Linkuri accesibilitate

Accesul la racla Sfântului Dimitrie, pe un singur rând și cu distanțare de 1,5 metri


Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Ocrotitorul Bucureştilor, din perioada 25-27 octombrie 2020, are loc anul acesta în condiţii impuse de restricțiile sanitare cauzate de pandemia Covid 19 din România, transmite Patriarhia Română.

Participarea la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, considerat ocrotitor al Bucureştilor, prăznuit la 27 octombrie, este organizată de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, care au dat joi publicității condițiile în care credincioșii din municipiul București vor putea să se închine:

  • accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane care vor aștepta una în spatele celeilalte, păstrând distanța de 1,5 m între ele;
  • pe trotuarul cu un culoar unic de acces vor fi trasate marcaje de staționare pentru facilitarea păstrării acestei distanțe;
  • pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunțuri cu privire la păstrarea distanței și respectarea normelor igienico-sanitare;
  • se va crea un flux unic de circulaţie a credincioșilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieșire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;
  • voluntarii prezenți, care vor purta permanent măști de protecție și mănuși, vor oferi credincioșilor materiale de dezinfectare și igienă.

Măsuri de protecție pe timp de pandemie

  • renunțarea la procesiunea „Calea Sfinților” la care participau foarte mulți preoți și credincioși mireni;
  • reducerea numărului de clerici slujitori și cântăreți bisericești la toate slujbele sărbătorii;
  • reducerea perioadei de expunere a sfintelor moaște spre închinare la doar 3 zile (25-27 octombrie);
  • protejarea raclelor cu moaștele Sfinților cu un material care va permite o permanentă igienizare.

Programul liturgic al zilelor de sărbătoare:

Duminică, 25 octombrie 2020, la ora 7.00 - Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor vor fi scoase din Catedrala Patriarhală și aşezate în baldachinul de pe Colina Bucuriei alături de moaștele Sfântului Stelian – Ocrotitorul copiilor, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Nectarie. Între orele 9.00-12.30, va fi oficiată Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale.

Luni, 26 octombrie 2020, de la ora 9.30, se va săvârși Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

Marți, 27 octombrie 2020, începând cu ora 9.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu cei 3 episcopi vicari din București, câțiva preoți şi diaconi.

Pentru asigurarea respectării normelor sanitare cu privire la distanțarea fizică de 1,5 m, la slujbele din perioada 25-27 octombrie 2020 la Altarul de vară de pe Colina Bucuriei vor putea participa maximum 200 de persoane.

Reintroducerea moaștelor se va face la sfârșitul zilei de 27 octombrie 2020 după închinarea ultimului credincios.

„Pentru a răspunde dorinței credincioșilor din întreaga ţară şi din afara graniţelor, de a fi părtași la momentele liturgice ale sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Televiziunea și Radioul TRINITAS vor transmite în aceste zile de sărbătoare toate slujbele religioase de la Catedrala Patriarhală”, transmite Patriarhia Română.

XS
SM
MD
LG