PSD și PNL au validat în partid data alegerilor prezidențiale din 2025: primul tur pe 4 mai, iar al 2-lea pe 18 mai, transmit stirileprotv.ro.
De asemenea, au decis și că alegerile locale parțiale, când se vor alege primari în anumite localități, dar și președinți de consiliul județean, să fie organizate concomitent cu primul tur, pe 4 mai.
Toate acestea vor fi validate printr-o hotărâre de Guvern care urmează să fie adoptată, cel mai probabil chiar în această săptămână, în următoarea ședință a executivului.
În ceea ce privește candidatul comun al coaliției la prezidențiale, cele două partide au reconfirmat că ar rămâne Crin Antonescu propunerea lor. Cei de la PNL chiar l-au votat în biroul executiv și au stabilit data la care îl vor valida într-un consiliu național, pe data de 26 ianuarie.
Acest vot în forul de conducere este ultimul pas în a-l valida pe Crin Antonescu în această funcție de propunere pentru președinție.
Pe de altă parte, și cei de la PSD au spus că până spre finalul lunii, începutul lui februarie, ar urma și ei să organizeze un congres în care să valideze această candidatură. Cu toate acestea, atât cei de la PSD, cât și cei de la PNL au spus că vor să meargă înainte cu acel sondaj prin care vor să vadă cum se clasează Crin Antonescu în ce privește intenția de vot a românilor, în comparație cu ceilalți candidați.
Ceilalți care și-au anunțat intenția să candideze, precum Elena Lasconi, Călin Georgescu sau Nicușor Dan, precum și unii social-democrați, au spus că sunt de părere că în cazul în care în acest clasament Crin Antonescu va obține un scor slab, atunci PSD cel puțin ar trebui să aleagă un alt candidat.
Rămâne de văzut cum va arăta acest sondaj în perioada următoare.