Absenteismul ar trebui, ca şi în primul tur, să fie masiv, potrivit sondajelor. Mai mult de 50% din alegători au ignorat votul la 12 iunie.
Teritoriile franceze din afara Franţei continentale, de peste mări şi, în special, din America de Nord au deschis votul sâmbătă.
Secţiile de votare se deschid la 06.00 şi se închid la 16.00, cu excepţia marilor oraşe unde termenul limită este prelungit până la 18.00, când vor fi cunoscute primele estimări.
Dacă scrutinul este foarte strâns, repartizarea precisă a mandatelor în Adunarea Naţională - şi deci majoritatea absolută sau nu pentru preşedintele Macron - ar putea fi cunoscută abia târziu în noapte.
Ultimele sondaje autorizate vineri sugerează că coaliţia de centru Ensemble! (Împreună!) condusă de partidul şefului statului ar urma să câştige, dar fără certitudinea obţinerii acestei majorităţi absolute de 289 de deputaţi (din 577), pragul esenţial pentru a-şi realiza politica şi reformele anunţate.
În cazul unei majorităţi relative, acest lucru îl va obliga să caute sprijinul altor grupuri politice pentru aprobarea proiectelor de lege.
În primul tur, majoritatea actuală a adunat aproximativ 26% din voturi, cu puţin în faţa alianţei de stânga NUPES a tribunului Jean-Luc Mélenchon. Acesta a reuşit în pariul său de a reuni socialişti, ecologişti, comunişti şi propria sa mişcare a stângii radicale, La France Insoumise.
În ultima linie dreaptă, Emmanuel Macron, care a mers joi pentru prima dată la Kiev, a dramatizat miza, spunând că războiul din Ucraina a afectat viaţa de zi cu zi a francezilor şi insistând asupra "necesităţii unei Franţe cu adevărat Uniunii Europene care să poată vorbi cu o voce clară şi distinctă".
În acelaşi timp, el a lansat sperietoarea "extremelor" care, dacă s-ar impune, ar semăna "dezordine" în Franţa, acuzându-le pe acestea şi că vor să iasă din Europa.
Scrutinul de duminică pune capăt unui lung ciclu electoral lung în Franţa care va confirma o vastă recompunere politică a ţării în jurul a trei blocuri în detrimentul partidelor tradiţionale, începută odată cu alegerea lui Emmanuel Macron în 2017.
Francezii au mers la vot în total de nu mai puţin de patru ori în doi ani, într-un context tensionat alcătuit din crize succesive, de la pandemia de COVID-19 la războiul din Ucraina până la creşterea inflaţiei şi ameninţările la adresa economiei.
Pentru stânga unită - o premieră după zeci de ani -, miza este de a impune o coabitare şefului statului, dar dispune de o rezervor de voturi mai mic decât coaliţia prezidenţială.
Chiar lipsită de majoritate, stânga este, totuşi, aproape sigură că va constitui principalul bloc de opoziţie din Adunare, rol asumat până acum de dreapta.
Cealaltă miză a scrutinului şi, poate, principala lecţie a acestei lungi secvenţe electorale, este ascensiunea extremei-drepte în spatele Marinei Le Pen, deja finalistă la prezidenţiale.
Partidul său, Rassemblement National (RN), speră să atingă pragul de 15 aleşi pentru a forma un grup în Adunarea Naţională. Ar fi doar a doua oară în istoria partidului, pentru care sistemul de vot majoritar în două tururi nu este favorabil.
Iar RN este singura formaţiune luată individual care a progresat din punct de vedere al voturilor de la ultimele alegeri legislative din 2017.
În ce priveşte dreapta clasică, ea mizează pe aproximativ şaizeci de deputaţi şi s-ar putea, paradoxal, să se regăsească în situaţia de a juca rolul de arbitru în viitoarea Adunare.
Pe de altă parte, mai mulţi miniştri, printre care Clément Beaune (Europa) sau Amélie de Montchalin (Tranziţie ecologică), îşi joacă viitorul politic în lupte strânse în regiunea Parisului.
O remaniere guvernamentală, mai mult sau mai puţin amplă, este aşteptată după alegeri.
