Ministerul de Interne: în București, mai mulți membri ai birourilor electorale au votat fără a avea acest drept
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat la ora 13:00 că, până acum, procesul de votare a decurs fără incidente majore.
Au fost înregistrate 18 cazuri de contravenții sau infracțiuni care au legătură cu votul, a anunțat MAI.
„Nouă sesizări sunt confirmate, șapte sunt în cercetare, iar două nu s-au confirmat”, a transmis instituția.
MAI a oferit și câteva exemple de incidente: un alegător care și-a fotografiat buletinul de vot, alți doi acuzați de turism electoral.
În București, polițiștii au deschis mai multe dosare penale pe numele unor alegători – inclusiv pe numele unui președinte de birou electoral – care au votat deși își stabilise reședința în București cu mai puțin de șase luni înainte de ziua votului.
De altfel, MAI a anunțat că sunt mai multe cazuri în care unii membrii ai birourilor electorale au votat în București deși nu au drept de vot.
Prezența la scrutinul de la București se păstrează sub cea din 2024. Până la ora 14:00 au votat 16,47 % din cei cu drept de vot
Până la ora 14:00, la alegerile pentru Primăria Generală a Bucureștiului au votat aproape 300.000 de alegători.
În continuare, prezența la vot se menține sub cea de la scrutinul pentru alegerea primarului Capitalei, din iunie 2024.
Mai sunt șase ore până la închiderea urnelor
Potrivit Biroul Electoral Municipal București, cinci institute de opinie au fost acreditate pentru a face sondaje în ziua votului, doar pentru alegerile din Capitală.
Acestea sunt:
- Ara Public Opinion SRL
- Grupul de studii socio-comportamentale Avangarde
- The Center for International Research and Analyses
- Centrul de sociologie urbană și regională – CURS
- IIC Bio-Trade Consulting
Rezultatele de tip-exit poll vor fi prezentate după închiderea urnelor. De la alegerile precedente știm că ele vor conține date sociologice culese până la ora 19:00.
După ora 21:00, odată cu închiderea secțiilor, va începe și numărarea voturilor.
Până la ora 15:00, aproape 350.000 din cei peste 1,8 milioane de bucureșteni cu drept de vot au mers la urne.
Prezența la vot a fost de 19,28%.
Până la ora 16:00 au votat 21,84% din bucureștenii cu drept de vot
La ora 16:00, pentru Primăria Capitalei prezența la vot a ajuns la 21,84%, adică au votat 393.876 din bucureștenii cu drept de vot.
În continuare, numărul de votanți este sub cel de la aceeași oră de la alegerile din iunie 2024, când până la ora 16:00 merseseră la urne 441.192 de votanți.
Împărțirea votului pe sectoare:
Sectorul 1 - 23,86% (51.892 votanți)
Sectorul 2 - 22,23% (66.647 votanți)
Sectorul 3 - 18,19% (80.889 votanți)
Sectorul 4 - 23,52% (63.956 votanți)
Sectorul 5 - 20,00% (48.331 votanți)
Sectorul 6 - 25,03,% (82.161 votanți)
Până la ora 16:00, 46,97% dintre votanți au fost bărbați și 53,03% – femei.
În privința vârstei, se detașează votanții de peste 35 de ani.
Iată împărțire pe vârste:
- 4,26% persoane cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani (51,11% bărbați și 48,89% femei);
- 9,08% cu vârste între 25 și 34 de ani (48,03% bărbați și 51,97% femei);
- 18,04% cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani (49,9% bărbați și 50,09% femei);
- 38,51% persoane cu vârste cuprinse între 45-64 ani (48,13% bărbați, 51,87% femei);
- 30,12% cu vârsta 65+ (42,82% bărbați, 57,18% femei).