandarmii solicită ca persoanele de bună-credință să se delimiteze de grupurile violente și să meargă într-o altă zonă, unde nu se comit fapte antisociale.
În jur de 1.000-1.500 de manifestanți sunt la acest moment în fața sediului BEC din centrul Capitalei.
Ei au incendiat mobilierul stradal și au aruncat cu bucăți de asfalt în jandarmi. Mai mulți protestatari au folosit chiar materiale pirotehnice, a transmis Jandarmeria București.
Pentru a dispersa mulțimea violentă, jandarmii au folosit gradual pulverizatoare cu substanță iritant-lacrimogenă, doar împotriva persoanelor care comit violențe, spun forțele de ordine.
Actualizare 22:35 - Biroul Electoral Central a publicat decizia de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu - nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege
În motivarea deciziei, membrii Biroului Electoral Central explică de ce au respins candidatura lui Călin Georgescu. Candidatura sa nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, așa cum a stabilit Curtea Constituțională în decembrie 2024. În consecință, la reluarea procesului electoral, membrii BEC consideră că este inadmisibil să considere că aceeași persoană îndeplinește condițiile pentru a accede la Președinția României.
„De altfel, anulând procesul electoral în curs şi dispunând reluarea în integralitate a acestuia (indusiv cu privire la depunerea de candidaturi) ca urmare a conduitei candidatului de nerespectare a reglementărilor procedurii electorale, esenţiale pentru democraţie şi statul de drept, Curtea Constituţională a tranşat implicit şi general obligatoriu şi cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea candidaturii depuse de către candidatul Georgescu Călin, fiind inadmisibil ca, la reluarea procesului electoral, să se considere că aceeaşi persoană îndeplineşte condiţiile pentru a accede la funcţia de Preşedinte al României.
În concluzie, atât timp cât instanţa de contencios constituţional a statuat deja cu privire la aspectele mai sus menţionate, îndeplinirea celorlalte condiţii de înregistrare a candidaturii si a semnului electoral, apare ca irelevantă.”
În decebrie 2024, Curtea Constituțională a anulat alegerile pentru Președinția României „ca urmare a conduitei candidatului de nerespectare a reglementărilor procedurii electorale, esențiale pentru democrație și statul de drept”.
Documentul integral aici.
Actualizare 22:00 - Violențele în fața sediului Biroului Electoral Central escaladează
Jandarmeria București anunță că manifestații pro-Georgescu au spart bucăți de caldarâm cu care ar intenționa să atace jandarmii.
„Acest comportament este deosebit de grav și poate avea consecințe asupra libertății persoanelor care aleg să comită astfel de violențe.
Evidențiem faptul că există filmări operative și în spațiul public care ne vor ajuta să-i identificăm pe toți cei care comit fapte antisociale.
Solicităm încă o dată participanților de bună-credință să se delimiteze de comportamentele ilegale și să indice jandarmilor orice persoane care săvârșesc sau se pregătesc să săvârșească acte de violență”, a comunicat Jandarmeria București.
Actualizare 21:10 - Reacția SOS România
„Exact ceea ce vă anunț: provocarea unei revoluții pentru a intra în situație de urgență! Rușine Biroului Electoral Central! Motivele de respingere nu sunt legale! Sistemele se omoară între ele și noi suntem prinși la mijloc! Risc de dezintegrare teritorială! V-am spus că Hotărârea nr. 2 din 5.10.2024 a pus capăt drepturilor si libertăților cetățenești!”, a scris pe Facebook, președinta SOS, Diana Șoșoacă.
Actualizare 21:00 - Agențiile internaționale de știri și publicațiile internaționale reflectă evenimentul la scurt timp de la decizia Biroului Electoral Central și scriu despre „excluderea” candidatului „de extremă dreaptă” la agerile prezidențiale din luna mai.
„Autoritatea electorală centrală a României i-a interzis duminică candidatului de extremă-dreapta pro-rus Călin Georgescu să candideze la repetarea alegerilor prezidențiale din mai.
Respingerea candidaturii sale, care a fost condamnată de liderii partidelor de extremă dreapta ca fiind nedemocratică, poate fi contestată la Curtea Constituțională.
Zeci de susținători ai populistului Georgescu s-au adunat în fața biroului electoral strigând «Libertate» și au încercat pentru scurt timp să-și forțeze drum prin cordonul de securitate”, scrie Reuters.
„Nu este clar din ce motive i-a fost respinsă candidatura, dar BEC a spus că un text integral al deciziei sale va fi publicat ulterior pe site-ul său. Decizia poate fi atacată cu recurs la Curtea Constituțională în termen de 24 de ore”, scrie Associated Press.
