Statele Unite se întind pe șase fusuri orare. Este noapte în America, iar secții de vot din statele precum Hawaii sau Alaska se închid la ora 7:00, respectiv 8:00, ora României, în dimineața zilei de 6 noiembrie.
Iată harta interactivă a rezultatelor:
Dacă nu ați urmărit evoluția votului din SUA în timpul nopții și ieri, iată aici live blogul Europa Liberă.
Președinție. Așteptări și surprize
Primele rezultate ale alegerilor, apărute în timpul nopții, nu au adus vreo surpriză în cursa pentru funcția de președinte al Americii, revendicată de Kamala Harris pentru Partidul Democrat, respectiv de Donald Trump, pentru cel Republican.
Pe măsură ce secțiile de vot s-au închis și au apărut tot mai multe rezultate, estimările presei din SUA au arătat că Donald Trump a reușit să își mențină sprijinul în circumscripții electorale pe care le-a câștigat acum patru ani, în timp ce Kamala Harris nu a reușit să ajungă la performanța de acum patru ani a lui Joe Biden în unele circumscripții importante.
Dimineața nu vine cu optimism pentru Partidul Democrat, dar rezultatele nu sunt încă definitive.
Deocamdată, Trump conduce în numărătoarea electorilor. În Statele Unite, voturile alegătorilor se transformă în voturi ale unui număr de 583 de electori.
Pentru a deveni președinte, un candidat are, așadar, nevoie de cel puțin 270 de electori.
Carolina de Nord, considerat un stat vital pentru câștigarea alegerilor tocmai a fost „alocată” în estimări lui Donald Trump.
Aleși naționali și locali
Miza alegerilor pentru Congres este majoritatea din Camera Reprezentanților, respectiv din Senat, adică posibilitatea celor două partide – Republican și Democrat de a impune legi, de a face numiri în posturi importante, a aproba sau nu ajutor pentru Ucraina, de exemplu.
Pe 5 noiembrie au fost scoase la vot toate locurile din Camera Reprezentanților (435) și 34 de mandate din cele 100 din Senat. În prezent, republicanii controlează Camera Reprezentanților, democrații Senatul, ambele partide cu majorități fragile.
După votul din 5 noiembrie, rezultatul este și aici încă neclar.
La ora 7:00, ora României,
- Partidul Democrat avea 42 de senatori și 134 de mandate în Camera Reprezentanților
- Partidul Republican avea 50 de senatori și 176 de mandate în Camera Reprezentanților
Puteți urmări rezultatele pentru Congresul SUA aici, ele se actualizează constant, la fel ca cele pentru președinție.
(*Estimările de la ora 07:30 arată că Partidul Democrat ar fi pierdut majoritatea din Senat)
În SUA s-a votat marți și pentru 11 posturi de guvernator. Potrivit estimărilor valabile la această oră, șase curse au fost adjudecate de republicani, doar trei de democrați. Două sunt încă neclare la această oră. Rezultate la NBC News.
Alegătorii din 43 de state au votat pe 5 noiembrie și pentru legislativul statal, miza fiind controlul politic asupra acestuia. În prezent, Partidul Republican controlează mai multe foruri legislative statale și se pare că își va menține, dacă nu chiar îmbunătăți, performanța. Detalii, aici.
Dreptul la avort
În zece state americane, dreptul la avort s-a aflat pe buletinele de vot.
Primul rezultat a venit din Florida, unde alegători nu au susținut crearea unui drept constituțional la avort.
Respingerea amendamentului reprezintă o victorie politică pentru guvernatorul republican Ron DeSantis și va menține interdicția statului privind majoritatea avorturilor după primele șase săptămâni de sarcină, transmite AP.
Dreptul la avort a fost protejat, în schimb, potrivit primelor rezultate, în Colorado, Maryland și New York.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.