Linkuri accesibilitate

Alegeri în Republica Moldova. Aproape toate voturile au fost numărate: PAS (proeuropean) – 49%, Blocul Patriotic (prorus) – 24%

Cele mai importante informații, pe scurt

20:50 28.9.2025

Votul din Moldova, în imagini

Mai sunt câteva minute până când votul din Republica Moldova se va încheia.

Scrutinul va continua în diaspora, în țările în care nu va fi încă ora 21:00.

FOTO: Iată câteva imagini care surprind votul de azi din țara vecină:

Un copil introduce un buletin de vot la o secție din Chișinău.
Un copil introduce un buletin de vot la o secție din Chișinău.
Un tânăr din Moldova, poartă steagul țării după ce a votat la o secție din România.
Un tânăr din Moldova, poartă steagul țării după ce a votat la o secție din România.
Feodora, o femeie în vârstă de 92 de ani, votează într-o urnă mobilă în satul Durlesti.
Feodora, o femeie în vârstă de 92 de ani, votează într-o urnă mobilă în satul Durlesti.
O mireasă și un mire votează la o secție de votare din Horesti, Moldova, pe 28 septembrie 2025.
O mireasă și un mire votează la o secție de votare din Horesti, Moldova, pe 28 septembrie 2025.
O tânără votează la alegeri de la o secție din Japonia.
O tânără votează la alegeri de la o secție din Japonia.



20:40 28.9.2025

Trei persoane care s-ar fi pregătit să provoace haos în Chișinău, reținute

Trei persoane suspectate că s-ar fi pregătit pentru a crea haos în Chișinău după alegeri au fost reținute de polițiștii din Republica Moldova.

Poliția a precizat că aceștia ar fi angajați ai structurilor de forță din stânga Nistrului (Transnistria), fiind responsabili de coordonarea, monitorizarea și aprovizionarea logistică a protestatarilor.

Reamintim că, în această după-amiază, Poliția din Republica Moldova a transmis că are informații că „unele grupuri de persoane” ar intenționa, începând cu miezul nopții și pe parcursul zilei de mâine, să organizeze „dezordini și destabilizări în capitalǎ”.

„Precizăm cǎ forțele de ordine nu vor admite încălcări ale legii, perturbarea ordinii publice, punerea în pericol a cetățenilor, precum și periclitarea securității naționale”, au transmis forțele de ordine de la Chișinău.

20:26 28.9.2025

Video | Votul din diaspora, marcat de amenințările cu bombă

Mai multe secții de votare de peste hotare, inclusiv de la Bruxelles, Roma și București, au fost evacuate din cauza unor alerte false cu bombă.

Procesul electoral a fost reluat după verificări.

Peste 250.000 de moldoveni din diaspora au votat până la ora 20:00. La ultimele alegeri parlamentare, din 2021, în diaspora au votat, în total, puțin peste 212.00 de alegători.

În străinătate, votul se va încheia la ora 21:00, ora locală.

19:45 28.9.2025

Jumătate din moldovenii cu drept de vot au mers la urne

Peste 1,5 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova votaseră deja până la ora 19:40.

Astfel – prezența la vot a depășit la această oră 50%.

În țară, mai e ceva mai mult de o oră de vot, în timp ce în străinătate secțiile se vor închide la ora locală 21:00.


Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG