Adina Rosetti a scris cărți cu poze pentru copii, dar și romane pentru copii mari, a investigat singurătatea și des-ființarea omului de către om în romanul Deadline și este preocupată să-i reînvețe pe oameni să gândească lumea, realitatea cu ajutorul basmului. Am stat de vorbă după seara de lectură din cadrul Festivalului de la Brno.
Europa Liberă: Adina Rosetti, ați scris cărți pentru copii, cărți de copii sau cărți de copii pentru oameni mari. În ce tip de literatură vă simțiți mai bine?
Adina Rosetti: „În ultima vreme m-am dedicat mai mult literaturii pentru copii. E și mai multă bucurie în scris, dar și după aia. Pentru că atunci când ești scriitor pentru copii munca nu se termină când ai terminat de scris un text, așa cum este în cazul literaturii pentru adulți.”
Europa Liberă: Dar nici nu începe atunci când începeți să scrieți, ci mai devreme. Pentru că înțeleg că poveștile, de fapt, au pornit de la copiii dumneavoastră.
Adina Rosetti: „Da, practic poveștile curg tot timpul. În fine, ca în orice muncă de scriitor, trebuie să îți găsești răgazul și liniștea să le poți să le pui pe hârtie. Dar partea pe de o parte dificilă, pe de o parte foarte frumoasă este că, în momentul în care textul e gata, de-abia atunci începe de fapt adevărata distracție. Adică trebuie să îți găsești un ilustrator cu care să rezonezi și care să poată să completeze textul pe care tu ți l-ai imaginat – deci, nu să-l redea, ci să îl transpună și să-l completeze.”
Europa Liberă: În Cristiana Radu ați găsit un astfel de ilustrator?
Adina Rosetti: „Da, în Cristiana Radu am găsit un astfel de ilustrator – ea îmbogățește textul, ea vine cu propria ei poveste peste povestea mea și, în același timp, noi rezonăm foarte bine ca univers imaginar și ca viziune. Am colaborat cu mai multe ilustratoare în decursul timpului, cu Irina Dobrescu, cu Livia Coloj, în fine, lista e mai mare. Și mai ales că în România acum există, aș zice, un nou val în ilustrația pentru copii și în literatura pentru copii. Dar, revenind la întrebare, după partea asta, în care scriitorul se retrage un pic și își lasă munca pe mâinile pricepute ale unui ilustrator, chiar și din momentul în care cartea apare, atunci tu intri în alt rol ca scriitor, adică tu însoțești cartea pe drumul spre copii. Ceea ce nu se întâmplă neapărat în cazul literaturii pentru adulți: cartea își găsește singură drumul și tu ca scriitor te retragi un pic din scenă și o lași să se ducă unde vrea.”
Europa Liberă: Aveți cititori privilegiați pentru cărțile de copii? Aveți niște cititori ideali cărora ați vrea chiar să le citiți aceste povești?
Adina Rosetti: „Păi, îi am acasă pe cititorii mei ideali și pe cei care mă și inspiră și cu care, mai nou, am început să și lucrez. Sunt cei doi copii ai mei care am început să colaboreze din ce în ce mai mult, adică ei vin cu idei. De exemplu, cea mai recentă carte pentru copii, care se numește „Aiurea-n tramvai. Aventura lui Anton în țara cuvintelor anapoda”, este o carte care se joacă cu expresiile din limba română – a fi cu ochii-n patru, a minți de-ngheață apele și așa mai departe. Sunt 145 de expresii din foarte multele care sunt în limba română și care pe mine m-au fascinat dintotdeauna, cu care m-am jucat în cartea asta, un fel de „Ce-ar fi dacă”, ce-ar fi dacă lucrurile astea chiar s-ar întâmpla. Cred că de la întrebarea aceasta pleacă orice poveste, de la acest „What if?” care este scânteia de la care pornește orice scriitor care își pune întrebarea asta, „Ce-ar fi dacă”? În cazul acestei cărți eu aveam ideea, dar copiii mei au venit luni de zile cu liste de expresii de la școală sau se gândeau ei: - Uite, mamă, ce zici de asta: a băga la ghiozdan?”
Europa Liberă: Credeți că lumea începe să-și piardă poveștile?
Adina Rosetti: „Nu, nu cred. Cred că se schimbă forma în care se spune povestea. Cred că nevoia de povești a existat întotdeauna și va exista. Adică, de când o exprimam scrijelind pe o piatră și până la a filma cu smartphone-ul povestea pe care o vezi în jurul tău, cumva, vine din aceeași nevoie – nevoia de a explica lumea din jur și de a o face, de a o filtra și de a o înțelege un pic mai bine. Și cred că nevoia asta este universală, nu o să dispară niciodată, poate se schimbă formele.”