Actualizare ora 20:45 - Elena Lasconi a explicat de ce reprezentantul USR a votat pentru candidatura lui Călin Georgescu
Cele patru voturi pentru candidatură la Călin Georgescu date în Biroul Electoral Central au venit de la reprezentanții partidelor AUR, SOR, POT și USR, a anunțat Digi24, Marius Lulea, de la AUR.
Invitată într-o emisiune la televiziunea B1TV, Elena Lasconi, președinta Uniunii Salvați România (USR) a explicat de ce reprezentantul partidului pe care îl conduce a votat „pentru”.
„Reprezentantul USR în BEC a votat pentru candidatură, adică să candideze și democratic românii să-l voteze sau nu.
Am votat «pentru» nu doar de dragul de a vota «pentru», ci și pentru că nu erau suficiente date, că în acea declarație de avere ar fi venit cu o notă explicativă, care a fost acceptată de BEC, în care se explica de unde veneau diferențele de bani față de declarația de anul trecut”, a explicat Elena Lasconi, în cadrul emisiunii „News Pass”, de la televiziunea B1, citată de reporter24.ro.
Actualizare ora 20:36 - Autoritățile confirmă că un jandarm a fost lovit de protestatarii din fața Biroului Electoral Central.
„În contextul forțării de către manifestanți a cordonului de jandarmi și a dispozitivului de panouri metalice, un jandarm a fost lovit cu un obiect contondent în casca de protecție, fiind în afara oricărui pericol, iar în acest moment aflându-se în deplasare către o unitate spitalicească pentru o evaluare de specialitate.
Făptuitorul urmează a fi identificat pentru întocmirea actelor de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, care se pedepsește cu închisoare de la 4 luni la 3 ani sau cu amendă.
În același context, o persoană de sex feminin a forțat în mod repetat dispozitivul de panouri metalice și, deși i s-a pus în vedere de mai multe ori de către jandarmi să renunțe la această acțiune și să își păstreze calmul, aceasta a continuat, motiv pentru care a fost extrasă din mulțime, urmând a fi sancționată contravențional cu amendă.
Încă o dată facem apel la calm și reiterăm faptul că aceste comportamente violente sunt foarte grave și pot avea consecințe asupra libertății persoanelor”, a transmis Jandarmeria Capitalei.
Actualizare ora 20:27 - Călin Georgescu a avut prima reacție
„O lovitură directă în inima democrației mondiale! Mai am un singur mesaj! Dacă democrația din România cade, întreaga lume democratică va cădea! Acesta este doar începutul. Este atât de simplu!”, a scris politicianul pe X (Twitter), duminică seară.
„Europa este acum o dictatură, România este sub tiranie!”, a mai afirmat Georgescu.
Actualizare ora 20:20 - Comunicatul oficial al BEC
Biroul Electoral Central a publicat deciziile luate în ședința din 9 martie, între care de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu și de validarea a celei depuse de Nicușor Dan.
Actualizare ora 20:00 - Care sunt pașii următori în opinia fostului președinte CCR Augutin Zegrean
Călin Georgescu poate contesta la Curtea Constituțională decizia BEC sau să își depună din nou dosarul de candidatură – depinde de situație, a explicat pentru Europa Liberă, fostul judecător al Curții Constituționale (CCR), Augustin Zegrean.
„Dacă lipsește o semnătură de pe un document, aduce semnătura și redepune dosarul. Dacă este așa, atunci și BEC ar fi trebuit să fie mai indulgent și să amâne pronunțarea până la prezentarea documentului respectiv. După depunerea semnăturii, BEC se pronunță din nou.
O altă variantă ar fi să atace direct la CCR, dacă nu este vorba doar de o semnătură lipsă. Dar să vedem mai întâi motivele respingerii. Trebuie să vedem dacă nu sunt motive ce țin de nerespectarea Constituției”, explică procedura Augustin Zegrean.
Actualizare ora 19:50 - Incidente la BEC
Jandarmeria Capitalei a trimis un comunicat, după incidentele din fața sediului Biroului Electoral Central (BEC).
„Pe fondul unei decizii a Biroului Electoral Central, participanții la adunarea publică nedeclarată au forțat cordonul de jandarmi, cu scopul de a intra în sediul instituției.
În acest context, pentru aplanarea situației, jandarmii au folosit un pulverizator de mână cu substanță iritant-lacrimogenă.
Facem apel către participanți să evite orice încălcări ale legii, să își păstreze calmul, să manifesteze pașnic și civilizat și să dea curs dialogului cu echipele de jandarmi specializate”.
Actualizare ora 19:45 - Reacția POT
Președinta Partidului Oamenilor Tineri(POT), Anamaria Gavrilă, a reacționat la decizia BEC.
„Suntem în dictatură. 10 oameni la 4 au votat împotriva dosarului lui CG la BEC deși dosarul era ok”, a afirmat ea pe pagina de Facebook.
Actualizare ora 19:35 - Reacția partidului AUR
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a condamnat decizia BEC de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu.
„Respingerea dosarului de candidat a lui Călin Georgescu e un nou abuz și o continuare a loviturii de stat dată pe 6 decembrie. Jos Ciolacu, jos dictatorii!”, a scris George Simion, pe pagina lui de Facebook.
Între timp, în fața Biroului Electoral Central, susținătorii lui Călin Georgescu au devenit violenți și s-au ciocnit cu jandarmii.
Actualizare ora 19:15 - Candidatura lui Georgescu a fost invalidată
Candidatura lui Călin Georgescu a fost invalidată de Biroul Electoral Central, anunță digi24.ro. Patru din membrii biroului au votat pentru, iar 10 s-au exprimat contra candidaturii.
În fața sediului BEC s-a produs o busculadă creată de susținătorii lui Călin Georgescu și a fost nevoie de intervenția jandarmilor.
Actualizare ora 19:00 - Candidatura lui Nicușor Dan a fost validată
Biroul Electoral Central a validat candidatura lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din mai, anunță digi24.ro și antena3.ro.
După validarea lui Nicușor Dan, pentru scurt timp, ședința a fost suspendată deoarece reprezentantul PNL în BEC a cerut lămuriri în privința unor documente legate de venituri din dosarul de candidatură depus de Călin Georgescu, conform Digi24, care citează surse din instituție.
Ședința a fost reluată între timp cu discuțiile pe marginea dosarului depus de Călin Georgescu.
Știrea inițială
1.200 de contestații față de candidatura la Președinție a lui Călin Georgescu și aproximativ 300 de contestații care vizează candidatura lui Nicușor Dan au fost depuse până sâmbătă la ora 16:00 la Biroul Electoral Central, spun surse din instituție pentru Europa Liberă. Până duminică, numărul contestațiilor mai crescuse dar nu semnificativ, spun aceleași surse.
„E posibil să fie respinse, în bloc, toate aceste contestații”, spune Septimius Pârvu, de la thinktank-ul Expert Forum, pentru Europa Liberă.
Contestarea înainte de a avea o decizie a BEC-ului nu are temei, susține expertul: „Chiar dacă s-au făcut contestații cu privire la candidatura lui Călin Georgescu, ele nu au nicio valoare juridică în acest context întrucât BEC nu a luat nicio decizie”.
El explică când se pot depune, mai exact, aceste contestații la candidaturi.
„În cel mult 24 de ore de la validarea/invalidarea unei candidaturi, partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice, alianțele electorale și alegătorii pot contesta înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale la CCR.
Aceasta din urmă trebuie să soluționeze contestațiile în termen de cel mult două zile de la înregistrare, iar hotărârile sunt definitive. CCR nu se poate autosesiza”, spune el.
În așteptarea verdictului de la BEC, câteva zeci de persoane s-au strâns deja în fața instituției.
Ambii candidați și-au depus documentele vineri, pe 7 martie, iar BEC are termen de validare 48 de ore.
În plus față de contestațiile la BEC, Curtea Constituțională a primit alte două contestații care îl priveau pe Călin Georgescu - ele au fost analizate de judecătorii CCR și au fost declarate sâmbătă inadmisibile, pentru că nu îndeplineau condiţiile procedurale prevăzute de lege.
Duminică, la prânz, BEC a înregistat candidatura lui Crin Antonescu, din partea Alianței Electorale „România Înainte”.
Cine sunt membrii Biroului Electoral Central, pentru alegerile prezidențiale din mai 2025
Judecători
- Cristinel Grosu – Președinte
- Mihnea Adrian Tănase – Locțiitor președinte
- Maricel Nechita
- Mihaela Mîneran
- Ana Hermina Iancu
Autoritatea Electorală Permanentă
- Zsombor Vajda – Președinte
- Cosmin-Gabriel Popp – Vicepreședinte
Reprezentanți partide politice
- Viorel Mocanu – Partidul Social Democrat (PSD)
- Ingrid-Luciana Mocanu –Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
- Cristian Ene – Partidul Național Liberal (PNL)
- Oana Anghel –Uniunea Salvați România (USR)
- Aura-Speranța Ungureanu – Partidul S.O.S. România (SOS)
- Marian Radu – Partidul Oamenilor Tineri (POT)
- Maria Kolumban – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)
sursa: https://prezidentiale2025.bec.ro/membri/
Ce analizează Biroul Electoral Central la dosarele de candidatură?
