Linkuri accesibilitate

Cum câștigă China din acordul cu UE semnat la final de an. Relațiile transatlantice, stresate


E cu totul și cu totul neobișnuit să vezi forfotă la Bruxelles, la instituțiile europene, în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Cu o pandemie pe cap e firesc ca oricine, până și un corespondent de presă, să presupună că ultimele două săptămâni din 2020 vor fi liniștite. Nu a fost cazul. Am avut, bineînțeles, un acord Brexit în Ajunul Crăciunului, care a evitat haosul general în toate domeniile. Înțelegerea la care s-a insistat timp de 11 ore a ținut prima pagina, pentru cei care mai citeau câte o știre, între masa de Crăciun și un vin fiert.

Dar ultimele zvâcniri ale lui 2020 au mai adus un acord important, între Uniunea Europeană și China. Acordul de principiu pentru un posibil Tratat în domeniul investițiilor, convenit în 30 decembrie, ar putea modela relația Bruxelles-Beijing în următorii ani, dar are și potențial de stres în interiorul Europei și, mai mult, ar putea provoca fracturi în relația transatlantică, chiar înainte de preluarea mandatului de către președintele ales Joe Biden.

Un lucru e cert: înțelegerea cu China are timbru și marcă germane. Deși Comisia Europeană negociază toate acordurile comerciale, așa cum a fost și acum, Berlinul a dat un brânci până după linia de sosire. Germania era pe cale să-și încheie președinția rotativă, iar cancelarul Angela Merkel s-a implicat personal. Iar în spatele ei a stat întreaga industrie germană, cu precădere sectorul auto, nerăbdător să muște dintr- una din cele mai profitabile piețe asiatice, atât pentru mașinile clasice, cât și pentru modelele electrice.

Pe hârtie ar trebui să fie un acord benefic pentru companiile europene care lucrează în China: acces mai larg la piață, concurență echitabilă și un boost economic binevenit, după un an de pandemie. În primul rând, investitorii europeni vor putea avea acces mai ușor la companii chineze din anumite sectoare, mai ales că cerințele birocratice se reduc. China se obligă să oprească transferurile forțate de tehnologie și să fie mai transparentă cu felul în care finanțează companiile.

În realitate însă, China tocmai a înăsprit regulile jocului pentru investitorii străini și are oricum instrumente birocratice care pun bariere firmelor străine în sectoarele-cheie unde ele nu sunt dorite. Dacă nu credeți, întrebați Australia, care a acuzat China că nu și-a respectat partea din acordul de liber schimb, reproș sinonim cu o iarnă de relații bilaterale acrite.

Criticii acordului spun că textul convenit obligă China să își respecte angajamentele atât pentru standardele de mediu, cât și pentru drepturile muncii, dar că nu există termene explicite pentru acest lucru nicăieri. De asemenea, nu există un mecanism de protecție a investitorilor care să permită firmelor europene să rezolve litigiile direct, ci doar comisii de arbitraj care pot emite sancțiuni obligatorii. Și, deși există amenințarea de a limita accesul chinezilor pe piețele UE dacă se încalcă acordul, mulți diplomați europeni sunt destul de nervoși cu privire la perspectiva oportunităților sporite acordate Beijingului de a investi în sectorul profitabil al energiei și al surselor regenerabile de energie ale UE.

Din punct de vedere politic, momentul este discutabil.

Cum poate UE să încheie un acord cu China după reprimarea brutală a protestelor pro-democrație din Hong Kong, când ies la iveală tot mai multe rapoarte despre situația regretabilă a uigurilor și când jurnaliștii care scriu despre originile coronavirusului sunt vizați de partidul comunist?

Acordul trebuie acum ratificat de toate cele 27 de state membre ale UE și de Parlamentul European - un proces care se așteaptă să fie finalizat în 2022.

Acordul va avea implicații atât în interiorul UE, cât și în afara acesteia.

Multe state membre, în special Polonia, dar și cele mai mici, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care Germania a pus la cale acest acord. Nimeni nu se îndoiește că cel mai mare stat membru este și locomotiva economică a clubului, dar se tem că Berlinul va începe să domine și mai mult acum, când Marea Britanie nu mai este și că acesta a fost un semnal despre ceea ce va urma după Brexit.

Germania a dorit mult timp să reducă frustrările europene în creștere față de China și s-a arătat deschisă față de Huawei, care ar putea juca un rol în rețeaua 5G a Germaniei, mergând împotriva curentului european pe această temă.

Totuși, aspectul la care UE ar trebui să fie atentă este modul în care acest acord va influența relațiile UE - SUA.

Administrația Biden a avertizat Bruxelles-ul să nu se grăbească să ajungă la un acord, în timp ce Bruxelles-ul a respins avertismentul SUA, amintind că SUA se află într-o „primă fază” a unui acord comercial cu China, care a intrat în vigoare în urmă cu un an.

Cu toate acestea, pare ciudat că UE nu a acordat mai multă atenție unui președinte american care a pus restaurarea - atât a Occidentului, cât și a multilateralismului ca concepte politice - pe primul loc pe agenda sa. Deocamdată, este greu să vezi pe altcineva învingător, în afară de Beijing.

Cătălin Drulă despre dependența de gazul rusesc
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:26 0:00
XS
SM
MD
LG