Europa Liberă: Probabil că din această pricină ați înființat asociația #DeBasm.
Adina Rosetti: „Da, din mai multe motive. Unu, pentru că, cum se spune, dacă n-o făcea nimeni, atunci ne-am gândit s-o facem noi. Suntem patru scriitoare pentru copii care au fondat această asociație și aș vrea să le menționez pe colegele mele - Victoria Pătrașcu, Laura Grunberg și Iulia Iordan. Mi s-a părut ca o inițiativă foarte necesară. Pe de o parte, în contextul în care în România acum literatura pentru copii crește și se dezvoltă foarte, foarte mult față de acum 10-15 ani, când era un fel de vid – adică erau doar traduceri pe piață și nu neapărat în condiții grafice foarte bune. Acum în ultimii cinci ani asistăm la un „revival” al literaturii pentru copii. Noi am avut o tradiție foarte frumoasă, și ca povești, și ca ilustrație în anii 70, 80, erau cărți extraordinare. În fine, literatura era susținută, erau tiraje foarte mari și așa mai departe. După aia a fost un mic gol. Acum din nou lucrurile încep să meargă. Dar, pe de altă parte, ele nu întotdeauna ajung la copii. Adică, în România este decalajul acesta enorm între urban și rural, sunt sate întregi unde copiii nu au acces la educație, la cultură, nu văd cărți, nu au unde să cumpere cărți. Și, da, vrem să ajutăm poveștile și cărțile frumoase să ajungă mai aproape mai ales de acești copii care nu au cum altfel. Și am început să organizăm proiecte, am organizat o caravană în satele din România, chiar în județele defavorizate. Avem foarte multe planuri și încercăm cumva să fim, așa, o punte între scriitori și editori și între publicul care, de obicei, e cam uitat, adică acești copii care nu trăiesc neapărat în orașe, nu au părinți cu venituri și care nu sunt neapărat preocupați de cultură și educație.”
Europa Liberă: E ceva în copilăria copiilor de astăzi care vă îngrijorează? Au pierdut copiii de astăzi ceva din copilăria noastră de pe vremuri?
Adina Rosetti: „Da, da – au pierdut joaca liberă în fața blocului și au câștigat, între ghilimele, mult timp pe ecrane. Nu știm ce efect va avea lucrul acesta, fiindcă suntem într-un teritoriu neexplorat încă. Asta mă cam îngrijorează.”
Europa Liberă: Ați scris nu numai literatură pentru copii, ci și literatură de copii pentru oamenii mari. Și chiar ați citit în această seară un fragment de proză care, să zicem, nu se adresează neapărat copiilor, ci este o lume imaginată, văzută prin ochii unui copil. Și cumva e interesantă această abordare. M-ar interesa care credeți că sunt șansele unui copil de a se adapta la lumea aceasta care pare că se dezvoltă asimptotic, geometric față de capacitățile lui de adaptare.
Adina Rosetti: „Nu știu, cred că mai degrabă e complicat pentru părinți, pentru că copiii preiau din mers aerul epocii. Adică ei sunt mult mai bine adaptați, pentru că preiau această lume, așa cum este ea acum, și o integrează firesc. E puțin mai complicat pentru părinți, pentru că întotdeauna e decalajul acesta destul de mare. Acum mi se pare foarte accentuat decalajul dintre generații, mai ales din punct de vedere tehnologic. Pe de altă parte, copiii au, indiferent de epocă, aceeași nevoie de imaginație, au aceeași candoare. Cred că putem să-i ajutăm noi ca părinți și fiindu-le foarte aproape, putem să-i ajutăm să descoperim în noi resursele alea care uneori se îngroapă, așa, sub multe straturi de oameni mari.”
Europa Liberă: În romanul Deadline, întreaga tensiune și toată acea dramă personală sau de grup care a dus la moartea tinerei par să se disipeze și să se distribuie, ca să zic așa, de-a lungul unei rețele digitale, să se piardă cumva în neantul digital al calculatorului. Suntem în pericol să transferăm viața noastră personală, sufletească, emoțiile noastre să le transferăm zonei digitale, internetului?
Adina Rosetti: „Poate manifestarea lor, cumva, se mută din ce în ce mai mult acolo. Internetul este ca orice alt lucru – depinde cum îl folosești. Adică nu e rău sau bun în sine. Într-adevăr, e ceva care exacerbează narcisismul și în care auto-cenzura dispare uneori…”
Europa Liberă: … adică după cum spunea Umberto Eco, orice idiot poate să își scrie părerea pe internet.
Adina Rosetti: „Da, cam așa, cam la asta cred că asistăm acum. Însă, nu știu, n-aș spune chiar că ne dispar cu totul emoțiile.”
Europa Liberă: Acum ar trebui să luptăm ca să nu ne pierdem nici copilăria din noi, să nu pierdem nici sentimentele și să rămânem cumva în afara calculatorului. Este literatura o soluție?
Adina Rosetti: „Da, literatura poate fi o cale. În primul rând, literatura presupune un soi de introspecție și solitudine – și atunci când o scrii, și atunci când o citești. E un timp pe care, până la urmă, îl petreci tu cu tine în interior. Și atunci e o formă de distanță față de agresiunile astea care vin peste noi și care ne pot sugruma cu tentaculele foarte ușor. Literatura îți formează repere, te face să devii – fără să-și propună, nu susțin că ar trebui să aibă vreun mesaj sau ar trebui să aibă vreo morală – dar, cumva, îți dezvoltă empatia și capacitatea de a înțelege că suntem foarte diferiți cu toții și, totuși, foarte asemănători și că lumea este incredibil de diversă.”
Europa Liberă: Asistăm la diverse provocări la adresa familiei, și nu e vorba numai despre conflictele, să zic așa, între părinți pe baza crizelor sentimentale, sociale, economice și așa mai departe. Există o presiune pe care societatea o aruncă în spatele familiei și familia începe să se destrame, nu prea mai suportă, încep să apară forme atipice, colaterale de familie, să apară familia monoparentală, să se pună presiune pe cuplu. Chiar și recentul caz al Sorinei, fetița care a fost adoptată de o familie din străinătate, a iscat emoții și comoții mari pe piața românească. Credeți că se poate salva, ca să zic așa, familia tradițională, fără traume pentru copii? Credeți că trebuie să fim deschiși către un alt tip de relații familiale?
Adina Rosetti: „Da, cred că familia e făcută din persoanele care te iubesc și pe care le iubești. N-aș vrea să intru pe teritoriul acesta, tradițional, netradițional. Sunt foarte multe forme, e clar că lucrurile nu pot fi puse într-o singură cutiuță. Mie mi se pare că nu e neapărat o presiune foarte mare pe familie, cât pe mame, pare că ele absorb foarte mult din presiunea asta socială și a tot ce înseamnă creșterea, dezvoltarea și realizării copiilor. Eu personal o resimt la modul acesta – că e foarte multă presiune pe ce înseamnă să fii femeie, ce înseamnă să fii mamă, ce roluri îți asumi, trebuie să joci pe mai multe scene în același timp, societatea se așteaptă să fii și mama perfectă, și angajata perfectă, să nu uiți să fii și femeie. Și mi se pare că în zona asta este foarte multă presiune. Nu știu care e soluția.”
Europa Liberă: Cum vă explicați faptul că este nevoie să se întâmple niște tragedii, niște drame, ca să se pună problema unor lucruri de bun simț - care este statutul femeii, de pildă, în societatea românească.
Adina Rosetti: „În ultima vreme am asistat la un val de declarații revoltătoare din foarte multe părți. Nu știu de ce e nevoie – poate e o chestie umană, pentru că dramele astea groaznice au, din păcate, au capacitatea de a uni oamenii în jurul unei idei. Altfel, fiecare preferă să își vadă de bula lui, în general, pentru că e mai simplu. Nu e de condamnat nici asta. Pe de altă parte, noi, cetățenii din România, ne-am transformat în niște rezolvatori continui de probleme. Adică nu mai există ideea că am delegat prin vot, așa cum e normal, puterea și că știi că lucrurile se vor rezolva. Pur și simplu, noi suntem puși în fața unor provocări continue, tot timpul trebuie să rezolvăm câte ceva – o lege, o situație, o tragedie, o dramă… Nu mai ține deja de normalitate chestia asta.”
Europa Liberă: Trebuie să dăm o altă definiție inocenței copilăriei atunci. Mai putem vorbi despre o lume a copilăriei, a inocenței copilăriei? Sau trebuie să o redefinim?
Adina Rosetti: „Cred că dacă întrebăm un copil, o să ne spună da, cu siguranță. Am observat că se întâmplă, un fenomen destul de trist, copiii încep să-și piardă lucrurile astea când ajung la școală. Până atunci sunt foarte liberi, foarte creativi și sunt foarte deschiși și „sălbatici” în gândire. În momentul în care intră la școală, și mai ales în școala tradițională românească, încep să se piardă niște lucruri. Pentru că încep să fie puși în cutiuțe, începe acea uniformizare, încep să facă lucruri ca să dea bine, să-i placă doamnei și așa mai departe, începe presiunea părinților. Și da, se pierd destul de repede lucrurile astea care țin de libertate, de curiozitate, de creativitate nestructurată.”
Europa Liberă: Ne salvează speranța.
Adina Rosetti: „Da, ne salvează, să sperăm, în continuare.”
Facebook Forum