Linkuri accesibilitate

Alegeri SUA: Joe Biden, declarat câștigător al alegerilor prezidențiale

CNN, AP și Reuters anunță că Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite după ce l-au declarat câștigător al votului din Pennsylvania.


Joe Biden și Kamala Harris sunt matematic președintele, respectiv vicepreședintele SUA.

Sumar

Alegeri inedite în SUA - prezență record, vot anticipat istoric, doi candidați radical de diferiți. De la începutul votului până la rezultatul final, Europa Liberă transmite procesul electoral în direct.

04:31 8.11.2020

În deschiderea primului discurs în calitate de președinte ales al Statelor Unite, Joe Biden a atras atenția că a fost ales cu cele mai multe voturi din întreaga istorie a națiunii - 74 de milioane.

”Mă aplec cu umilință în fața acestei încrederi”, a spus el în fața mulțimii entuziasmate.

Întregul discurs al victoriei a accentuat ideea unității și a unui efort comun al națiunii americane. A fost un discurs al vindecării disensiunilor exagerbate în ultimii ani.

Președintele ales nu l-a menționat nici un moment pe predecesorul său la Casa Albă, dar le-a vorbit direct republicanilor și simpatizanților lui. S-a adresat de asemenea democraților, cerându-le tuturor să se întoarcă la regulile dialogului democratic.

„Să ne acordăm fiecăruia o șansă. E timpul să renunțăm la discursul urii, să coborâm temperatura discuțiilor, să ne privim din nou unii pe alții, să ne ascultăm din nou unii pe alți, să încetăm să ne mai privim oponenții ca inamici. Suntem cu toții americani, e timpul să construim, e timpul să vindecăm. Da, în America e timpul să vindecăm!” a declarat președintele ales.

„Haideți să fim națiunea despre care noi știm că putem fi. O națiune unită, o națiune întărită, o națiune vindecată!”, a adăugat Joe Biden.

În continuare, președintele ales a accentuat că mandatul încredințat de națiunea americană înseamnă întoacerea la decență, la respectul întregii lumi, dar și la bătălia contra nedreptăților, pentru atenuarea nedreptăților.

El a anunțat de asemenea că luni va numi un grup de experți care va urma să conducă lupta împotriva epidemiei de Covid19: ”Luni, voi numi un grup de oameni de știință și experți în echipa mea de tranziție, care să ia planul Biden-Harris împotriva Covid și să îl transforme într-un plan cadru care să poată fi pus imediat în aplicare în ianuarie. Acest plan se va baza pe știință serioasă, iar răspunsul nostru la Covid va fi unul profesionist și plin de compasiune”.

De-a lungul mesajului său, Joe Biden a transmis în mai multe rânduri că se consideră un președinte al tuturor americanilor, indiferent de diviziunile politice. ”Oameni buni, sunt un democrat convins, dar voi guverna ca un președinte american!”

El a explicat că votul masiv de la 4 noiembrie îi arată că este parte a mandatului său să coopereze politic cu republicanii. „Nu mai încape nici o greșeală, prea multe speranțe au fost zdrobite de conflictele politice”, a spus el într-un apel către congressmenii și senatorii republicani.

Președintele ales și-a plasat apoi victoria în rândul celor mai sonore din istoria Statelor Unite: „În 1860, Lincoln a venit la putere să salveze națiunea, FDR (Franklin Delano Roosvelt) a promis unei națiuni dezamăgite o nouă înțelegere (The New Deal), JFK (John Fritzgerald Kennedy) a promis o nouă frontieră, iar Barak Obama a făcut istorie când a spus: „Yes, we can” (Da, putem!).

În utima parte a discursului, Joe Biden s-a referit din nou la prestigiul Statelor Unite în lume: ”Trebuie să fim un far (al valorilor democratice). Nu vom conduce prin puterea noastră, ci prin puterea exemplului nostru. Iar America înseamnă că orice om trebuie să aibă șansa să ajungă cât de departe își dorește”. „America nu renunță niciodată, America nu cedează!”, a concluzionat el.

Joe Biden este cel mai în vârstă președinte al Statelor Unite și al doilea președinte catolic.

De altfel, mesajul de încheiere a fost legat de o amintire din copilărie: ”Răspândește credința”, i-ar fi spus mama. ”Vă iubesc pe toți, binecuvântată fie America!”.

03:40 8.11.2020

La sediul de campanie democrat din Wilmington, Delaware, Kamala Harris precede discursul președintelui ales.

Ea a început prin a spune că păstarea democrației este o luptă de fiecare zi, o luptă care cere efort și sacrificii, dar care înseamnă și bucuria de a fi pe calea cea bună.

„Noi, poporul avem puterea să construim un viitor mai bun. Democrația a fost supusă la vot în aceste alegeri, dar datorită votului vostru, America începe astăzi o etapă nouă sub privirile întregii lumi”, a arătat viitorul vicepreședinte american.

Adresându-se staff-ului de campanie și simpatizanților, Harris a spus le-a spus că prin efortul lor au protejat integritatea democrației americane.

Într-un mesaj integrator, Kamala Harris a spus că e timpul ca toți americanii indiferent că sunt latini sau asiatici, să se simtă parte a aceleași națiuni. Ea a accentuat că alegerea sa - femeie de culoare - este o dovadă puternică în această privință.

Kamala Harris este prima femeie de culoare în funcția de vicepreședinte al Statelor Unite.

Vicepreședintele ales a vorbit de asemenea de lupta împotriva Covid și refacerea economiei americane.

„Drumul înainte nu este simplu, dar America este pregătită să îl parcurgă. Votul pentru Joe Biden a scos la lumină partea cea bună a națiunii americane”.

Președintele ales și-a făcut apariția în mijlocul uralelor celor prezenți.

03:27 8.11.2020

Primul discurs al lui Joe Biden va fi ținut la sediul său de campanie din Wilmington, Delaware.

Candidatul democrat și-a asigurat victoria în 279 de colegii electorale americane, în timp ce candidatul republican, președintele Donald Trump, a obținut numai 214. După câteva zile de așteptare pentru numărarea voturilor, statul cheie care a certificat victoria limpede a lui Joe Biden a fost Pennsylvania care are 20 de electori.

Potrivit tradiției de la Casa Albă, Joe Biden își va prelua mandatul în luna ianurie. Până atunci are loc transferul de putere între echipele celor doi președinți, cel în exercițiu și cel nou ales.

Vicepreședintele președintelui democrat va fi Kamala Harris, prima femeie de culoare în această funcție.

03:04 8.11.2020

În scurt timp, Joe Biden, candidatul democrat la președinția Statelor Unite, este așteptat să țină primul său discurs ca președinte ales, discursul victoriei.

Încarcă mai mult

Facebook Forum

Ultima săptămână la Primărie a celui mai longeviv edil din România
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:47 0:00
XS
SM
MD
LG