Linkuri accesibilitate

Afacerile din perioada Covid-19. Raportul Curții de Conturi: probleme în a justifica aproape 150 milioane de euro


Vot in parlament pentru Curtea de Conturi
Vot in parlament pentru Curtea de Conturi

Neregulile descoperite de Curtea de Conturi se ridică la aproape 700 de milioane de lei, iar raportul a fost înaintat Parlamentului.

Curtea de Conturi a trimis Parlamentului rezultatul controlului privind achizițiile derulate de autoritățile locale și centrale pentru a stopa efectele epidemiei de coronavirus. Documentul arată că au existat 147 de abateri de la legislația achizițiilor publice, 200 de abateri privind realitatea și exactitatea datelor reflectate în evidențele financiare și 382 de abateri de la calitatea gestiunii economico-financiare. Controlul a fost declanșat după ce Parlamentul a cerut Curții de Conturi, prin Hotărârea adoptată în 16 aprilie, să verifice modul în care s-au gestionat resursele în perioada pandemiei. Impactul financiar constatat a fost că au existat abateri financiare de 659 de milioane de lei ( aproape 137 milioane euro), un prejudiciu de peste 38 de milioane de lei, iar 647.000 de lei reprezintă venituri suplimentare care nu s-au încasat.

Majoritatea formată în jurul PSD a votat Hotărârea privind prelungirea stării de urgență pe 16 aprilie, dar cu condiția ca în termen de 60 de zile de la încetare stării de urgență, Curtea de Conturi să prezinte Parlamentului rezultatele controlului privind modul în care s-au cheltuit banii.

Curtea de Conturi a realizat un număr de 949 de misiuni de control. Dintre acestea, 284 de misiuni au avut loc la nivelul administrației publice centrale și 665 la nivelul administrației publice locale.

În categoria „cazuri flagrante” semnalate de Curtea de Conturi Parlamentului se regăsesc cele două acorduri cadru încheiate cu firma SC Romwine&Coffee SRL pentru achiziția de măști. Primul acord era în valoare de peste 22.8 milioane de lei, iar cel de-al doilea de peste 33.2 milioane de lei. Curtea de Conturi a constatat că firma respectivă nu avea dreptul să participe la procedura de achiziție deoarece nu avea calificarea necesară. Prețul mediu pentru achiziția unei măști era de 32 de lei.

De asemenea, Curtea de Conturi susține că a avut loc „favorizarea furnizorilor străini și discriminarea operatorilor români”. Potrivit documentului prezentat Parlamentului, operatorii economici străini au beneficiat de un cuantum al procentului de garanție de 0,5% din valoarea contractului și de un cuantum al procentului de penalitate de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, existând situații în care li s-a decontat suplimentar și costul transportului, în timp ce operatorilor români li s-a solicitat garanția de bună execuție în procent de 5% din valoarea contractului, iar penalitățile au fost stabilite la 1% pentru fiecare zi de întârziere.

Curtea de Conturi subliniază că o serie de operatori economici au fost tratați cu indulgență, chiar dacă nu au mai livrat bunurile pentru care primiseră avans și au tergiversat livrarea acestora invocând forța majoră.

„Au fost pierduti 2.451.000 USD reprezentând avans nerecuperat acordat firmei Medi Consulting din Coreea de Sud care nu a livrat produsele contractate prin contractul 116229/27.04.2020 și nici nu s-au calculat și facturat penalități de întârziere, conform clauzelor contractuale, ca urmare a acceptării de către IGSU a clauzei de „forță majoră” invocată de furnizor. Contractul a prevăzut achiziția a 400 bucăți de ventilatoare livrate în patru loturi, în perioada 17 aprilie-8 mai 2020, acordarea unui avans de până la 30% din valoarea fiecărui lot, însă fără solicitarea unui instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate bancară sau de asigurări, diferența de 70% din valoarea fiecărui contract subsecvent putând fi garantată de existența unui astfel de instrument. Contractul încetat la data de 15.06.2020, produsele nu au fost livrate, nu a fost executată garanția de bună execuție de 0,5% din valoarea contractului subsecvent, respectiv suma de 40.800 USD şi nici nu s-a recuperat avansul în sumă de 11.000.000 lei (echivalentul a 2.451.000 USD)”, se arată în Raportul Curții de Conturi.

În perioada stării de urgență s-a realizat asigurarea parțială a stocurilor de urgență, este constatarea prezentată în raport.

Curtea de Conturi a descoperit plăți ilegale făcute pentru transportul produselor contractate, deși acest lucru trebuia realizat de furnizori. Ministerul Apărării a efectuat zboruri militare pentru transport în valoare de aproape 150.000 de euro.

„Cazul SC Romwine&Cofee SRL este elocvent: Ministerul Apărării Naționale, prin Statul Major al Forțelor Aeriene, la cererea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, a efectuat opt zboruri cu aeronave militare pentru aducerea din Turcia a unei cantități de 695.000 bucăți de măști de protecție de tip FFP2 și a unei cantități de 699.940 bucăți de măști de protecție de tip FFP3. Costul estimat al transportului pentru cele opt zboruri a fost în valoare de 149.436,74 euro. Prețul astfel stabilit a fost plătit integral de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în condițiile în care, conform contractului încheiat, acesta nu era în sarcina autorității contractante. Astfel, pentru cantitățile de 695.000 de măști de protecție de tip FFP2 și 699.940 de măști de protecție de tip FFP3 importate, efortul transportului a fost suportat de IGSU care a plătit către SC Romwine&Cofee SRL pentru cantitățile livrate prețul unitar stipulat în contracte, preț care include toate cheltuielile ocazionate de livrarea produselor la destinația finală, inclusiv manipulare și transport. IGSU a transmis valorile aferente serviciilor de transport aerian și rutier executate către furnizor, convenind cu aceștia regularizarea sumelor plătite cu obligațiile viitoare”, susțin cei de la Curtea de Conturi.

Situația s-a repetat și în cazul contractului încheiat cu UPC LTD Korea pentru combinezoane, unde transportul a fost asigurat tot de aeronave ale Statului Major al Forțelor Aeriene, dar și aeronave NATO.

Un alt prejudiciu descoperit de reprezentanții Curții de Conturi se referă la contractul cu GSC Consulting and Management AG Elveția, „care nu a constituit garanția de bună execuție în valoare de 32.250 Euro, nu a livrat niciun produs din cele 150 de ventilatoare medicale VG70 care au făcut obiectul contractului subsecvent și nici nu a returnat avansul acordat de IGSU în valoare de 1.935.000 euro, deși a fost notificată în acest sens”.

La Societatea Națională a Apelor Minerale, Curtea de Conturi a găsit achiziții la prețuri supraevaluate.

În cazul ROMARM, care a achiziționat utilaje pentru confecționare de măști chirurgicale, Curtea de Conturi precizează că este vorba de management defectuos, deoarece la finalul lunii iunie utilajele se aflau încă în faza de testare și instalare.

Neregulile evidențiate la Ministerul Transporturilor se referă la penalități necalculate în valoare de 96.000 de lei și nerecuperarea unor avansuri de peste 10 milioane de lei pentru bunuri nelivrate.

Curtea de Conturi acuză Ministerul Sănătății de netestarea populației

Doar 1% din suma prevăzută pentru testare din bugetul Ministerului Sănătății a fost pusă la dispoziția Direcțiilor de Sănătate Publică, se menționează în Raportul Curții de Conturi trimis Parlamentului. Din totalul prevederilor bugetare aprobate în valoare de peste 139 milioane de lei, s-a acordat finanțare DSP-urilor doar 1.57 milioane de lei. Tot în Raportul Curții de Conturi se prezintă situația subfinanțării investițiilor în sectorul sanitar. Spre exemplu, ministerul Sănătății a avut prevederi bugetare de 12.639 mii lei pentru un număr de 32 aparate PCR/sistem automat PCR, însă, în perioada 01.01 - 15.05.2020, s-au acordat finanțări pentru doar 8 aparate în sumă de 2.595.000 lei, adică 21% din programul repartizat pe anul 2020, pentru județele Mureș, Bihor, Botoșani, Mehedinți, Buzău, Vrancea și Municipiul București.

Ajutorul pentru Republica Moldova: măști la prețuri supraestimate

Ajutorul umanitar acordat pentru Republica Moldova a fost acordat de statul român după ce UNIFARM SA a achiziționat la prețuri supraestimate măștii FFP2 de la un furnizor care nu avea calitatea de producător.

Curtea de Conturi a descoperit că această achiziție s-a realizat cu un adaos comercial de 71%, ceea ce a dus la angajament suplimentare în valoare de peste 2.8 milioane de lei.

În perioada stării de urgență, au beneficiat de sporuri, majorări de salariu sau ore suplimentare categorii de personal care nu avea acest drept, se mai arată în documentul menționat.

Gaura de la Unifarm SA

„CN UNIFARM SA a angajat și a efectuat cheltuieli (achiziții de produse specifice combaterii pandemiei cu coronavirus) mai mari decât cele aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli, în sumă totală de 1.463.073 mii lei, fără aprobarea consiliului de administrație, a ministerului de resort și fără aprobarea AGA. CN UNIFARM SA a achiziționat echipamente/materiale sanitare de la firme intermediare deși deținea toate autorizațiile necesare în vederea realizării achizițiilor direct de la producătorii externi prin importul acestora și/sau de la producători interni, ceea ce a făcut ca CN UNIFARM să plătească prețuri de achiziție mai mari cu suma estimată la 175.274 mii lei. În data de 19.03.2020 potrivit contractului de vânzare-cumpărare, CN UNIFARM SA a achiziționat un număr de 20 aparate RT- PCR la prețul de 77.000 USD/bucată plus TVA, 200 buc. ventilatoare la prețul de 56.000 USD/bucată fără TVA, prețul fiind FOB Beijing și 100 buc ventilatoare Drager Evita V300 la prețul de 56.000 USD/bucată fără TVA, prețul fiind FOB Germania. S-a constatat că CN UNIFARM SA a contractat aparatură medicală (20 aparate RT PCR și un număr de 300 ventilatoare) în valoare de 80.080 mii lei care nu a fost livrată de către furnizor până la data de 15.05.2020”, se dezvăluie în Raportul Curții de Conturi.

Ventilatoarele Drager Evita V300 au fost cumpărate la un preț supraevaluat, statul român plătind 56.000 de dolari pe bucată în loc de 16.380 de dolari per bucată. Ventilatoarele din China au fost cumpărate de UNIFARM cu 56.000 de dolari/bucată deși prețul era între 7.000-10.000 de dolari per bucată.

Curtea de Conturi a constatat că s-au achiziționat măști neconforme în valoare de peste 26.4 milioane de lei, iar până la expirarea stării de urgență au fost distribuite măști în valoare de 5.27 milioane de lei.

„Prejudiciul total creat de CN UNIFARM a fost de 175.274.000 lei reprezentând plăţi nejustificate”, este acuzația reprezentanților Curții de Conturi.

Premierul Ludovic Orban se va prezenta mâine în Parlament pentru a discuta despre modul în care a acționat Guvernul în timpul epidemiei de coronavirus.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG