Alegerile din SUA se anunță cu bătălii juridice complicate
Chiar și înainte de ziua votului, alegerile preidențiale americane din 2020 au fost marcate de proceduri numeroase în justiție. Iar președintele în exercițiu, Donald Trump, a promis că vor mai urma destule.
Ambele tabere au angajat echipe întregi de avocați și, cel mai probabil, în state în care rezultatele vor fi apropiate între cei doi, diferența va fi făcută de avocați.
Republicanii au atacat în justiție o decizie a statului Pennsylvania, unul dintre cele mai disputate, de a număra voturile prin poștă ce ajung în termen de trei zile după 4 noiembrie.
Curtea Supremă a statului a menținut decizia spre nemulțumirea lui Trump.
Situația este aceeași și în North Carolina, unde autoritățile vor număra voturi venite până la șase zile după 4 noiembrie, și în Minnesota.
În toate cele trei state, voturile „întârziate” vor fi separate de cele ajunse în termen, în așteptarea unor apeluri la tribunale federale.
Sursa: AP
Cum funcționează sistemul de vot în SUA? Fiecare vot contează, dar unele contează mai mult
Principalele teme de campanie pentru 2020 au fost Economia, Imigrația, Sănătatea, Justiția rasială și Protecția Mediului. Pe toate aceste teme, Donald Trump și Joe Biden nici nu ar putea avea viziuni mai diferite.
Portret Joe Biden: Cele mai importante lucruri de știut despre fostul vicepreședinte
Facebook Forum