Linkuri accesibilitate

Adrian Zuckerman: Corupția din guvernul care l-a ajutat pe Liviu Dragnea nu va fi acceptată


România - Ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman

Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a transmis un mesaj necruțător celor care au modificat legile justiției pentru a-l sprijini pe fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, să evite pedeapsa cu închisoarea.

„Ca să restaurăm respectarea principiului statului de drept, nu putem regresa de pe calea progreselor pe care le-a făcut România în ultimul an! Corupția din guvernul anterior, care s-a concretizat în relaxarea legilor justiției doar pentru a-i ajuta pe fostul lider PSD Liviu Dragnea și pe alții să evite pedeapsa cu închisoarea nu va fi acceptată!”, a susținut în discursul său ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, la conferința anuală „Provocări globale în domeniul securității cibernetice”, organizată de CERT-RO.

De asemenea, spune ambasadorul, „cei care au participat și au ajutat la privarea poporului român de statul de drept și care s-au pretat la fapte de corupție nu vor avea sprijinul nostru”, atrăgând atenția că, în caz contrar, „numeroasele progrese făcute de Guvernul Orban în ultimul an ar putea fi subminate cu ușurință.”

El a adresat un mesaj și celor „din afară” și „din interior” care subminează democrația și libertatea din România.

„Aplicarea principiului statului de drept este esențială și are prioritate în toate inițiativele noastre comune; nimeni să nu uite acest lucru! Multe persoane din afară, și, din păcate, câteva din interior, continuă să încerce să submineze democrația și libertatea României, precum și progresele realizate de poporul român. Nu vom consimți niciodată la așa ceva!”, a mai spus Adrian Zuckerman.

Ambasadorul a vorbit şi de recentele angajamente de parteneriat România - SUA, inclusiv foaia de parcurs în materie de cooperare în domeniul Apărării, pe următorii 10 ani, semnată de ministrul Nicolae Ciucă şi omologul său american.

De asemenea, ambasadorul a amintit că, în aceeaşi perioadă, în urmă cu două săptămâni, a fost semnată iniţierea unui Acord Interguvernamental care prevede că Statele Unite şi România vor coopera în vederea recondiţionării unui reactor şi a construirii a două alte reactoare la Cernavodă. Proiectul, evaluat la aproximativ 8 miliarde de dolari, va include contribuţii din partea SUA, Canadei şi Franţei, precum şi o sumă semnificativă din conţinutul acestui proiect din partea României.

„Proiectul de la Cernavodă reprezintă şi o paradigmă a viitoarelor colaborări româno-americane pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii României. Acest proiect reprezintă un exemplu fantastic al potenţialului pe care România îl are pentru a deveni o "sursă de energie" la nivel regional, atât pentru producţie, cât şi pentru export", a spus ambasadorul.

Diplomatul a menţionat şi proiectul de dezvoltare a unei autostrăzi şi de căi ferate care să lege Marea Neagră de Marea Baltică, realizat în colaborare cu Polonia. Potrivit ambasadorului, respectivul proiect "va continua dezvoltarea economiei României şi a ţărilor din regiune".

Adrian Zuckerman a spus că se gândeşte la cei doi militari români aflaţi în misiune în Afganistan, răniţi miercuri.

„Mă rog pentru însănătoşirea lor grabnică! Vreau să mulţumesc, din nou, femeilor şi bărbaţilor curajoşi, membri ai Forţelor Armate Române şi femeilor şi bărbaţilor curajoşi din armata noastră care luptă cot la cot pentru a apăra democraţia şi libertatea în lume!", a mai spus diplomatul.

XS
SM
MD
LG