Linkuri accesibilitate

PSD și PNL, discuții despre comasarea alegerilor europarlamentare cu localele și a prezidențialelor cu parlamentarele


Sunt discuții în coaliția de guvernare privind comasarea alegerilor - cele locale cu europarlamentarele, cele parlamentare - cu prezidențialele. În 2024 sunt prevăzute patru rânduri de alegeri.
Sunt discuții în coaliția de guvernare privind comasarea alegerilor - cele locale cu europarlamentarele, cele parlamentare - cu prezidențialele. În 2024 sunt prevăzute patru rânduri de alegeri.

Liderii PSD și PNL ar fi convenit marți să comaseze alegerile locale cu europarlamentarele și organizarea lor în iunie când sunt programate cele de la nivel european, spun surse politice pentru Europa Liberă.

Liderii coaliției au discutat, însă, și despre o singură dată pentru celelalte două tipuri de alegeri. O decizie ar putea fi luată oficial joi, la ședința Coaliției, au declarat surse politice pentru Europa Liberă.

E ca și bătută palma - a declarat o sursă din PNL pentru Europa Liberă - pentru comasarea alegerilor: 9 iunie - alegeri locale și alegeri europarlamentare. În ceea ce privește comasarea alegerilor parlamentare cu cele prezidențiale (turul II), există o discuție în Coaliție, dar nu a fost luată o decizie la fel de fermă precum cea pentru locale și europarlamentare, potrivit sursei citate.

Alte surse liberale spun, însă, că social democrații fac presiuni pentru organizarea în aceeași zi a alegerilor parlamentare și a turului II al alegerilor prezidențiale, pe motiv că, dacă ar candida pentru Cotroceni, Marcel Ciolacu ar fi avantajat. Liberalii sunt reticienți.

În același timp, surse apropiate premierului Ciolacu infirmă discuțiile despre acest scenariu - comasarea alegerilor parlamentare cu turul II al prezidențialelor.

Un alt social-democrat din conducerea PSD spune însă că s-a discutat despre comasarea alegerilor parlamentare cu primul tur al prezidențialelor, când participă toate partidele, altfel ar fi avantajate doar cele două formațiuni politice care au candidați în turul II. Totuși, insistă că o decizie nu s-a luat.

Aceeași sursă susține că dezbaterile nu mai pot dura mai mult de o săptămână, pentru că există termene clare pentru modificarea Codului Administrativ și acestea nu ar mai putea fi respectate.

Și liberalii spun că decizia trebuie luată urgent. „Dacă nu facem o înțelegere până săptămâna viitoare, nu o mai facem, fiecare merge cu candidatul propriu peste tot și se reiau discuțiile după europarlamentare”.

De ce să se facă, totuși, comasarea? Care e miza?

„Ideea care s-a discutat mult e că, dacă nu se comasează, cei care nu vor prinde locuri eligibile la PNL sau PSD s-ar duce la AUR dacă localele rămân în toamnă”, a explicat un liberal de frunte pentru Europa Liberă.

Comasarea alegerilor arată disprețul pe care-l au cei de la PNL și PSD față de problemele reale ale românilor, spune opoziția.

„Românii sunt copleșiți de scumpiri, creșteri de taxe, ies în stradă să-și ceară drepturile, dar preocuparea lor (a partidelor din coaliție - n.r.) este cum să fenteze regulile democratice și să fixeze alegerile după cum le convine”, a declarat președintele Uniunii Salvați România, Cătălin Drulă, pentru Europa Liberă.

El a vorbit de „alegeri manevrate în spatele ușilor închise” de președintele Klaus Iohannis, de președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu și de președintele PNL, Nicolae Ciucă „în încercarea disperată de a se menține la putere.”.

Pentru liderul USR, înțelegerea partidelor coaliției este „un act deliberat” îndreptat împotriva partidelor de opoziție.

„Asta e miza reală: își imaginează că vor îngreuna votul pentru români și ne vor afecta scorul electoral. Am o veste proastă pentru ei. Indiferent câte alegeri comasează, Alianța Dreapta Unită va câștiga alegerile. Avem cei mai buni oameni pentru toate rândurile de alegeri. Am demonstrat deja că se poate și altfel, de la guvernare și din primării. Suntem pregătiți să construim România modernă și să punem capăt acestei guvernări a hoției și taxelor crescute”, a încheiat liderul USR.

Alianța Dreapta Unită (ADU) este o alianță electorală de centru-dreapta, creată pentru alegerile din acest an și constituită din: Uniunea Salvați România (USR), Partidul Mișcarea Populară (PMP), condus de Eugen Tomac, și din Forța Dreptei (FD), condusă de fostul președinte și premier PNL, Ludovic Orban.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

  • 16x9 Image

    Alina Manolache

    Alina Manolache este, din februarie 2024, senior corespondent la Europa Liberă, după ce timp de un an a fost senior editor. 

    Lucrează de 20 de ani în presă. A fost reporter la Realitatea TV, în perioada 2005 -2010, și a acoperit subiecte sociale și politice.

    A făcut apoi reportaj și anchetă la „În premieră, cu Carmen Avram”.

    Din 2012 și până în 2020, a lucrat la Digi24, ca reporter în domeniul politic și, apoi, realizator al emisiunilor „Studio Politic”, „24/7” și „Cap Limpede”.

    A făcut reportaje, știri și investigații la Libertatea, după care a realizat emisiunea „Talk News”, la Profit News și Prima News. 

XS
SM
MD
LG