Linkuri accesibilitate

Acord SUA-România de 8 miliarde de dolari pentru centrala de la Cernavodă


România - Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman
România - Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman

Ministrul Apărării Naționale Nicolae Ciucă și ministrul Economiei și Energiei Virgil Popescu aflați în vizită în SUA, vor semna joi și vineri, la Washington, două acorduri esențiale pentru viitorul Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, a anunțat joi ambasadorul american la București, Adrian Zuckerman, în discursul său susținut la Bucharest Forum 2020.

„Momentan, mă aflu la Washington, D.C., împreună cu Ministrul Apărării Ciucă și Ministrul Economiei Popescu, în vederea consolidării relațiilor bilaterale dintre țările noastre. Ministrul Apărării Ciucă și Secretarul Apărării Esper se întâlnesc astăzi, pentru a semna un Acord bilateral de tip foaie de parcurs privind cooperarea în domeniul apărării pentru perioada 2020-2030. Acest acord strategic în materie de apărare va reitera angajamentul Statelor Unite de a ajuta România să se apere împotriva influenței maligne a puterilor străine și să își păstreze integritatea granițelor. Mâine, Ministrul Popescu se va întâlni cu Secretarul Departamentului de Energie Brouillette, pentru a demara un Acord de cooperare interguvernamentală pentru recondiționarea unuia dintre cele două reactoare nucleare și renovarea clădirii în care se află cele două reactoare noi de la centrala nucleară de la Cernavodă, din România. Acest proiect în valoare de 8 miliarde de dolari va reprezenta o paradigmă a viitoarelor proiecte româno-americane de dezvoltare economică și energetică”, a spus ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman.

În partea a doua a zilei, ministrul Popescu se va întâlni cu președinta EXIM, Banca de Export-Import al SUA, Kimberley Reed, pentru semnarea unui memorandum de înțelegere care vizează finanțarea proiectului nuclear de la Cernavodă și alte proiecte din România. Este cel mai mare pachet de finanțare primit până acum de România, fapt care indică încrederea pe care o au Statele Unite în vechiul lor partener și aliat, spune diplomatul american.

„Statele Unite și România au realizat multe împreună! România este la un pas de a păși în calea unor oportunități extraordinare! Pe măsură ce Statele Unite și România continuă să lucreze împreună, vom vedea cum România își va asuma rolul de lider în Europa, care îi revine de drept. România a demonstrat și continuă să demonstreze că are un spirit ce nu poate fi dominat, precum și o dedicare de neclintit față de valorile democratice. A venit momentul României, iar perioada Renașterii în România se derulează sub ochii noștri!”, a mai spus ambasadorul Adrian Zuckerman.

XS
SM
MD
LG