Linkuri accesibilitate

Afacerile cu statul ale deputaților. Contracte de zeci de milioane de lei pentru firmele părinților sau ale soților


Diana Tușa, Dan Vîlceanu, Tudor Benga și Viorela Dobrică se numără printre politicienii ale căror familii fac afaceri cu statul.

O analiză a declarațiilor de avere ale deputaților arată că firmele lor sau cele administrate de soți, părinți sau copii au contracte de zeci de milioane de lei cu statul român. Unii deputați susțin că nu au nici o legătură cu acele firme, dar le trec în declarația de interese pentru că legea îi obligă să fie prezentate contractele încheiate de rudele de gradul întâi. Se remarcă două deputate de la PSD, un deputat PNL, dar și unul de la USR.

Deputata Diana Tușa a fost aleasă pe liste PSD în 2016, dar înainte de a trece în tabăra social-democraților a fost membră PNL. Firmele familiei sunt pe numele soțului, Iosif Buble, fost jurnalist la Antena3, devenit între timp patronul unui site de știri și al unui institut de sondare a opiniei publice – CURS.

Cele patru firme ale lui Iosif Buble – CURS, European Business Environment, On-line Research SRL și Blau Karotte SRL au încheiat numeroase contracte cu partidele politice, cu parlamentari sau instituții ale statului.

Printre clienții soțului deputatei Diana Tușa s-au numărat firme precum TAROM, Transgaz, Poșta Română. Deputata PSD nu prezintă însă valoarea tuturor contractelor cu partidele politice, însă se pot remarca că printre clienții fideli se numără PSD, Pro România, ALDE, PMP, PPU(SL) și Forța Națională.

Deputații sau senatorii care au încheiat contracte cu firma lui Iosif Buble i-au plătit acestuia 1.000 de lei lunar, în medie.

Potrivit datelor prezentate de Diana Tușa, contractele de prestări servicii în zona de consultanță sau cercetări sociologice s-au încheiat și în perioada stării de urgență.

Contracte CURS

  • PSD (asociere Avangarde – CURS) – ofertă – prestare servicii – 14.10.2019 – 30 de zile – 50.000 euro + TVA
  • ALDE – ofertă – prestare servicii -01.02.2019 - 2 ani – conform ANEXE
  • PPU(S-L) – ofertă – prestare servicii - 12.09.2019 – conform anexe
  • PMP – ofertă – prestare servicii – conform anexe
  • Loteria Română – SICAP – prestare servicii – 26.08.2019 – 120 de zile – 120.000 Lei + TVA
  • Universitatea Politehnică București – SICAP – prestare servicii – 10.12.2019 – 30 zile – 50.000 Lei + TVA
  • Primăria Sector 3 – SICAP – prestare servicii – 28.06.2019 – 12 luni – 69.600 lei +TVA
  • Transgaz – SICAP – prestare servicii – 27.07.2019 – 7 luni – 68.900 + TVA
  • PSD – ofertă – prestare servicii – 23.01.2020 – 11 luni – conform anexe
  • Asociația Grupul de Acțiune Locală – încredințare directă - prestare servicii – 8 zile - 12.850 euro + TVA
  • Consiliul Județean Neamț – SICAP – prestare servicii – 30.01.2020 – 2 luni – 57.120 Lei + TVA
  • PSD Prahova – ofertă – prestări servicii – 10.02.2020 – 11 luni – cf anexe
  • Pro România – ofertă – prestări servicii – 13.03.2020 – 11 luni – cf anexe
  • C.N.P.R (Poșta Română) – SICAP – prestare servicii – 13.04.2020 – 60 zile – 99.000 lei + TVA
  • PSD Ilfov – ofertă – prestare servicii – 23.03.2020 – 11 luni – cf anexe
  • Forța Națională – ofertă – prestare servicii – 30.04.2020 – 12 luni – conform anexe
  • Cabinet parlamentar senator, circumscripția electorală nr 11 – ofertă – prestare servicii – 1 an – 11.560 lei
  • ALDE București – ofertă – prestare servicii – 03.01.2020 – 12 luni – 36.000 lei + TVA
  • Cabinet parlamentar deputat, circumscripția nr 23 – ofertă – prestare servicii – 16.01.2020 – 12 luni – 12.000 Lei + TVA
  • Pro România – ofertă – prestări servicii – 13.02.2020 – 11 luni – conform anexe
  • Forța Națională – ofertă – prestare servicii – 25.05.2020 – 7 luni – conform anexe
  • Pro România – ofertă – prestări servicii – 13.02.2020 – 11 luni – conform anexe
  • C.N.P.R – SICAP – prestare servicii – 13.04.2020 – 60 zile – 99.000 Lei + TVA
  • PSD Ilfov – ofertă – prestare servicii – 23.03.2020 – 11 luni – conform anexe
  • Forța Națională – ofertă – prestare servicii – 30.04.2020 – 12 luni – conform anexe

European Business Environment (firma lui Iosif Buble) - contracte

  • Cabinet parlamentar senator, circumscripța nr 11 – ofertă – prestare servicii – 01.02.2019 – 1 an – 11.560 lei
  • ALDE București – ofertă – prestări servicii – 03.01.2020 – 12 luni – 36.000 lei + TVA
  • Cabinet parlamentar, deputat circumscripția nr. 23 – ofertă – prestări servicii – 16.01.2020 – 12 luni – 12.000 Lei + TVA
  • Pro România – ofertă – prestări servicii – 13.02.2020 – 11 luni – conform anexe
  • Forța Națională – ofertă – prestări servicii – 25.05.2020 – 7 luni – conform anexe
  • PPU (S-L) -ofertă – prestare servicii – 31.07.2019 – 2 luni – 5.000 euro + TVA

On-line Research SRL - contracte cu deputați și senatori

  • Cabinet parlamentar deputat, circumscripția nr. 42 – ofertă – prestări servicii – 02.12.2019 – 13 luni – 26.000 lei
  • Cabinet parlamentar deputat, circumscripția 29 – ofertă – prestări servicii – 05.12.2019 – o lună – 6.500 lei
  • Cabinet parlamentar senator, circumscripția electorală nr 10 – ofertă – prestări servicii – 05.12.2019 – 1 lună – 3.000 lei
  • Cabinet parlamentar deputat, circumscripția electorală nr. 20 – ofertă – prestări – servicii – 03.01.2020 – 12 luni – 28.000 Lei
  • Cabinet parlamentar senator, circumscripția electorală nr. 42 – ofertă – prestări servicii – 08.05.2020 – 8 luni – 12.000 lei
  • Cabinet parlamentar deputat, circumscripția electorală nr. 24 – ofertă – prestări servicii – 28.05.2020 – 7 luni – 8.400 Lei

Blau Karotte SRL - contracte cu aleșii

  • Cabinet parlamentar deputat, circumscripția electorală nr. 41 – ofertă – prestări servicii – 03.01.2020 – 12.000 lei
  • ALDE Sector 5 – ofertă – prestări servicii – 03.01.2020 – 12 luni – 36.000 lei
  • Cabinet parlamentar senator, circumscripția electorală nr 11 – ofertă – prestare servicii – 03.01.2020 – 6 luni – 12.000 lei
  • Cabinet parlamentar deputat, circumscripția electorală nr. 25 – ofertă – prestări servicii – 03.01.2020 – 11 luni – 27.500 lei
  • Cabinet parlamentar senator, circumscripția electorală nr. 42 – ofertă – prestării servicii – 03.03.2020 – 10 luni – 25.000 lei.

Mama deputatului Dan Vîlceanu și afacerile cu statul

Vîlceanu Dan reprezintă PNL în Parlamentul României, unde a câștigat un mandat de deputat la alegerile din 2016. În tinerețe, Vîlceanu a fost însă membru PSD. În declarația sa de interese regăsim contractele cu statul obținute de firma Trefo SRL. Dan Vîlceanu susține că firma aparține mamei sale, Elisabeta Vîlceanu, și că el nu are altă legătură cu societatea comercială. Aceasta a câștigat mai multe licitații pentru furnizarea de produse către Complexul Energetic Oltenia. Vîlceanu este deputat de Gorj. Firmele controlate direct de deputatul PNL nu au contracte cu statul.

Contracte Trefo SRL

  • SC Complexul Energetic Oltenia SA – licitație – furnizare produse – 30.01.2019 – 30.08.2019 – 1.042.203 lei
  • SC Complexul Energetic Oltenia SA – licitație – furnizare produse – 31.01.2019 – 30.04.2019 – 12.674 lei
  • SC Complexul Energetic Oltenia SA – licitație – furnizare produse – 22.03.2019 – 30.06.2019 – 313.777 lei
  • SC Complexul Energetic Oltenia SA – licitație – furnizare produse – 02.04.2019 – 12.04.2019 – 46.800 lei
  • SC Complexul Energetic Oltenia SA – licitație – furnizare produse – 03.06.2019 – 30.10. 2019 – 99.123 lei
  • SC Complexul Energetic Oltenia SA – licitație – furnizare produse -11.06.2019 – 11.10.2019 - 269.760 lei
  • SC Complexul Energetic Oltenia SA – licitație – furnizare produse – 11.06.2019 – 11.10.2019 – 447.120 lei
  • SC Complexul Energetic Oltenia SA – licitație – furnizare produse – 11.06.2019 – 11.10.2019 – 222.350 lei
  • SC Colterm Timișoara SA – licitație – furnizare produse – 11.04.2019 – 21.04.2019 – 24.859 lei
  • SC Complexul Energetic Oltenia SA – licitație – furnizare produse – 08.07.2019 – 05.11.2019 – 232.855 lei
  • SC Complexul Energetic Oltenia SA – licitație – furnizare produse – 12.11.2019 – 11.02.2019 – 280.686 lei
  • SC Complexul Energetic Oltenia SA – licitație – furnizare produse – 09.12.2019 – 09.04.2020 – 59.154 lei
  • SC Complexul Energetic Oltenia SA – licitație – furnizare produse – 10.12.2019 – 31.01.2020 – 302.071 lei
  • SC Complexul Energetic Oltenia SA – licitație – furnizare produse – 19.12.2019 – 31.01.2020 – 172.800 lei
  • SC Complexul Energetic Oltenia SA – licitație – mărfuri – 24.06.2019 – 22.10.2019 – 215.409 lei
  • Romgaz SA – licitație – produse – 19.08.2018 – 19.11.2019 – 618.100 lei
  • SC Colterm Timișoara SA – licitație – produse – 04.11.2019 – 18.01.2020 – 511.804 lei
  • SC Colterm Timișoara SA – licitație – produse – 04.11.2019 – 18.01.2020 – 85.416 lei
  • SC Colterm Timișoara SA – licitație – produse – 09.10.2019 – 20.11.2019 – 71.200 lei
  • SC Colterm Timișoara SA – licitație – produse – 17.12.2019 – 15.01.2020 – 29.878 lei

Deputată cu un tată cercetat de DNA în dosarul lui Valeriu Zgonea

Viorela Dobrică are 31 de ani și este deputat PSD din 2016. Originară din Buzău, județ din care provine și Marcel Ciolacu, actualul lider social-democrat, deputata a trecut în declarația de avere toate contractele cu statul obținute de familia sa. Firma părinților se numește MECAN Construct SA (70%) și obține contracte pe bandă rulantă cu primăriile din zonă și cu Consiliul Județean Buzău. Toate contractele s-au încheiat pe baza procedurii de achiziție publică din SEAP și sunt câștigate în asociere cu alte firme.

Viorela Dobrică a avansat rapid în cariera politică, numele său fiind menționat și într-un dosar în care Valeriu Zgonea este acuzat că a intervenit pentru ca ea să ajungă subsecretar de stat în Ministerul Comunicațiilor.

„Am primit mai multe întrebări legate de dosarul DNA în care sunt citați Valeriu Zgonea și tatăl meu, Dumitru Dobrică. Numirea mea în funcția de subsecretar de stat a fost făcută la propunerea PSD și a respectat toate prevederile legale. Nu cunosc nimic in legătură cu lucrurile care sunt scrise de DNA în comunicatul referitor la acest dosar. În acest moment nu am nicio calitate în dosar. Am încredere în corectitudinea justiției în România”, scria în 2014 pe contul său de Facebook deputata PSD.

În perioada 2014-2015 ea a fost numită președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională. Din 2016, a devenit și președinte TSD Buzău.

Declarația de interese postată pe site-ul Camerei Deputaților este aproape imposibil de citit pentru a se vedea contractele familiei Dobrică. O variantă lizibilă este oferită însă de Agenția Națională de Integritate.

Valeriu Zgonea a fost condamnat în februarie 2020, în primă instanță, la trei ani cu executare în dosarul angajării Viorelei Dobrică la ministerul Comunicațiilor. Tatăl deputatei PSD a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.

Contracte Mecan Construct SA. Durata, valoare, beneficiar

  • 17.04.2019–18.02.2021 – 5.131.861 lei – valoare contract – comuna Măgura
  • 08.05.2019–01.11.2019 – 12.203.392 lei – UAT județul Buzău
  • 31.05.2019 – 8 luni de la ordinul de începere – 254.800 lei – Comuna Măgura
  • 31.07.2019 – 26.10.2021 – 4.576.053 lei – comuna Berca
  • 02.10.2019 – 19.12.2019 – 3.792.520 lei - UAT județul Buzău
  • 11.11.2019 – 36 luni de la ordinul de începere – 11.231.768 lei – comuna Bozioru
  • 12.11.2019 – 15.03.2020 – 354.874 lei – Consiliul Județean Buzău
  • 12.11.2019 – 15.03.2020 – 270.515 lei – Consiliul Județean Buzău
  • 20.11.2019 – 18 luni de la ordinul de începere – 15.776.457 lei – comuna Smeeni
  • 09.12.2019 – 36 luni de la ordinul de începere – 53.849.308 lei – comuna Săgeata
  • 10.12.2019 – 36 de luni de la ordinul de începere – 13.484.034 lei - oraș Pătârlagele
  • 10.12.2019 – 26 de luni de la ordinul de începere – 785.300 lei - oraș Pătârlagele
  • 10.12.2019 – 26 de luni de la ordinul de începere – 895.016 lei - oraș Pătârlagele
  • 10.12.2019 – 26 de luni de la ordinul de începere – 673.691 lei - oraș Pătârlagele
  • 10.12.2019 – 26 de luni de la ordinul de începere – 996.589 lei – oraș Pătârlagele
  • 27.01.2020 – 31.12.2020 – 12.203.392 lei – Consiliul Județean Buzău
  • 07.02.2020 – 12 luni de la ordinul de începere – 20.298.682 lei – Consiliul Județean Buzău

Afacerile cu statul ale lui Tudor Benga, deputat USR

Tudor Benga este deputat de Brașov din partea USR și am numărat 75 de contracte cu statul care apar în declarația sa de interese. Clienții săi sunt Inspectoratele școlare și bibliotecile. După primul an în Parlament, deputatul USR a explicat într-o postare publică că toate cele trei companii pe care le deține împreună cu tatăl său au avut în 2017 o cifră de afaceri de circa 10 milioane de lei, dintre care 2.5 milioane de lei au reprezentat contracte cu statul.

„Sunt acționar în trei business-uri. Două în care sunt co-fondator și pe care le-am condus un număr de ani, și o a treia fondată de tatăl meu și pe care am condus-o de asemenea un număr de ani. Prima este din zona comerțului electronic cu carte străină, a doua din zona logisticii și e-fulfillmentului, cea de-a treia din zona distribuției de manuale și carte școlară în limba engleză. Vasta majoritate a sumelor rulate cu statul vin din ceea ce se cheamă contracte de retipăriri. Adică livrarea către inspectoratele școlare a unei părți din manualele aprobate de limba engleză pentru clasele VI-XII”, a fost explicația oferită de Tudor Benga despre contractele sale cu statul.

Alte contracte cu statul ale deputaților

Tudorița Lungu a intrat în Parlament pe listele PNL, iar în declarația de interese apare că firma unei rude de gradul 1, SC RTime GS SRL Bacău, a încheiat pe 29 septembrie 2019 un acord cadru cu OMV Petrom, în urma unei licitații deschise, pentru „prestări servicii supervizare geologică sondă”. Valoarea totală a contractului este de 8.41 milioane de lei, din care în anul 2019 – 2.964.815 lei.

Colegul său de partid, Ionel Palăr, este asociat în firma Luxor SRL, care a încheiat anul trecut mai multe contracte, în urma procedurilor din SEAP, cu Direcțiile de Sănătate Publică din țară, Societatea Națională de Radiocomunicații și CAS Bacău pentru achiziția unor instalații frigorifice cu montaj inclus, în valoare totală de aproximativ 400.000 de lei. O altă firmă în care este asociat deputatul PNL, Clinica Luxor SRL, a încheiat în octombrie 2018 un contract cu Ministerul Dezvoltării în valoare de 2.3 milioane de lei. Durata proiectului este până la 30 august 2020.

Un alt deputat PNL, Găvrilă Ghilea, a câștigat mai multe contracte cu statul în 2019, dar se remarcă cel câștigat în februarie 2019, prin licitație deschisă, cu primăria municipiului Oradea. Valoarea contractului este de peste 7.7 milioane de lei, firma câștigătoare este SC Construcții Bihor SA, iar obiectul contractului este elaborare proiect pentru autorizarea executării lucrărilor, proiect tehnic de execuție, asistență tehnică din partea proiectantului și executie lucrări pentru „coridor verde din strada Barcăului din municipiul Oradea”.

Familia deputatei PSD, Cristina Dumitrache, a încheiat mai multe contracte cu casele de sănătate din Constanța în valoare de circa 1.7 milioane de lei. Procedura de atribuire a fost ofertă de participare la licitație, contractele au fost încheiate în 2018 și 2019, dar cu posibilitate de prelungire în 2020.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG