Linkuri accesibilitate

Adrian Diaconu, fostul polițist propus de PSD la șefia CNCD, a votat pentru o lege care discriminează


Adrian Nicolae Diaconu, senator PSD de Timiș, propunerea PSD la șefia CNCD
Adrian Nicolae Diaconu, senator PSD de Timiș, propunerea PSD la șefia CNCD

Adrian Nicolae Diaconu, fost șef IPJ Timiș, propus de PSD pentru șefia Consiliului Național de Combatere a Discriminării și care a fost achitat, prin prescriere, într-un dosar de trafic de mașini furate a cărui anchetă a durat 15 ani, a votat în favoarea unei legi care discriminează și care interzice în școli și în universități orice referire la identitatea de gen.

Senatorul Diaconu a votat pentru la toate cele 27 de puncte ale ordinii de zi a Senatului din 16 iunie, inclusiv la ultimul punct, 27, referitor la modificarea Legii educației naționale 1/2011, așa cum o dovedește înregistrarea video/audio a votului exprimat online la momentul 2.14.32.

În 2014, Diaconu a fost achitat într-un dosar de furturi auto, vechi de peste 15 ani, la zece ani de la trimiterea în judecată, prin aplicarea legii penale mai favorabile după intrarea în vigoare a Noului Cod Penal și prin prescrierea faptelor.

Senatorul PSD de Timiș a mai trecut prin partidul lui Dan Diaconescu, PPDD, și prin UNPR-ul lui Gabriel Oprea.

Potrivit CV-ului de pe site-ul Senatului, Diaconu și-a început cariera ca ofiter specialist in cadrul I.P.J. Timiş-S.C.C.O. (1994 – 2003). A fost directorul unor firme de protecție și pază din Timișoara. În perioada 2015 – 2016 a fost presedinte al Comisiei pentru Invățământ, Știință, Tineret si Sport – Camera Deputaților.

Întrebat de Libertatea ce îl recomandă pentru postul de președinte al CNCD, Adrian Diaconu a spus că activitatea sa de polițist.

Legea votată marți de Senat și cu concursul senatorului care vrea să devină șef al Consiliului de Combatere a Discriminării a fost criticată dur de majoritatea universităților și societății civile din România. În forma în care a fost modificată și adoptată marți interzice în școli, universități, grădinițe și toate spațiile dedicate educației „activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”.

Reacția mai multor profesori universitari contactați de Europa liberă este apăsată, mergând de la acuze de ”poliția gândirii” la ”o intruziune de tip medieval în activitatea universităților”.

Mai multe universități au protestat public față de această modificare și au cerut președintelui Iohannis să nu o promulge. Nu în ultimul rând, interzicerea discuțiilor despre identitatea de gen ar putea duce la suspendarea unor cursuri universitare, la situații aberante și la vulnerabilizarea unor categorii sociale deja vulnerabile.

Amedamentul a fost propus de senatorul PMP, Vasile Cristian Lungu, absolvent al Seminarului Teologic din Zalău și licențiat apoi în Psihologie Specială în SUA, la Loyola University. A fost votat de 81 de senatori de la PSD, ProRomânia și PMP, a primit 22 de voturi împotrivă, majoritatea de la USR si UDMR și 27 de abțineri de la PNL.

Modificarea adusă Legii educației este aberantă și inițiatorii nu s-au gândit probabil la consecințele produse asupra autonomiei universitare, spune pentru Europa Liberă Mircea Miclea: ”Este prima dată după Evul Mediu când un oganism legiuitor spune ce se poate preda și ce nu se poate preda în Universitate, asta făcea în Evul Mediu biserica catolică. De atunci încolo, universitățile se bucură de libertate academică, asta înseamnă că orice teorie poate fi abordată, discutată, analizată, respinsă, aprobată etc. Esența universității este libertatea de gândire și de cercetare, or aceasta e o intruziune în activitatea universităților, nici nu cred că s-au gândit la consecințe. Consecințele imediate ale acestui articol sunt că din toamna viitoare nu mai ai voie să ții niciun curs pe tema studiilor de gen, niciun masterat, program, nimic, se interzic, trebuie scoase din curriculum. Nu ar fi prima oară când nu se gândesc la consecințe”.

Citește și:

Parlamentul interzice teoriile despre identitatea de gen. Reacții: de la ”poliția gândirii” la ”e ca în Evul Mediu”

XS
SM
MD
LG