„Nu am avut neapărat o politică să nu fac expoziții în România în toți anii ăștia...Sincer, am evitat un pic instituțiile publice... Am simțit că mă îmbătrânește chestia asta”, a declarat Ghenie la întâlnirea cu publicul și presa după vernisaj.
Dincolo de spațiul expoziției cu 15 lucrări create special – trei lucrări în ulei pe pânză și 12 desene în cărbune pe hârtie – Timișoara Capitală Culturală europeană a avut privilegiul de a găzdui un dialog cu un artist cunoscut pentru reținerea sa de a da interviuri.
Împreună cu Diana Marincu, curatoarea expoziției, Adrian Ghenie a dezvăluit ceva din căutările sale pentru a putea reprezenta o lume în transformare.
Personajele din desene trebuie privite îndelung pentru a descifra ce anume palpită în vârtejul de linii și hașuri care imaginează ființe stranii condiționate de câte un instrument electronic: un smartphone, o telecomandă, un laptop.
Imersiunea în virtual produce hibrizi umani monstruoși, pare să avertizeze artistul.
„Noi nu mai avem o reprezentare vizuală care să definească clar psihologia epocii, în schimb, avem un limbaj corporal de facto. Și chestia asta mă fascinează, că în timpul vieții mele am putut să asist la nașterea unui limbaj corporal uman, cu de la noi putere făcut. Practic, ce avem toți în mână – un gadget, creează un soi de postură”, își explica artistul fascinația pentru obiectele a căror textură nu o poate înțelege.
De aceea a desenat o mână cu un telefon, nu doar telefonul, considerată o suprafață psihologic vidă: „Pentru că nu știu să pictez un telefon, am pictat o mână cu un telefon. Pentru că mâna este o textură pe care știu să o traduc pictural și pe care pot să o încarc psihologic. Prin extensie, speram că și telefonul sau telecomandă capătă încărcătură, dar singure, telefonul și telecomanda, nu știu să le pictez. Asta m-ar incinta”.
E vorba de dependența umanității de dispozitivele digitale care devin un filtru al realității, înlocuind-o tot mai des și generând ceea ce Ghenie numește o „pasivitate anxioasă”.
Primii vizitatori ai expoziției n-au rezistat ispitei de a „privi” lucrările prin ochiul camerei fotografice a telefonului, confirmând observația: „Am senzația că tehnologia pe care am dezvoltat-o este ceea ce am vrut dintotdeauna. Cred că asta am vrut tot timpul, să nu mai privim realitatea.... Că o să fie rău, asta nu știu. Specia umană e mult mai impredictibilă decât credem noi”, a subliniat Ghenie la dialogul cu Diana Marincu.
De ce Ghenie
Informațiile din mass-media despre Adrian Ghenie cad adeseori în categoria știrilor de senzație, consemnând ce nou record de vânzări a atins artistul la marile case de licitații internaționale. Presa nu poate trece cu ușurință peste cota înaltă ca formă de recunoaștere a unui român afirmat în lume.
Stabilit de mai mulți ani la Berlin, băimăreanul Ghenie se prezintă ca artist din România și consideră că diaspora reprezintă o a doua Românie sofisticată și interesantă. Ajuns la Berlin împreună cu prietenii săi, artiști și manageri de artă cu care a fondat Galeria Plan B și a fost implicat în proiecte ca Fabrica de Pensule de la Cluj, unde și-a făcut studiile, Ghenie a găsit locul „anonimatului bun”, necesar pictorului.
Dar „trăitul afară te ține conectat”, mărturisea artistul, în ciuda faptului că a renunțat la rețelele sociale din 2008 și folosește rar telefonul. E o altfel de conexiune. A întâlnit români interesanți peste tot unde a expus, de la Roma, New York, Sankt Petersburg, la Ghent, Màlaga sau Liverpool.
În 2015 Adrian Ghenie a reprezentat România la Bienala de artă de la Veneția cu proiectul Darwin's Room, curatoriat de Mihai Pop. „Cel mai bun lucru din Bienala de la Veneția? Excelentul pictor român Adrian Ghenie”, aprecia ziarul Il Giornale.
The New York Times consemna: „Cufundat în istorie europeană, Adrian Ghenie contopește pictura abstractă cu figurativul, raționalul cu iraționalul”, iar Art Review nota: „Cu referințele către comedia burlescă, istoria artei și analele totalitarismului, picturile lui Adrian Ghenie găsesc o cale de a confrunta
Pentru reconstrucția Pavilionului României de la Veneția Adrian Ghenie a donat 500.000 euro. Întrebat de Europa Liberă, pictorul a dorit să lămurească episodul:
„Am făcut-o în primul rând pentru mine. Știți de ce? Când m-am dus acolo să verific pereții, mi-au spus că nu au mai fost refăcuți de 50 de ani, că bați un cui, pui o pictură grea și pică. Deci am refăcut pavilionul, în primul rând, ca să pot să-mi atârn lucrările. O lucrare de trei metri cu tot cu ramă are 150 de kg, nu ține cuiul în peretele făcut pe vremea lui Iorga. Asta nu are deloc o conotație patriotică, că am cheltuit bani și am salvat nu știu ce pavilion. Nu. Pur și simplu cădeau lucrările.”
Succesul? Răspunsul ar fi un clișeu sau o ipocrizie
Jurnaliștii au vrut să știe cum gestionează pictorul în vârstă de 45 de ani un succes internațional constant de mai mulți ani. În 2015 sublinia într-un interviu că „succesul, ca și confortul, ucide arta”.
Anul trecut lucrarea Pie Fight Interior 12 semnată Ghenie a fost vândută cu 10,3 milioane dolari de casa de licitații Christie's Hong Kong, iar anterior Degenarate Art a obținut 9,3 milioane dolari la Casa Sotheby's.
Adrian Ghenie a respins întrebarea. Răspunsul ar fi un clișeu sau o ipocrizie.
Însă gloria și celebritatea nu l-au alungat din atelier. Publicul întâlnirii de la Galeria ISHO din Timișoara a descoperit un artist preocupat deopotrivă de metamorfoza rapidă a lumii în care trăim, cât și de noile mijloace ale artelor, puternic influențate de tehnologie.
Un artist care a acceptat să vorbească deschis, uneori eliptic, uneori ironic, mereu cu modestie, despre frici, despre „arta ca eșec controlat”, despre existența simplă, lipsită de bornele mediatice între care este de obicei pus.
Nu are idoli, nu-și colecționează propriile lucrări („am vreo patru, le țin în cutii”), nu are lucrări pe pereții locuinței și nu trăiește în perimetrul social al cuvintelor cu care este descris, ca „celebritate”, „bani”, „record”, „succes”.
Ghenie știe că se apropie vremea când „nu mai există sfinți în pictură”, când valorile pot fi distruse după criterii iraționale:
„Ce impact o să aibă asta asupra artei? Probabil unul major, dar nu cred că nu o să îl vedem acum, ci peste ani. O să fie ceva de genul: nu vom mai cruța pe nimeni. Noi avem senzația că dacă un lucru este frumos, acesta o să scape cu siguranță, o să fie salvat. Însă istoria ne arată că n-a fost așa: din marile opere ale antichității n-au scăpat prea multe. Să nu ne facem iluzii că educația de azi sau societatea evoluată va scăpa operele de artă de o astfel de judecată”, afirma artistul.
Reflecția matură asupra lumii, felul cum transpune în artă neliniștea, anxietatea, lupta împotriva clișeelor fac din Adrian Ghenie un exponent al artei universale.
Contemporanii despre Adrian Ghenie
Europa Liberă a stat de vorbă cu apropiați ai pictorului prezenți la Timișoara, pentru a contura în plus parcursul său biografic.
Mihai Pop, este coordonatorul Galeriilor Plan B, curatorul și prietenul lui Adrian Ghenie. El însuși un artist, Mihai Pop a renunțat (temporar, cine știe, ne-a mărturisit) pentru a face management profesionist.
„Ghenie este foarte mult colecționat în fostele periferii ale lumii, fostele colonii, țări fantastice care au de recuperat modernitatea pe care au sărit-o ca urmare a regimurilor coloniale sau dictatoriale. Vin din urmă India, China, Brazilia cu resurse practic nelimitate, cu pofta de a colecționa ceva din setting-ul artei moderne: suprafață mare, pendulare între figurativ și abstract, talent, și în plus, psihanaliză. Adrian Ghenie este interesat de Freud, om al secolului XX, deci iată...”, explică Mihai Pop.
„Nu vreau să vulgarizez contribuția Galeriei Plan B, deschisă în 2008 la Berlin, în ascensiunea lui Adrian, dar noi am avut un rol important pentru că noi suntem familia lui, am ieșit in corpore înspre Vest, am avut conștiința să mergem spre galerii de primă mână și un fel de politică de a împărți artiștii pe care îi reprezentăm cu cât mai multe galerii, deci o politică non-monopolistă”.
„A trebuit să ne profesionalizăm, altfel rămâneam la nivelul de artisan space ceea ce ar fi fost un dezastru, după ce deja realizasem ceva”.
Diana Marincu, critic de artă și curatoarea expoziției Corpul imposibil, l-a cunoscut pe Adrian Ghenie în 2012 când s-a mutat la Cluj pentru a lucra în proiectele Fabrica de Pensule și Plan B.
„M-a impresionat încă de atunci pentru felul cum se raporta la artiștii mai tineri, la felul cum susținea proiectele Fabricii de Pensule. Era deja celebru dar deloc îmbătat de succes”.
„Relația artist-curator a fost simplă, fără complicații, apreciez mult relația umană, iar în dialogul cu public, un eveniment atât de rar în biografia sa, a apărat teritoriul artei de etichetare și de clișeizare. A ales să migreze între personal și profesional, ceea ce relevă o personalitate deloc narcisistă”.
„S-a văzut și în lucrările din expoziție că Adrian Ghenie e preocupat de societate, de politică, de lume, dar este în același timp cineva care se uită la sine în mod onest”.
Ioan Sbârciu, fost îndrumător al lui Ghenie, profesor al Universității de Arte și Design din Cluj: „Ghenie face parte dintr-o generație de artiști care s-au afirmat internațional într-un mod incredibil. Din grupa lui de cinci studenți, patru sunt de top: Victor Man, Adrian Ghenie, Șerban Savu și vine din urmă Teodora Cosman”.
„Sunt promoțiile de studioși, ei nu pierdeau vremea prin baruri, lucrau de dimineața până seara. Ca profesor cu experiență de 50 de ani, pot spune că nu cred în artiștii care nu lucrează permanent. Sunt multe lucruri care au produs acest fenomen de succes: grupul, felul cum s-au susținut unii pe alții, tenacitatea, formarea continuă, după care vine și talentul. Să punem și astrele...”
„Ghenie este foarte harnic, hotărât, știe ce face și are un caracter frumos. Iar asta contează în lumea în care trăim. Ar putea fi minunați profesori pentru tinerii artiști, dar știm că nu au timp”.
Ovidiu Șandor, este președintele Fundației Art Encounters și colecționar de artă. L-a convins pe Adrian Ghenie la o cafea la Londra să facă o expoziție în prefața Bienalei Art Encounters care începe în 19 mai 2023.
„Expoziția s-a născut foarte natural, fiindcă dincolo de a fi un mare artist, Adrian Ghenie este un om foarte cald și cu picioarele pe pământ. A venit la Timișoara, a văzut diverse spații, l-a ales pe acesta potrivit pentru lucrările create special pentru expoziție”.
„Adrian ne-a povestit că a găsit o hârtie cu o stratificare mai elaborată care îi permite jocul cu desenul. Ca orice artist mare, este într-o explorare continuă de a găsi cărări nebătute”.
„Noi sperăm ca lumea să vină să vadă desenele lui Ghenie, mai puțin cunoscute și mai ales să vadă dincolo de titluri frapante și sume amețitoare, artistul. Fiindcă Ghenie nu este despre sume, ci despre o artă interesantă, intensă, despre un artist cu o personalitate specială”.
Ghenie a fost prezent cu lucrări la prima ediție a Bienalei din 2015.
Corina Șuteu, ministru al Culturii (2016-2017), directoare la ICR New York (2006-2012), coautoare cu Mihai Pop a catalogului Adrian Ghenie. Darwin's Room:
„Adrian este un om superior, de o generozitate deosebită, care prioritizează altfel lucrurile decât omul obișnuit. Are un simț deosebit al realității, citește zilnic știri, de unde interesul politic. Este o personalitate de excepție”.
„Relația cu Mihai Pop este o relație de destin. Deși sunt foarte diferiți, sunt puternic legați”.
Două amintiri și două orașe: Budapesta și Timișoara
În 2012 ICR Budapesta și Galeria de Artă Contemporană-Műcsarnok de la Budapesta a organizat o mare expoziție vizitată de peste 15.000 de iubitori de artă: Călători europeni. Arta clujeană contemporană, curatoriată de Judit Angel. Acolo au fost expuse trei picturi ale lui Adrian Ghenie, în compania a altor lucrări de la 31 de artiști ai școlii de artă clujene și 17 grupări printre care Fabrica de Pensule, Galeria Plan B, Tranzit House ș.a.
A fost o expoziție de anvergură care a stârnit un imens interes în capitala ungară, urmată de o masă-rotundă despre piețele de artă din România și Ungaria organizată de ICR Budapesta.
I-am amintit artistului acel eveniment budapestan. Adrian Ghenie a rememorat o „ieșire” la Budapesta ca student și tânăr pictor:
„Mi-am pus într-o geantă trei picturi mici și am plecat la Budapesta pe la câteva galerii. Le scoteam discret din geantă și le arătam. Mi se făcea semn că nu-i interesează. Am profitat atunci să văd muzeele. Când m-am întors în țară, fiindcă nu aveam documente pentru picturile mele, m-am temut că la vamă o să creadă că le-am furat. Așa că le-am scos și le-am aruncat într-un tomberon”, ne-a povestit pictorul aventura de tinerețe.
La Timișoara Ghenie a găsit ceva care îi susține pictura: „o textură anume pe care am regăsit-o la Timișoara, o anumită eroziune, o lume încă nelocuită de materiale de construcții, acolo mă simt acasă, creierul meu se simte într-o zonă de confort fantastic. Dacă aia dispare, cred că aș avea o problemă”.
Există similitudini între „texturile” căutate de artist și Muzeul Consumatorului Comunist, un mic muzeu privat care conservă eroziunile și memoria obiectelor din comunism („Casa bunicii mele e un fel de muzeu al consumatorului comunist”, a comentat Ghenie), există corespondențe între filmul Autobiografia lui Ceaușescu al timișoreanului Andrei Ujică și ideea autopercepției dictatorilor exprimată în pictură de Ghenie, care a polemizat cu portretele oficiale ale lui Ceaușescu, Lenin, Stalin, Hitler etc.
Războiul din Ucraina nu îl stimulează ca temă, dar îl șochează ca cetățean al Europei secolului XXI: a ucide, a face război este acum la fel ca în Al Doilea Război Mondial.
Deși se simte „în afara” procesului ireversibil adus de tehnologie care înșiră omenirea într-o caravană spre ceva încă nedefinit, Adrian Ghenie face o proiecție optimistă asupra viitorului:
„Trendul general este că va fi rău, că o să ne prostească tehnologia. Nu cred. Cred în imprevizibilul speciei umane. S-ar putea ajunge la o nouă înțelepciune”.
Desenele și picturile din expoziția Corpul imposibil de la Galeria ISHO din Timișoara, vizitabilă până în 18 iunie 2023, urmează totuși trendul pesimist, cu personajele sale diforme care țin dispozitive ca extensie nu doar a mâinii, ci a creierului bulversat de mutațiile epocii.
