Când în dimineața de 30 decembrie 1947, tânărul de 26 de ani șofa spre București, își făcea încă iluzii că oficialii de la București îi vor comunica decizia lor în privința logodnei sale cu prințesa Ana de Bourbon Parma. Aștepta să afle unde ar putea avea loc nunta și când. Ar fi fost prima veste bună pe care românii ar fi primit-o într-un șir de ani teribili - începând cu pierderile teritoriale din 1940 și până la ocupația sovietică ce făcea ravagii inclusiv în acel moment. O nuntă - și mai ales una cu o prințesă occidentală cu origini franceze și daneze - ar fi consolidat monarhia și ar fi strâns legăturile României cu lumea liberă.
Din păcate, premierul Groza și șeful comuniștilor, Gheorghe Gheorghiu Dej, viitorul dictator, îl chemaseră ca să semneze ultimul act al sovietizării României: abdicarea. Retras în camera alăturată să se sfătuiască cu aghiotanții, Regele a aflat că Palatul Elisabeta este înconjurat de divizia „Tudor Vladiminescu”, trupe sovietizate sosite din Rusia și că telefoanele sunt tăiate. Era prizonier.
Pus în fața unui document care - după spusele constituționaliștilor - încălca cele mai elementare reguli de drept (de pildă, nimeni nu poate renunța la ceva în numele urmașilor), Regele Mihai a încercat totuși să se opună. Petru Groza i-a spus atunci răspicat că dacă refuză, guvernul „va fi nevoit” să execute o mie din tinerii arestați, demonstranți în sprijinul Regelui și al apartenenței României la Europa liberă.
Și Mihai și Regina-mamă, Elena știau că nu e o simplă amenințare. Trăiseră amândoi în lunile și anii anteriori, încercând să salveze ce se mai putea salva, navigând printre criminali, mai întâi naziști și fasciști, apoi comuniști - sovietici și români deopotrivă.
Regele Mihai a semnat actul de abdicare. L-a denunțat ca fiind nul și neavenit, smuls prin forță și șantaj, imediat ce a putut vorbi, ajuns în Occident. A ajuns în Elveția în prima săptămână din ianuarie 1948, apoi în primăvara la Londra, apoi la Washington, unde l-a întâlnit pe președintele Truman, cel care îi conferise cea mai înaltă decorație americană pentru curajul său în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial. Și de la Stalin primise, de altfel, în vara lui 1946, cea mai înaltă decorație sovietică, ordinul Victoria. Dar dictatorul de la Moscova nu se încurca în astfel de detalii.
Regele Mihai a trăit în exil cu gândul la România. A murit în exil, în 2017, cu gândul la România.
