Linkuri accesibilitate

Armata israeliană continuă să lovească Teheranul, pe 2 martie, în a treia zi de conflict cu Iranul.

Qatarul spune că a doborât două avioane iraniene. SUA vor trimite mai mulți militari în zonă. Trump: Operațiunea are patru obiective

update

Pe scurt

16:43

Câteva zboruri ar urma să decoleze luni din Emiratele Arabe Unite

Alexandru Donovici, jurnalist al televiziunii ProTV, este unul din sutele de turiști blocați în Dubai.

„Vești bune! Au decolat primele avioane de pasageri din Abu Dhabi (capitala Emiratelor Arabe Unite, n.r.), să sperăm că în curând se va deschide și spațiul aerian al Dubaiului. Însă depinde, desigur, de ce se întâmplă în continuare, de câte rachete & drone vor mai fi trimise încoace”, a spus el, informează Știrile ProTV.

Anterior, aviația civilă din Emiratele Arabe Unite a anunțat că va începe să opereze „zboruri speciale” de pe toate aeroporturile țării pentru a permite plecarea pasagerilor blocați, a transmis agenția de știri a statului.

De asemenea, autoritățile aeroportuare din Dubai au anunțat că zboruri „limitate” vor fi reluate luni seara, la trei zile după ce au fost anulate, în urma atacurilor Iranului asupra unor ținte din Golf, inclusiv aeroporturile din Dubai și Abu Dhabi.

„Aeroporturile din Dubai anunță reluarea limitată a zborurilor de la Aeroportul Internațional Dubai (DXB) și Dubai World Central - Aeroportul Internațional Al Maktoum (DWC) începând din această seară, luni, 2 martie 2026”, se arată într-un comunicat.

17:07

Șeful AIEA respinge afirmația Iranului privind atacul asupra instalației nucleare de la Natanz

Instalația de îmbogățire a uraniului de la Natanz, înainte de a fi lovită de atacurile aeriene ale SUA, pe 15 iunie 2025.
Instalația de îmbogățire a uraniului de la Natanz, înainte de a fi lovită de atacurile aeriene ale SUA, pe 15 iunie 2025.

Rafael Grossi, șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, a respins luni sugestiile Iranului potrivit cărora instalația de îmbogățire de la Natanz ar fi fost atacată.

Unitatea a fost grav avariată anul trecut, în loviturile Statelor Unite și ale Israelului din timpul Războiului de 12 zile, în iunie 2025.

Întrebat despre afirmația unui oficial iranian potrivit căreia instalația de la Natanz a fost atacată, Grossi a respins acuzația. „Nu am observat activități militare majore care să vizeze instalațiile nucleare”, a declarat Grossi. „Și primim informații în mod regulat” din imagini satelitare.

Anterior, Reza Najafi, reprezentantul Teheranului la Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) din Viena, a declarat jurnaliștilor că atacul asupra Natanz ar fi avut loc duminică.

În plus, relatări ale presei iraniene de luni după-amiază susțineau că o explozie puternică a fost auzită din zona instalației nucleare de la baza aeriană din Isfahan.

17:31

Trump: Un „val mare” de atacuri ale SUA asupra Iranului „va veni în curând”

Președintele SUA, Donald Trump, se întoarce la Casa Albă, pe 1 martie, după ce forțele americane și israeliene au lansat un atac comun împotriva Iranului.
Președintele SUA, Donald Trump, se întoarce la Casa Albă, pe 1 martie, după ce forțele americane și israeliene au lansat un atac comun împotriva Iranului.

Președintele Donald Trump a declarat luni, într-un interviu telefonic pentru CNN, că armata americană „îi bate măr” pe iranieni, dar că „valul mare” încă nu a venit.

„Îi distrugem”, a declarat Trump. „Cred că lucrurile merg foarte bine. Este [un atac] foarte puternic. Avem cea mai puternică armată din lume și o folosim.”

Întrebat cu privire la durata războiului, președintele SUA a declarat: „Nu vreau să dureze prea mult. Întotdeauna am crezut că va dura patru săptămâni. Și suntem puțin înaintea programului”.

El a mai răspuns afirmativ și când a fost întrebat dacă SUA vor face mai mult decât atacul militar pentru a ajuta poporul iranian să recâștige controlul asupra țării.

„Într-adevăr, facem asta. Dar, în acest moment, vrem ca toată lumea să rămână în casă. Nu este sigur afară”, a spus Trump.

El a adăugat că va deveni și mai puțin sigur: „Nici măcar nu am început să-i lovim cu putere. Valul mare încă nu a venit. Cel mare va veni în curând”.

17:42

FlightRadar: 15 avioane de pasageri au decolat luni din Abu Dhabi. În total, peste 9.500 de zboruri au fost afectate

15 avioane de pasageri ale companiei Etihad Airways au decolat din Abu Dhabi, luni, într-un interval de trei ore, potrivit companiei FlightRadar.

Printre destinațiile acestor zboruri se numără și orașe europene: Moscova, Paris, Amsterdam și Londra.

Alte cinci avioane au mai decolat în cursul zilei din Abu Dhabi, potrivit aceleiași surse: „două avioane de marfă Etihad Airways, două avioane IndiGo Airbus A320 (probabil goale) și un avion Lufthansa A380 (după întreținere)”.

Conform informațiilor oficiale furnizate de Etihad Airways, toate zborurile către și dinspre Abu Dhabi sunt suspendate până marți, 3 martie, ora 14:00, ora Emiratelor Arabe Unite.

De asemenea, o analiză FlightRadar a arătat că peste 9.500 de zboruri au fost anulate pe șapte aeroporturi importante din Orientul Mijlociu, după ce a izbucnit conflictul.

Peste 1.400 de zboruri au fost anulate pe 28 februarie, peste 3.400 - 1 martie, peste 3.400 - 2 martie, peste 1.300 - 3 martie.

Este vorba despre aeroporturile:

  • DXB – Dubai International Airport, Dubai, Emiratele Arabe Unite
  • DOH – Hamad International Airport, Doha, Qatar
  • AUH – Zayed International Airport (fost Abu Dhabi International), Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite
  • SHJ – Sharjah International Airport, Sharjah, Emiratele Arabe Unite
  • KWI – Kuwait International Airport, Kuwait City, Kuweit
  • BAH – Bahrain International Airport, Manama, Bahrain
  • DWC – Al Maktoum International Airport, Dubai, Emiratele Arabe Unite

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG