Linkuri accesibilitate

De la stânga la dreapta: George Simion, Călin Georgescu, Elena Lasconi și Marcel Ciolacu.
De la stânga la dreapta: George Simion, Călin Georgescu, Elena Lasconi și Marcel Ciolacu.

Alegeri prezidențiale. Rezultate parțiale: Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, pe locul doi: 434 voturi în plus față de Ciolacu

update

Mai mult de nouă milioane de români și-au exprimat votul în primul tur al alegerilor prezidențiale, adică jumătate din numărul cetățenilor cu drept de vot. Sondajele la ieșirea de la urne sugerează un scor strâns.

21:22 24.11.2024

Marcel Ciolacu (PSD): „A fost un vot pentru lucruri care contează”. Lasconi: „Speranța este vie în România”

Candidatul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, care a obținut 25% din voturi, conform exit-poll-urilor publicate duminică seară, valabile pentru ora 19:00, le-a mulțumit alegătorilor.

„A fost un vot pentru lucruri care contează. Le mulțumesc românilor care au depășit această campanie și nu au fost descurajați”. „În spatele fiecărui candidat - spune Ciolacu - se află voturile românilor, sunt românii. Voi ține cont de opinia românilor. Voi aduna toate propunerile bune din campaniile lor. Am dus o campanie fără ură”.

Marcel Ciolacu, candidatul PSD la președinția României, a votat la turul I într-o secție din București.
Marcel Ciolacu, candidatul PSD la președinția României, a votat la turul I într-o secție din București.

Pe locul al doilea, conform rezultatelor exit poll valabile pentru ora 19:00, este Elena Lasconi, cotată cu 18% de CIRA-AVANGARDE-INSOMAR și cu 18,1% de către Curs.

„Speranța este vie în România”, a declarat Lasconi de la sediul Uniunii Salvați România (USR), formațiunea al cărei candidat este.

Elena Lasconi.
Elena Lasconi.

„Mare atenție în toate secțiile de votare, la fiecare buletin de vot. Este esențial! Avem nevoie de un guvern care să reformeze cu adevărat România. Voi vorbi cu toate forțele de dreapta și cu toate forțele democratice din această țară. Cu o majoritate parlamentară de dreapta - numai așa putem să schimbăm România”.

Intervievată de Digi24,

Îl vreau premier pe Ilie Bolojan, Elena Lasconi a spus că, dacă va ajunge președinte, va desemna un premier al forțelor de dreapta. „Îl vreau premier pe Ilie Bolojan”, a spus Lasconi.

21:01 24.11.2024

Rezultatele exit-poll în primul tur

La ora 21:00 s-au închis urnele în primul tur al alegerilor prezidențiale. În acest moment se mai votează în țările din vestul Europei și America.

Rezultatele exit-poll CIRA-AVANGARDE-INSOMAR, publicat de Digi24, arată că pe primul loc se află Marcel Ciolacu (PSD) - 25%, urmat de Elena Lasconi (USR) - 18%, Călin Georgescu (independent) - 16%, George Simion (AUR) - 15%, Nicolae Ciucă (PNL) - 14%.

Datele exit-poll-ului sunt valabile pentru ora 19:00.

Rezultatele exit-poll CURS, publicate de Antena 3 și Digi24, arată că pe primul loc se află Marcel Ciolacu (PSD) - 25%, urmat de Elena Lasconi (USR) - 18,1%, Călin Georgescu (independent) - 16%, George Simion (AUR) - 14,1%, Nicolae Ciucă (PNL) - 13%.

Datele exit-poll-ului sunt valabile pentru ora 19:00.

20:13 24.11.2024

Prezența la vot cu o oră înainte de închiderea urnelor

20:09 24.11.2024

Europa Liberă va transmite de la sediile principalilor candidați

Jurnaliștii Europa Liberă sunt la sediile de campanie ale principalilor candidați de unde vor transmite primele reacții după închiderea urnelor și rezultatele exit-pollurilor.

De la PSD va transmite Cezar Amariei, de la PNL Oana Despa, de la AUR Andreea Ofițeru iar Norbert Nemeș va fi la USR.

Sediul PNL din București în așteptarea rezultatelor exit-poll.
Sediul PNL din București în așteptarea rezultatelor exit-poll.
Sediul AUR din București înainte de închiderea urnelor.
Sediul AUR din București înainte de închiderea urnelor.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG