UPDATE: Blocajul la Vama Nădlac continuă chiar şi după ce au fost deschise 10 noi ghişee de verificare. Marin Bondar, şef al Inspectoratului Teritorial Oradea, a spus că nu se aştepta la un val aşa mare de oameni, iar DSP Arad acuză că nu se respectă distanțarea socială, conform Mediafax.
În schimb, conducerea DSP Arad a spus că a fost în permanenţă un control epidemiologic şi tuturor li s-a luat temperatura. Șeful DSP Arad acuză autorităţile, fără a le da nume, că activitatea de la Vamă nu a fost organizată în aşa fel încât să fie respectată distanţarea socială.
Problemele continuă și în Vama Nădlac 1 unde sute de oameni așteaptă să reintre în țară la cozi interminabile ce depășesc și cinci ore. În sprijinul lor, autoritățile au deschis și alte puncte de trecere a frontierei din vest, dar cozile rămân foarte mari la granițe în contextul numărului foarte mare de români care se întorc în țară la doar două zile după ce autoritățile au renunțat la obligația carantinei instituționalizate.
Pentru fluidizarea traficului, autorităţile au renunţat la controlul epidemiolorgic şi a deschis alte două puncte de trecere a frontierei. Nădlac II şi Vama Borş din judeţul Bihor.
Peste 30.000 de oameni au trecut prin Vama Nădlac fără control epidemiologic, transmite Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Claudia Ardelean, a declarat, pentru Agerpres, că duminică se menţine un număr foarte mare de persoane care ajung la frontieră, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire din România.
Conform Poliţiei de Frontieră Arad, duminică dimineaţă se aştepta 480 de minute la intrare în România prin Nădlac I, unde controlul se făcea pe şapte artere, şi 250 de minute la Nădlac II, unde erau deschise şase artere. La ieşirea din ţară, se aştepta 90 de minute la Nădlac I, unde au fost deschise şase artere, şi 30 de minute la Nădlac II, unde se lucrează pe două artere.
Echipaje de jandarmi supraveghează cele două puncte de frontieră, pentru a asigura ordinea publică, însă nu au fost semnalate incidente, în afară de nemulţumiri exprimate de unii călători care, din când în când, claxonează insistent, huiduie şi cer să fie lăsaţi să treacă graniţa mai repede.
Începând cu data de 15.05.2020, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate, se instituie măsura carantinării/izolării la locuinţă împreună cu familia/aparţinătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condiţiilor pentru măsura mai sus menţionată sau solicită acest lucru pentru a nu îşi expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituţionalizate, în spaţii special destinate puse la dispoziţie de autorităţi