La data de 6 martie 1945, era adus la putere, în pofida opoziției Regelui Mihai și a partidelor democratice din România, prin voința lui Stalin și cu forța temutei Armate Roșii, un guvern anti-patriotic condus de colaboraționistul comunist Petru Groza (1884–1958). Comuniștii români au desfigurat istoria și au celebrat acel moment ca pe începutul unei noi ere a speranțelor renăscute. În realitate, speranțele democratice au fost anihilate cu imens cinism, prin utilizarea unei propagande sistematice care oculta adevărul și prin acțiunile teroriste ale poliției secrete.
Între cei care au jucat roluri importante în acel scenariu al „revoluției din afară”, să-i numim pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul oficial al PCR, pe Ana Pauker și Vasile Luca (liderii de facto), emisarii direcți ai Centrului moscovit, pe Emil Bodnăraș, șeful Serviciului Special de Informații, embrionul viitoarei Securități, pe Lucrețiu Pătrășcanu, ministrul justiției, pe Teohari Georgescu, propulsat în fruntea Internelor, pe Iosif Chișinevschi, propagandistul-șef al partidului, dar și pe atâția intelectuali, de la Mihail Sadoveanu și G. Călinescu, la C. I . Parhon și Iorgu Iordan, dispuși să cauționeze dictatura pe cale de a fi întemeiată.
A urmat calomnierea metodică a partidelor istorice, în primul rând a PNŢ-ului și a liderilor săi, Iuliu Maniu și Ion Mihalache, dar și a PNL și a PSD. În acest din urmă partid, comuniștii au încurajat schisma și au făcut tot posibilul pentru izolarea liderilor democrați, în frunte cu Constantin Titel Petrescu, Iosif Jumanca și Ion Flueraș, prin cozile de topor numite Ștefan Voitec și Lothar Rădăceanu. România se transforma, cu o viteză amețitoare și în chip aparent ineluctabil, în ceea ce Stalin numea o „democrație populară”. Experți în demagogie, comuniștii promiteau marea și sarea, dar de fapt, în ședințele lor secrete și în vizitele la Kremlin, pregăteau de-acum acapararea completă a puterii politice. Vegheau în acest sens ocupanții militari sovietici și pro-consulul de la Ambasada URSS.
În numele combaterii reminiscențelor fascismului, se aplica o nemiloasă cenzură în raport cu orice aducea a pluralism. Publicațiile opoziției apăreau cu pagini întregi albe ca rezultat al intervenției noilor politruci. În ziarul Scînteia, apăreau editoriale furibunde împotriva fruntașilor politici democrați. Se evidențiau malefic Miron Constantinescu, Leonte Răutu, Silviu Brucan, Grigore Preoteasa, Ștefan Voicu. În noiembrie 1946, în urma unei fraude electorale de astronomice proporții, PCR și sateliții săi „câștigau” alegerile. Arborând haine patriotice, mimând un stil de uncheș sfătos, venalul Petru Groza era de fapt instrumentul devotat și obedient al tacticilor de manipulare urzite de comuniști.
Liderii opoziției erau victimele unor înscenări judiciare de tip stalinist. Viața socială era dominată de frică și de suspiciune. Totalitarismul penetrase toate zonele corpului social. În decembrie 1947, Regele Mihai era forțat să abdice și se proclama „Republica Populară Română”. Stalin putea fi de-acum mulțumit: oamenii săi de la București își îndepliniseră cu maxim zel sarcinile, România devenise practic o colonie sovietică...
Facebook Forum