Fosta șefă a Guvernului de la Chișinău, Maia Sandu, a declarat că pentru cetățenii moldoveni care au și cetățenia română este important să participe la alegerile prezidențiale care au loc duminică în România și să voteze pentru „un președinte „care va sprijini R. Moldova pe calea integrării europene, care ne va susține în eforturile noastre de combatere a corupției și de construire a unei justiții independente”.
Maia Sandu, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, a condus un guvern de coaliție cu socialiștii până pe 12 noiembrie, când a fost demisă împreună cu întregul guvern, în urma unei moțiuni de cenzură, înaintată de aliații socialiști și susținută de Partidul Democrat.
Citiți mai multe pe moldova.europalibera.org
Până la ora 14, au votat peste 3,1 milioane de oameni în mediul urban și 2,3 milioane în zona rurală, iar femeile au votat mai mult decât băbații: 2,8 milioane la 2,6.
În Republica Moldova, de vineri și până duminică la ora 13.00, votaseră de două ori mai mulți cetățeni români (32.000 față de 13.700 cât și-au exprimat opțiunile electorale 10 noiembrie, la primul tur al alegerilor prezidențiale).
Dintre aceștia, mai bine de jumătate au votat la cele 12 secții deschise la Chișinău.
În Republica Moldova sunt deschise 37 de secții de votare pentru alegerile președintelui României. În primul tur au votat, în total, peste 43.000 de cetățeni români.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat că a votat la al doilea tur al alegerilor prezidențiale „cu gândul la Justiție”, așa cum a făcut și în primul tur de scrutin.
„Am votat, ca şi data trecută, cu gândul la Justiţie, cu gândul la cetăţeni, dar am votat şi cu gândul la modernizarea statului român, a administraţiei noastre, la refacerea capacităţii administrative. Statul român trebuie să conducă în perioada următoare, în anii care vin, reforme importante şi în administraţia centrală şi în administraţia locală, astfel încât să dea cât mai uşor posibilitatea cetăţenilor să desfăşoare activităţi economice, profesionale, să nu mai stânjenească aceste libertăţi ale cetăţenilor printr-o birocraţie stufoasă şi printr-un act administrativ care nu se ridică la aşteptările cetăţenilor în acest moment”, a spus ministrul Justiţiei, după ce a votat la o secţie de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, relatează Agerpres.
Cătălin Predoiu a mai subliniat că este „o zi importantă pentru toți cetățenii cu drept de vot din România” și i-a îndemnat pe români să iasă la vot într-un număr cât mai mare.
Facebook Forum