Linkuri accesibilitate

După numărarea a 99% din voturi, Ciprian Ciucu este noul primar al Bucureștiului. Anca Alexandrescu și Daniel Băluță sunt pe locurile 2 și 3

Aproape 1,8 milioane de bucureșteni au fost așteptați duminică la urne pentru a alege un nou primar general al Capitalei, dar numai 589.918 dintre ei au votat (32,71%), față de 41,31% în 2024, când au votat 747.254 de bucureșteni.

Cele mai importante informații

08:11 7.12.2025

Îți reamintim că alegerile locale parțiale de astăzi nu au loc doar în București, ci și în județul Buzău și alte 12 comune din țară.

Iată o hartă a locurilor în care românii sunt așteptați la vot.

09:10 7.12.2025

Candidatul PNL Ciprian Ciucu și candidata SENS, Ana Ciceală, au votat

Candidatul PNL la funcția de Primar General, Ciprian Ciucu, spune că a votat „pentru integritate”.
Candidatul PNL la funcția de Primar General, Ciprian Ciucu, spune că a votat „pentru integritate”.

Ciprian Ciucu, candidatul Partidului Național Liberal a votat la ora 09:00 la o secție din municipiul București.

„Am votat pentru integritate. Am votat cu inima împăcată și îi chem pe oameni la vot, să își exprime votul. Din păcate, e un singur tur. De acum înainte voi fi unul dintre cei care vor susține mai mult două tururi”, a declarat Ciprian Ciucu, la ieșirea de la urne.

Candidata SENS, Ana Ciceală, i-a încurajat pe bucureșteni să voteze.
Candidata SENS, Ana Ciceală, i-a încurajat pe bucureșteni să voteze.

Tot în jurul orei 09:00 a votat și candidata SENS, Ana Ciceală.

„Astăzi e o zi bună pentru a începe să ne construim viitorul. Încurajez bucureștenii să voteze și le transmit că e important să voteze de dimineață pentru că seara e posibil să se mai formeze cozi. Viețile noastre pot arăta diferit dacă reînnodăm încrederea între noi”, a declarat Ana Ciceală, la ieșirea de la vot.

09:18 7.12.2025

La ora 9:00, prezența la vot în București a fost de 1,89%. Cea mai mare prezență, în Sectorul 6

La ora 9:00, în București, prezența la urne a fost de 1,89%, adică puțin peste 30.000 de votanți.

Cea mai mare prezență s-a înregistrat în Sectorul 6 - 2,07%.

La alegerile locale din 2024, la ora 09:00 a fost în București o prezență de 3,25%, aproape 60.000 de alegători

09:21 7.12.2025

Președintele Nicușor Dan: Am votat pe cineva despre care știu că nu se apropie de corupție și de mafia imobiliară

Președintele României, Nicușor Dan, spune că a votat la Primăria Capitalei pentru cineva de care să fie sigur „că nu se apropie de zona de corupţie şi de mafie imobiliară”. Inquam Photos / Octav Ganea
Președintele României, Nicușor Dan, spune că a votat la Primăria Capitalei pentru cineva de care să fie sigur „că nu se apropie de zona de corupţie şi de mafie imobiliară”. Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Nicușor Dan a ajuns la o secție de vot din București în jurul orei 10:00, alături de partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru.

La ieșirea de la urne, Nicușor Dan i-a invitat pe bucureșteni să iasă la vot, „indiferent de opțiunile pe care le au”.

„E important ca primarul care va fi ales să aibă un număr cât mai mare de voturi pentru a avea legitimitate în deciziile pe care le ia. Eu am votat pentru o Românie în Occident și pentru că este un oraș pe care îl cunosc de foarte mult”.

„Cunoscând tentațiile care sunt la primăria Capitalei, am votat pe cineva despre care știu că nu se apropie de corupție și de mafia imobiliară”, a mai declarat Nicușor Dan.

Nicușor Dan a mai spus că susține votul în două tururi la alegerile pentru desemnarea primarilor.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG