Ministerul Educației Național a aprobat noul calendare de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat. Astfel din 3 iunie va începe procedura de înscriere a elevilor care au absolvit 12 clase, pentru ca în 22 iunie să înceapă probele scrise, iar în 30 iunie să fie afișate rezultatele.
Oficialii au mai stabilit ca elevii care se află în izolare sau cei confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, dar şi cei care au diferite afecţiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecţie/de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei Sars-CoV-2 vor susţine examenul conform unei proceduri speciale.
„Monica Anisie, ministrul educaţiei şi cercetării, a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de Bacalaureat - 2020. Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Astfel, potrivit noului ordin, în contextul epidemiologic actual, se consideră centru de examen unitatea de învăţământ la care s-au înscris cel puţin 30 de candidaţi proveniţi din seria curentă şi/sau din seriile anterioare. Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen sunt următoarele: organizarea sălilor de examen să se realizeze, astfel încât în fiecare sală, candidaţii să fie repartizaţi la o distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt stânga/dreapta – faţă/spate; sălile de examen şi sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeaşi clădire; sălile deţin sisteme de supraveghere audio-video”, anunţă un comunicat transmis luni de Ministerul Educației.
Până la data de 8 iunie 2020, Comisia judeţeană de bacalaureat/a municipiului Bucureşti va nominaliza centrele de examen dintre unităţile de învăţământ care îndeplinesc aceste condiţii şi centrele zonale de evaluare, precum şi unităţile de învăţământ arondate acestora. Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidaţi şi maximum 1.000 de candidaţi.
„Elevii care se află în izolare sau cei confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, dar şi cei care au diferite afecţiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecţie/de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei Sars-CoV-2 vor susţine probele pentru examenul naţional de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii”, precizează ministerul.
Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi aprobate prin ordin de ministru.
Pentru examenul naţional de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent. Comisiile judeţene de bacalaureat/a municipiului Bucureşti, comisiile de bacalaureat din centrele de examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de contestaţii au obligaţia aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securităţii igienico-sanitare a elevilor şi a întregului personal implicat în desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat.
CALENDARUL examenului naţional de bacalaureat
- 3 – 10 iunie 2020 Înscrierea candidaţilor
- 11 - 17 iunie 2020 Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale
- 22 iunie 2020 Limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă
- 23 iunie 2020 Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
- 24 iunie 2020 Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă
- 25 iunie 2020 Proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă
- 30 iunie 2020 Afişarea rezultatelor la probele scrise - până la ora 12:00
- 30 iunie 2020 Depunerea contestaţiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00
- 1 iulie 2020 Depunerea contestaţiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00
- 1 - 4 iulie 2020 Rezolvarea contestaţiilor
- 5 iulie 2020 Afişarea rezultatelor finale