Linkuri accesibilitate

Afganii merg la vot pentru a-și alege președintele


Alegătorii stau la coadă pentru a putea vota la scrutinul prezidențial în provincia Ghazni
Alegătorii stau la coadă pentru a putea vota la scrutinul prezidențial în provincia Ghazni

Afganii merg sâmbătă la vot pentru a-și alege președintele, pe fondul temerilor legate de atacurile talibanilor și al unui risc ridicat de fraude.

„Votul a început în întreaga țară și suntem bucuroși că oamenii au format deja cozi la centrele de votare pentru a-și exprima opțiunea electorală”, a spus, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al comisiei electorale Zabi Sadaat.

Aproximativ 9,6 milioane de afgani sunt înscriși pe listele electorale, iar acest scrutin prezidențial este al patrulea de la invazia condusă de SUA împotriva talibanilor, care a avut loc în 2001. Alegerile, prevăzute inițial pentru aprilie 2019, au fost amânate de două ori.

Deși în cursa electorală s-au înscris 15 candidați, doi dintre aceștia se detașează clar de restul plutonului: președintele Ashraf Ghani, care vrea să obțină un alt mandat de cinci ani, și premierul Abdullah Abdullah. Situația este similară cu ceea ce s-a întâmplat la alegerile din 2014, cei doi fiind rivali încă de atunci.

Precedentul scrutin a fost afectat de numeroase contestări și acuzaţii de fraudă, ceea ce a dus la o criză constituţională, rezolvat printr-un acord de partajare a puterii, intermediat de Statele Unite, sub preşedinţia lui Barack Obama.

Pe măsură ce procesul de votare este , oficialii din orașul Kandahar, situat în sudul Afganistanului, au raportat o explozie la o moschee unde era organizată o sectie de votare. Reprezentanți ai unui spital din zonă au spus că cel puțin 15 persoane au fost rănite, dintre care trei mai grav.

Ca măsură de precauție în fața atacurilor talibanilor din ultimele săptămâni, guvernul a luat măsuri pentru întărirea securității în încercarea de a asigura ceea ce ar putea fi a doua tranziție democratică a puterii într-o țară de 35 de milioane de locuitori, distrusă de război.

Yousef Rashid, șeful Forumului pentru Alegeri libere și Corecte din Afganistan, a explicat că deocamdată procesul de votare se desfășoară mult mai lin decât în trecut, dar în continuare sunt raportate probleme, inclusiv legate de sistemele biometrice de votare al căror rol ar fi acela de a descuraja fraudarea.

„La unele secții de votare, procesul a început târziu, iar sistemul biometric are în continuare probleme, dar dacă ne raportam la precedentele alegeri, aceste probleme sunt mai mici”, a spus Rashid pentru Radio Europa Liberă Afganistan.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG