Linkuri accesibilitate

Fotogalerie | Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii - o viață în imagini

Regina Elisabeta a ll-a a Marii Britanii a murit joi după-amiază, la reşedinţa sa de la Balmoral, la vârsta de 96 de ani, a anunţat Palatul Buckingham.

„Moartea dragei mele mame, Majestatea Sa Regina, este un moment de mare tristeţe pentru mine şi pentru toţi membrii familiei mele", a transmis, într-un comunicat oficial, noul suveran al Marii Britanii, Prințul Charles. Acesta va fi proclamat rege al Regatului Unit al Marii Britani și al Irlandei de Nord vineri, a doua zi după decesul mamei sale.

Regina Elisabeta s-a născut în 1926. În 1936, viaţa reginei s-a schimbat complet atunci când bunicul său, George al V-lea, a murit, iar unchiul său, Edward, a devenit rege. Însă acesta era îndrăgostit de Wallis Simpson, o femeie din Statele Unite, divorţată, şi a avut de ales între coroană şi iubire. În cele din urmă, Edward a ales-o pe Simpson, iar tatăl lui Elizabeth a devenit regele George al VI-lea.


Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG