Dosar de fraudare a votului. O tânără din Sighișoara a semnalat că a primit buletinul pentru primar deja ştampilat
Poliţiştii din judeţul Mureş au deschis un dosar care vizează fraude la vot, după ce o tânără care a mers să voteze într-o secţie din Sighişoara a reclamat că a primit buletinul cu candidaţii pentru Primărie deja ştampilat. Veridicările polițiștilor au arătat că și alte buletine erau deja ștampilate, transmite News.ro.
„Pe masa unui membru din comisia secţiei de votare se aflau şase buletine de vot pentru funcţia de primar, pe care erau deja aplicate ştampile de vot, unul dintre acestea fiind înmânat alegătorului în cauză, respectiv o femeie de 25 de ani”, a transmis Poliţia judeţeană Mureş.
În urma constatărilor, poliţiştii au deschis dosar penal pentru fraudă la vot. De asemenea, procurorii au deschis propria verificare a incidentului.
Prezența la alegerile locale și europene - ora 14.00
La ora 14.00, prezența la alegerile locale a ajuns la 25,34 %, echivalentul a 4.582.232 de votanți, potrivit datelor AEP. La alegerile locale din 2020, prezența la vot la ora 14.00 era de 23,71%.
La aceeași oră, la europarlamentare au votat 26,19 % dintre alegători, adică 4.718.812 votanți. La alegerile locale din 2019, prezența la vot la ora 14.00 era de 23,91%.
Candidat independent la Primăria Brașov, reținut de polițiști
Un candidat independent la Primăria Brașov, Nicolae Florin Dogar, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști.
„În cauză a fost dispusă măsura reținerii persoanei pentru o perioadă de 24 de ore”, a anunțat, duminică, Inspectoratul Județean de Poliție.
Potrivit presei locale din Brașov, Nicolae Florin Dogar iar fi amenințat-o pe președinta Biroului Electoral Județean.
Un poliţist dintr-o secţie de votare din judeţul Dolj a folosit sprayul lacrimogen într-o altercație
Un poliţist aflat într-o secţie de votare a folosit sprayul lacrimogen după ce un bărbat devenise agresiv, transmite news.ro. De asemenea, în urma conflictului partenera bărbatului l-a muşcat de mână pe poliţist.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj transmit că un agent de poliţie aflat în serviciul de protecţie la secţia de votare nr. 299 Cerăt a intervenit deoarece se crease îmbulzeală la intrare.
„La un moment dat, unul dintre bărbaţii aflaţi în grup a devenit recalcitrant, fapt pentru care a fost folosit sprayul iritant lacrimogen din dotare. De asemenea, concubina bărbatului în cauză s-a apropiat de poliţist şi l-a muşcat de mână, fără a fi nevoie de îngrijiri medicale”, a precizat Poliția Dolj.
Cele două persoane sunt în custodia poliţiştilor şi vor fi cercetate pentru ultraj.
Poliţistul implicat în incident a fost înlocuit din serviciul de protecţie.