1. Eligibilitatea candidatului
BEC verifică dacă persoana care și-a depus candidatura îndeplinește condițiile prevăzute de lege, cum ar fi:
- cetățenia română și domiciliul stabil în România;
- vârsta minimă legală pentru funcția respectivă;
- dreptul de a fi ales (să nu fie decăzut din drepturile electorale printr-o hotărâre judecătorească definitivă).
2. Documentele necesare
BEC analizează dacă dosarul de candidatură este complet și conține toate documentele obligatorii:
- lista de susținători – trebuie să îndeplinească numărul minim de semnături prevăzut de lege: 200.000. BEC poate verifica autenticitatea acestora și poate invalida semnăturile care nu respectă cerințele legale;
- declarația de acceptare a candidaturii – semnată de candidat, prin care își asumă respectarea legislației electorale;
- cazierul judiciar – pentru a verifica eventuale incompatibilități;
- declarațiile de avere și de interese – obligatorii pentru candidații la funcții publice.
3. Conformitatea listelor de susținători
Un aspect crucial analizat de BEC este validitatea listelor de semnături depuse de candidați. BEC verifică:
- dacă persoanele care au semnat sunt înscrise în listele electorale permanente;
- dacă există semnături duble sau falsificate;
- dacă datele furnizate sunt corecte și verificabile.
4. Respectarea termenelor și procedurilor
BEC analizează dacă dosarele au fost depuse în termenul legal stabilit și dacă respectă toate cerințele formale impuse de legislația electorală.
5. Contestațiile primite
Dacă există contestații sau sesizări referitoare la un anumit candidat, BEC le analizează și poate decide respingerea candidaturii dacă se constată nereguli grave, precum:
- nereguli în listele de susținători;
- lipsa documentelor obligatorii;
- încălcarea condițiilor de eligibilitate.
Decizia finală
După verificarea tuturor acestor aspecte, BEC poate admite candidatura – dacă toate condițiile sunt îndeplinite, sau respinge candidatura – dacă se constată nereguli majore ori dacă nu sunt îndeplinite condițiile legale.
Candidații ale căror dosare sunt respinse au posibilitatea de a contesta decizia la instanța competentă, care poate menține sau anula hotărârea BEC.
Contestații la Curtea Constituțională
După validarea candidaturilor la Biroul Electoral Central, acestea pot fi contestate la Curtea Constituțională.
Judecătorii constituționali au analizat deja și au respins două contestații depuse în legătură cu candidatura lui Călin Georgescu, înainte de validarea de către BEC.
După validarea candidaturii, procesul de contestare poate fi reluat. La alegerile pentru președinție, organizate în noiembrie 2024, candidatura Dianei Șoșoacă a fost invalidată în această fază procedurală.
Cine are dreptul de a contesta o candidatură la CCR
Există două categorii principale de subiecți cu drept de contestație:
1. Candidații respinși de BEC – un candidat al cărui dosar a fost respins de Biroul Electoral Central poate contesta acea decizie. De regulă, candidatul însuși (sau partidul/alianța care l-a propus) are interes direct să formuleze contestație dacă consideră că respingerea a fost nelegală sau eronată.
2. Alte persoane interesate – Orice alegător, competitor electoral sau persoană care justifică un interes legitim poate contesta admiterea unei candidaturi dacă are motive să creadă că respectiva candidatură nu îndeplinește condițiile legale.
Legea nu limitează expres dreptul de contestație doar la contracandidați, astfel că și simpli cetățeni au depus contestații împotriva unor candidaturi.
Judecarea contestației de către Curtea Constituțională
Contestațiile ajung direct la Curtea Constituțională a României (CCR), care are competența exclusivă de a soluționa litigiile privind procedura de alegere a Președintelui (inclusiv validitatea candidaturilor). CCR trebuie să ia o decizie în maximum două zile (48 de ore) de la înregistrarea contestației.
Curtea Constituțională deliberează și pronunță o hotărâre, care este definitivă – nu poate fi atacată cu apel sau recurs – și e comunicată de îndată BEC pentru punere în aplicare.
În funcție de decizia CCR, Biroul Electoral Central actualizează lista candidaturilor oficiale. Dacă o contestație a fost respinsă, rămâne valabilă decizia inițială a BEC (candidatura rămâne respinsă sau admisă, după caz).
După soluționarea tuturor eventualelor contestații, Curtea Constituțională verifică lista finală a candidaților și, la termenul stabilit de lege, validează rezultatele alegerilor.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.