Linkuri accesibilitate

Alegeri cu final previzibil în PNL: Lucian Bode a devenit numărul 2 în partid. Dan Motreanu, ales prim-vicepreședinte


Emil Boc, Rareș Bogdan, Lucian Bode și Nicolae Ciucă la un congres PNL.
Emil Boc, Rareș Bogdan, Lucian Bode și Nicolae Ciucă la un congres PNL.

Consiliul Naţional al PNL a votat, vineri, la Poiana Braşov, noile funcţii de conducere din cadrul partidului.

Europarlamentarul Dan Motreanu a fost ales în funcţia de prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice.

Lucian Bode, ministru de Interne, a fost ales în funcţia de secretar general al partidului, iar senatorul Virgil Guran în cea de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

Lucian Bode a primit 606 de voturi pentru şi 40 e voturi au fost anulate. El nu a avut contracandidat pentru funcţia de secretar general.

Virgil Popescu, care îşi depusese candidatura la funcţia de prim-vicepreşedinte, s-a retras, vineri, din cursă. De asemenea, parlamentarii Ben Oni Ardelean şi Sorin Moldovan s-au retras de la cea de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

Dan Motreanu a fost ales prim-vicepreşedinte cu cel mai mare număr de voturi, 736 pentru, şi doar 5 anulate, iar Virgil Guran a fost ales vicepreşedinte, cu 459 de voturi pentru.

Motreanu a spus, la reuniunea Consiliului Naţional al PNL, că s-a decis să candideze pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului pentru a aduce un plus de experienţă în bătăliile politice, menţionând că a făcut parte din 2004 din toate echipele de campanie centrale ale partidului şi pe cea din 2019 a câştigat-o cu un scor important.

„Sigur ne aşteaptă o perioadă dificilă, o perioadă foarte grea într-un context internaţional foarte greu şi cred că acest gest al lui Virgil Popescu (de a-şi retrage candidatura -n.r.) are o semnificaţie mult mai mare decât pare la prima vedere, pentru că arată atât maturitatea noastră, cât şi începutul unei unităţi care să ducă Partidul Naţional Liberal din nou la un scor care să ne permită să câştigăm alegerile”, a spus acesta.

Dan Motreanu a fost ales în funcţia de prim-vicepreşedinte PNL.
Dan Motreanu a fost ales în funcţia de prim-vicepreşedinte PNL.

„Avem nevoie de unitate în acest moment mai mult ca niciodată şi avem nevoie de această unitate pentru a ne concentra pe problemele care există astăzi, o mare provocare pentru guvernul condus de premierul liberal, şi cred că toată energia miniştrilor noştri, toată energia partidului nostru trebuie dusă în această direcţie”, a adăugat el.

Motreanu le-a spus delegaţilor la Consiliul Naţional că vrea să fie „doar un om politic util” pentru PNL - partidul de la care a „primit totul” şi pentru care a dat totul.

„Voi fi alături de voi, voi face parte din marea echipă a Partidului Naţional Liberal şi vă asigur, ca unul care am condus întotdeauna multe campanii, că Partidul Naţional Liberal şi în anul 2024 va câştiga alegerile”, a adăugat Motreanu.

Dan Motreanu și Lucian Bode vor face echipă cu premierul Nicolae Ciucă, ales președintele PNL pe 10 aprilie.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG